Laura Mareș, ascensiune pe Manaslu, unul din cele mai înalte piscuri ale planetei: ”câteodată, munții sunt îngăduitori și ne permit să îi urcăm până pe vârf”. Emisiunea ”Weekend cu prieteni”, realizator – Horia Daraban (15.10.2023)
Publicat de hdaraban, 15 octombrie 2023, 23:59 / actualizat: 20 octombrie 2023, 17:57
Laura Mareș este medic oftalmolog, dar, în cercurile celor care practică ascensiuni pe munți de mare altitudine, este cunoscută și pentru performanța de a fi prima româncă ce a urcat pe Vârful Ama Dablam (6812 m), din Nepal. Se întâmpla în 2018.
De atunci, voința, dorința ieșencei au îndreptat-o și către alte ascensiuni. Ultima s-a întâmplat în toamna acestui an. Este vorba despre urcarea pe Vârful Manaslu tot din Nepal (8163 m), al optulea cel mai înalt pisc al planetei. Performanța este cu atât mai spectaculoasă cu cât ea a fost dusă la bun sfârșit fără mască de oxigen.
La ”Weekend cu prieteni”, ediția din 15 octombrie, Laura Mareș a devoalat care este sursa pasiunii pentru ascensiunile montane la mare altitudine, a povestit despre expediția din acest an, dar și despre schimbările care apar în cei care ”suferă de acest microb”.
Horia Daraban: De unde neliniștea asta pentru ascensiuni montane? Ce are ca sursă?
Laura Mareș: M-am ridicat de pe scaun acum 10 ani, sătulă de învățat, și am început prima dată abrupt. Am fost într-o expediție pe Elbrus și de acolo a început totul. Am avut un vis frumos, la 40 de ani, să-mi fac singură cadou excursie pe Kilimanjaro.
Și această expediție pe Elbrus a apărut înainte și am zis ”hai să încerc înainte de Kilimanjaro, o să văd cum e” și a fost ca un microb. Așa am început să urc și am descoperit că îmi place foarte mult și după aceea n-am mai putut fără.
Horia Daraban: Plăcerea în ce constă?
Laura Mareș: Practic a devenit un mod de viață, antrenamentele, planurile pentru expediții. Este o viață sportivă, pe lângă cea de medic, și e greu să spun în ce constă plăcerea să fii pe munte acolo.
Sigur că e o provocare, de foarte multe ori e dificil, mai ales la munții înalți. Am fost întotdeauna pasionată de toate poveștile cu alpiniști, cu perioada de aur himalayană, cu primele expediții, apoi cu expedițiile poloneze iarna.
Deci am citit foarte mult și, până la urmă, am ajuns să și practic, deși nu mi-am imaginat vreodată că voi ajunge chiar să urc pe un vârf de 8.000m. Acum, după 10 ani, am fost în patru expediții la 8.000m.
Horia Daraban: Deci acesta nu este primul vârf de peste 8000.
Laura Mareș: Practic, prima mare ascensiune a fost în 2018 pe un munte foarte, foarte frumos care se numește Ama Dablam, tot în Nepal, și atunci a fost prima ascensiune feminină românească. Muntele acela nu are 8.000 m, are 6812, dar este un considerat unul din cei mai frumoși mulți din lume.
După Ama Dablam, am îndrăznit împreună cu coechipierul meu să țintim mai sus. El are mare experiență și, prima dată, am fost în 2019 în Karakorum, în Pakistan. În Pakistan sunt cinci munți de peste 8.000m și în Nepal plus Tibet sunt restul de nouă. Sunt 14 în total. Și am fost pe un munte mai mic pentru că noi mergem în echipă, fără șerpaș, fără oxigen suplimentar și am ales un al treisprezecelea munte, Gasherbrum doi.
Prima dată ne-am întors de la vârf pentru că era un risc foarte mare de avalanșă și ne-am întors de la 7.800 m. Am revenit în 2021 și am reușit să urcăm pe vârf. Atunci a fost prima dată când am depășit bariera de 8.000 m. Gasherbrum doi are 8035.
Anul trecut, în 2022, în primăvară, am fost pe unul din cei mai dificili munți ai lumii. Cred că e și cel mai mortal, Annapurna se numește. Nici acolo nu am reușit. A fost vremea destul de proastă, era un risc foarte mare să-mi înghețe degetele. Am și avut niște degerături la mâini și tot așa ne-am întors de la 7.600m. Deci în drum spre vârf ne-am întors. Anul acesta am fost a patra expediție la Manaslu și acum am reușit să urcăm.
Horia Daraban: Îmi dau seama din ceea ce îmi spuneți dumenvoastră că trebuie să existe totuși, până la urmă, o relație specială între om și munte. Nu e ca și cum individul își spune în gând să urce pe un vârf.
Laura Mareș: Nu, nu, nu reușim să urcăm. Câteodată, cum îmi place mie să spun, se aliniază astrele. Adică o expediție la altitudine este un eveniment, să spun foarte complex.
Înseamnă, în primul rând, să fii plecat de acasă câteva săptămâni, șase, șapte, opt. Înseamnă să fii sănătos acolo, înseamnă să ai răbdare, dacă vremea-i proastă, să nu cedezi psihic. Bineînțeles că trebuie să fii și pregătit fizic de acasă, trebuie să reușești să te aclimatizezi cum trebuie, corect, adică să nu faci niște erori.
Câteodată faci tot ce depinde de tine și e vremea proastă și n-ai cum să urci. Deci, câteodată, munții sunt îngăduitori și ne permit să îi urcăm până pe vârf. Și asta s-a întâmplat anul ăsta.
Horia Daraban: Deci s-au aliniat astrele.
Laura Mareș: S-au aliniat cumva, da și a fost un sezon relativ pașnic la Manaslu, comparativ cu cel de anul trecut, când coechipierul meu a fost și anul trecut. Atunci a nins foarte mult, au fost victime, avalanșe. Acum a fost mult mai blândă vremea și noi ne-am aclimatizat și pur și simplu am urcat și am coborât în siguranță. Și asta a fost tot.
Horia Daraban: Avalanșele sunt, reprezintă doar unul din pericolele ascensiunii.
Laura Mareș: Este una din fricile noastre foarte mari. Atunci când ninge mult trebuie să stai câteva zile să aștepți să se stabilizeze zăpada ca să fie riscul mai mic. Anul ăsta a nins puțin comparativ cu coșmarul care este Annapurna, munte faimos pentru avalanșe.
Acolo vedeam cel puțin 10 zilnic, inclusiv pe ruta normală. Am văzut avalanșe inclusiv lângă tabăra de bază, foarte foarte mari. Deci, acolo, în orice moment erai în pericol să te măture o avalanșă.
Horia Daraban: Cât a durat ascensiunea propriu-zisă, având în vedere că spuneați dumneavoastră că se stă o perioadă de timp la o bază, pentru a aclimatizare?
Laura Mareș: Da, locuim în tabăra de bază. Practic acolo devine acasă, avem fiecare cortul nostru, avem un cort de masă, avem bucătar, pentru că ai serviciile de la o agenție, nu se poate altfel. Trebuie să ne obișnuim organismul treptat cu altitudinea. Adică să facem, cum se numesc, rotații de aclimatizare să urcăm, să dormim sus, să coborâm în tabăra de bază, să ne odihnim, să facem o altă tură pe munte mai sus și se fac câteva astfel de drumuri și în final se pleacă la vârf.
Pentru ziua de vârf, pentru summit push se numește, deci pentru ascensiunea finală de la vârf ai nevoie de câteva zile de vreme bună lipite. Și s-a întâmplat totul în 5 zile, concret, când am plecat la vârf. Adică, noi am plecat și am dormit direct în tabăra doi, într-o zi, pe urmă, ne-am mutat în tabăra trei, pe urmă tabăra patru.
În tabăra patru nu m-am simțit foarte bine și n-am putut să plecăm la vârf în seara aceea și am mai stat încă o zi, cu riscurile de rigoare pentru că eram la 7.500 m. Adică, riscam să mai stau o zi și să ne fie și mai rău și să trebuiască să coborâm în loc să ne ducem la vârf.
Din fericire, ne-am simțit foarte bine, după o zi de pauză acolo. Am plecat la vârf și am urcat pe vârf și am și coborât. În aceeași zi am ajuns până în tabăra de bază, ceea ce este rarisim. A fost o mare provocare și să coborâm după vârf până în tabăra de bază.
Horia Daraban: Expediția, în ansamblul ei, ca timp și ca traseu, schimbă ceva în mentalul celui care încearcă să ajungă pe vârf?
Laura Mareș: Sigur, în primul rând cred că până la urmă ne cunoaștem mai bine pe noi în șine. Cred că asta e cel mai important. Fiecare este într-o relație, poate și cu divinitatea, poate depinde ce descoperă fiecare acolo pe munte. Cred că sunt personale, fiecare poate să descopere altceva.
Sigur, cred că cel mai important te învață un munte din acesta, înalt, că trebuie să ai foarte multă răbdare, să-ți asculți și instinctele și să te asculți pe tine, pentru că de exemplu dacă știi că că te simți rău, trebuie să te întorci sau simți că e ceva în neregulă, trebuie să ai grijă și de ceilalți. Este ceva complex.
Horia Daraban: Există diferențe în a urca solitar pe munte și în avea un partener?
Laura Mareș: Cred că solitar este mult, mult mai greu. Tu ești doar tu cu muntele. Având un coechipier sau mai mulți câteodată…
Horia Daraban: Care sunt avantajele? Ai cu cine vorbi…
Laura Mareș: Pur și simplu da, simplul fapt că ai cu cine să vorbești și să împărtășești emoții, sentimente ce se întâmplă. Sunt mai mulți ochi care sunt atenți la pericole, la avalanșe, împărțim și căratul greutăților. În general, în echipă este este mai bine.
Horia Daraban: Faptul că nu ați folosit oxigen, te poți mândri cu asta? Îmi imaginezi că mulți folosesc.
Laura Mareș: Marea majoritate. Acum da, asta face diferența. Imensa majoritate folosesc oxigen și șerpași, adică ajutor. Noi, ca echipă, este felul în care am ales noi să urcăm, cumva mai apropiat de spiritul sportiv, așa încercăm să facem. Sigur că o să vedem dacă asta va fi strategia și pe viitor. În linii mari, așa ne dorim, dar o să vedem.
De exemplu, sunt câțiva munți care sunt între 8000 și 8200m, după care urmează de la 8500 în sus, acolo e și mai greu. Toți cei trei pe care am fost până acum sunt în categoria asta, munți mici.
Horia Daraban: Odată revenită la la altitudini normale, să spun așa, la nivelul mării, cum se vede lumea, cum se văd oamenii, se schimbă ceva în interior, se schimbă atitudinea în relația cu semenii?
Laura Mareș: Cred că pur și simplu în bucuria de a trăi fiecare zi. Asta este extraordinar, să vii acasă în mijlocul familiei, să te bucuri și de pisici, și de pacient, și de orice, de orice răsărit, de orice apus. Întotdeauna când mă întorc din expedițiile mari sunt extrem de bucuroasă și de recunoscătoare atât pentru ce am reușit să fac, am fost în expediții, dar mai ales că m-am întors întreagă și cât de cât sănătoasă acasă.
Horia Daraban: E costisitoare o astfel de expediție?
Laura Mareș: Da, în general 20-30.000 de euro la o munte mai ieftin. Everestul este și mai scump, este costisitor. E foarte dificil să explici, dai și bani de multe ori. Deci nu am acoperit niciodată din sponsorizări toată suma. Lipsești și de acasă și în esență te duci acolo să te chinui. Deci clar că ne place suferința. Nu putem să spunem că stai concediu.
Horia Daraban: Privim spre viitor, în 2024?
Laura Mareș: Da, încă n-am stabilit care va fi expediția. O să vedem, chiar n-am fixat muntele. Avem niște variante. Oricum, în principiu, tot la un munte înalt. O să vedem, să fim sănătoși și sper să ne revedem înainte sau după expediție, cu povestea următoare.
Interviu realizat de Horia Daraban.
