Papa Francisc, de la Motto episcopal „Iertând şi alegând” la Motto oficial al vizitei în România/„Să mergem împreună”
Publicat de nicolaetomescu, 29 mai 2019, 13:30 / actualizat: 31 mai 2019, 11:48
Papa Francisc[1], primul Papă din America Latină şi, totodată, primul Papă non-european[2] (din ultimii 1.000 de ani), este primul iezuit[3] care ocupă Sfântul Scaun[4]…
Trăieşte, de mai bine de jumătate de veac, fără un plămân (extirpat pe când ajunsese la adolescență, din cauza unei infecţii)… A ales să-şi păstreze locuinţa personală (un apartament din Buenos Aires), deşi i s-au oferit o locuință luxoasă şi o limuzină (cu şofer); continua să circule cu mijloacele de transport în comun şi putea fi văzut mergând cu autobuzul…
Mai mult, dedicat luptei pentru egalitate socială, s-a implicat activ în acest sens; pe de altă parte, s-a opus legalizării căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex, a avortului, a eutanasiei asistate…
A fost criticat, pe o secvență temporală: s-a spus că ar fi fost apropiat de armată, în timpul dictaturii militare din Argentina, acuzat apoi, în absența oricărei precizii[5], pentru cele întâmplate în 1970…
Autorul cărţilor Meditaciones para religiosos (1982), Reflexiones sobre la vida apostólica (1986) şi Reflexiones de esperanza (1992), pe lângă limba sa nativă (spaniola), Francisc vorbeşte, fluent, italiană şi germană…
[1] Primul care şi-a ales Francisc (numele pe care îl poartă în perioada pontificatului)… Sfântul Francisc de Assisi, călugărul italian care a trăit între anii 1181-1226 şi a pus bazele Ordinului „Franciscanilor” (una dintre cele mai extinse organizaţii caritabile din lume), a înfiinţat, deopotrivă, Ordinul „Sfintei Clara” (dedicat femeilor), precum şi „Ordinul al Treilea” al Sfântului Francisc… Numele ales de argentinian face referire şi la Francis Xavier; născut în Regatul Navarre (astăzi, teritoriu spaniol), misionarul catolic care l-a avut ca profesor pe Ignaţiu de Loyola a pus bazele Ordinului „Iezuiţilor”, rămânând în istorie și ca unul dintre primii şapte iezuiţi care au înfiinţat „Societatea lui Isus” (ordinul religios, subordonat direct Papei, își are originile /luna august a anului 1534/ într-o comunitate studențească a Universității din Paris, în care strălucea personalitatea lui Ignaţiu de Loyola /considerat, până în clipa de față, fondatorul acestui ordin/)…
[2] Jorge Mario Bergoglio s-a născut la Buenos Aires, pe 17 decembrie 1936, dintr-o familie de origine italiană (piemonteză)/tatăl lucra la căile ferate, mama era casnică; deși a studiat şi a obţinut diploma de tehnician chimist, intra în seminarul din Villa Devoto, la 11 martie 1958, urmând noviciatul în cadrul „Companiei lui Isus”; şi-a petrecut prima parte a vieţii de adult predând literatură, filosofie, psihologie; absolvise studii, în Chile, cu caracter umanist; în 1963, a revenit la Buenos Aires; în perioada 1964-1965, a fost profesor de literatură şi psihologie la Colegiul „Preacurata Fecioară Maria” din Santa Fe, în anul 1966 a predat aceleaşi materii la Colegiul „Mântuitorul Isus” din Buenos Aires; între 1967-1970, a studiat teologia la Facultatea de Teologie din cadrul Colegiului „San José” din San Miguel, unde și-a luat licenţa…..
[3] A intrat în Ordinul „Iezuiţilor” şi a fost hirotonit în 1969, după ce terminase cursurile Seminarului Teologic din San Miguel; în 1970 şi 1971 a urmat cel de-al treilea ciclu de „propandat” la Alcalá de Henares (Spania); pe 22 aprilie 1973 a făcut profesiunea perpetuă; maestru de novici la Villa Barilari, San Miguel (1972-1973), profesor la Facultatea de Teologie şi, mai apoi, rector „Colegio Máximo” plus paroh (1980-1986), la 31 iulie 1973 a fost ales superior provincial pentru Argentina, ocupând această funcţie timp de 6 ani; în 1986 a mers în Germania, pentru a-şi finaliza teza de doctorat, însă a fost transferat în oraşul Cordoba – pentru a activa ca director spiritual şi confesor în biserica „Societăţii lui Isus”; la 20 mai 1992, Ioan Paul al II-lea (vezi și Sfântul Ioan Paul al II-lea: „Nu te abandona disperării”…) l-a numit episcop titular de Auca şi auxiliar de Buenos Aires; pe 27 iunie 1992 a fost consacrat episcop în catedrala din Buenos Aires; la 3 iunie 1997 a fost numit arhiepiscop coadiutor de Buenos Aires şi, la 28 februarie 1998, arhiepiscop de Buenos Aires (prin succesiune, atunci când cardinalul Quarracino a trecut la viață veșnică în Cristos); primat de Argentina, ordinarius pentru credincioşii de rit oriental rezidenţi în Argentina (nu au un ierarh propriu ritului), a fost creat cardinal de Ioan Paul al II-lea, în consistoriul din 21 februarie 2001…
[4] Al 266-lea suveran pontif; ales în 2013 (după ce fusese „al doilea clasat”, funcție de numărul voturilor obţinute, la Conclavul din 2005), deși nu avea experienţă în structurile administrative ale Vaticanului… În schimb, a asistat /ca relator general/ la cea de-a X-a Adunare Generală a „Sinodului Episcopilor” (Vatican, 30 septembrie-27 octombrie 2001); în „Curia Romană” este membru al „Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor”, al „Congregaţiei pentru Cler”, al „Congregaţiei pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică”, al „Consiliului Pontifical pentru Familie”; a participat la conclavul din 2005 şi a asistat la a XI-A Adunare Generală a „Sinodului Episcopilor” (Vatican, 2-23 octombrie 2005); în cadrul „Conferinţei Episcopilor” din Argentina a fost vicepreşedinte (2002-2005) şi preşedinte (2005-2011)…
[5] În 2005 (întâmplător sau nu, anul primei sale „candidaturi”), un avocat – activist pentru drepturile omului – l-a făcut „responsabil”, pe când era la conducerea Ordinului „Iezuiţilor”, într-un caz de răpire şi torturare a doi preoţi iezuiţi de către agenţii dictaturii militare din Argentina; inițial, Bergoglio le-ar fi „cerut preoţilor să nu se implice” în luptele „Războiul(ui) Murdar” din Argentina; şi-ar fi retras „ordinul de protecţie” după ce doi „nu au acceptat să renunţe la vizitarea cartierelor mărginaşe”, ceea ce, în final, ar fi condus la capturarea lor… Chemat în faţa unei instanţe din Buenos Aires, în plângerea depusă împotriva sa nu a fost specificată natura implicării…
Nicolae Tomescu
redactor-șef