Şi noi am fost la Schönbrunn
Articol scris de Nicolae Tomescu şi Andrei Scribleac
Camerele fastuoase de la “Etajul nobil”
Încă din veacul al XVII-lea, Habsburgii au construit o reşedinţă de vară, distrusă de otomani în cursul celui de-al doilea asediu din 1683. După victoria asupra turcilor, împăratul Leopold I l-a însărcinat pe arhitectul austriac de stil baroc, Johann Bernhard Fischer von Erlach, să clădească un palat de vânătoare. O jumătate de secol mai târziu, Maria Tereza declară oficial transformarea Schönbrunn-ului în reşedinţă de vară. Construcţia avea să fie reconstruită în stil rococo de către Nicolaus Pacassi. Împărăteasa petrecea lunile de vară împreună cu oamenii de la Curte; aceasta număra, la vremea respectivă, peste 1.500 de membri. Însăşi familia imperială a contribuit la decorarea spaţiilor, ceea ce conferă palatului o istorie aparte, plină de exuberanţă, care relevă şi o parte din viaţa cotidiană a Habsburgilor. Urmaşii Mariei Tereza au lăsat urmele trecerii prin viaţă, mai ales strănepotul ei, împăratul Franz Joseph, care s-a născut în Schönbrunn şi a murit aici după alţi 68 de ani de domnie.
Odată ajunşi la primul etaj, în dreapta ni se înfăţişează aşa-numita “cameră os de peşte”. Prin fereastra din stânga, cu vedere către Marea Curte Imperială, care aparţine de Muzeul Copiilor, vizitatorii pot afla mai multe despre viaţa cotidiană la Curtea Imperială şi pot “experimenta” câteva dintre aceste aspecte. Uşa deschisă oferă o perspectivă asupra camerei ofiţerilor de serviciu. Principala sarcină a ofiţerilor de serviciu era aceea de a transmite, imediat, împăratului informaţiile militare; în acest context se poate explica de ce camera se află în imediata apropierea a monarhului.
*
Camera de gardă (Camera 1)
În acest spaţiu era postată garda de corp a împăratului, gardă care supraveghea intrarea în apartament. În partea dreaptă am observat o sobă ceramică încălzită iniţial cu lemne printr-un sistem aflat în spatele camerelor palatului. Astfel, familia imperială nu era deranjată şi nici nu se producea disconfort în camerele de lux ale palatului. În veacul al XIX-lea a fost introdusă termoficarea cu aburi (nu mai este în funcţiune din 1992).
*
Camera de biliard
Camera 2 era utilizată ca spaţiu de aşteptare înaintea audienţelor la Franz Joseph. Monarhul acorda audienţe de două ori pe săptămână. Masa de biliard aparţinea bunicului lui Franz Joseph, împăratul Franz al II-lea, şi era folosită de militari în timpul liber. Trei tablouri mari au o înţelegere clară în jurul unei semnificaţii. Cel din mijloc reprezintă acordarea, pentru întâia oară, a ordinului „Maria Tereza” în anul 1758; fondat de Maria Tereza, a reprezentat primul ordin de merit al monarhiei, una dintre cele mai mari distincţii ale Casei imperiale. Tablourile din stânga şi din dreapta amintesc de sărbătorirea unui secol de la înfiinţarea ordinului; atunci, Franz Joseph a organizat o masă fastuoasă în marea galerie a palatului şi o recepţie în parcul palatului.
*
Camera din lemn de nuc
Camera 3 şi-a primit numele de la preţioasele lambriuri din lemn de nuc, ce aparţin, împreună cu decoraţiunile aurite şi mesele-consolă, decorului rococo original din timpul Mariei Tereza. Candelabrul datează din veacul al XIX-lea. Aici erau întâmpinaţi cei veniţi în audienţă. Motivele pentru care se venea în audienţă se recomandă prin diversitatea lor: în scopul de a mulţumi pentru o distincţie, de a accentua o rugăminte, pentru prezenţă în condiţiile în care o persoană ar fi obţinut un post oficial. Franz Joseph primea, într-o singură după-amiază, până la 100 de oameni. Memoria împăratului era considerată una proverbială; nu uita niciodată un nume sau o figură pe care o întâlnise cândva. Audienţele durau câteva minute şi se încheiau, de regulă, printr-o simplă înclinare a capului.
*
Camera de lucru a lui Franz Joseph (Camera 4)
Franz Joseph a ajuns pe tron la vârsta de 18 ani. Efortul uriaş pe care îl desfăşura în fiecare zi era uriaş poate fi descris funcţie de câteva realităţi fundamentale: pentru monarh, ziua începea la 5 dimineaţa şi se derula la masa de lucru; studia actele, lua micul dejun şi servea prânzul; în faţa respectivei mese îşi petrecea viaţa primul funcţionar al statului. Monarhul nu punea mare preţ pe decorarea luxoasă a camerelor sale. Lucrurile care contau: tablourile private, fotografiile familiei sale şi cadourile copiilor şi nepoţilor. Unul din cele două mari tablouri îl reprezintă pe Franz Joseph la 33 de ani, iar celălalt pe soţia sa, Elisabeta (avea să devină un mit, sub numele de Sisi).
*
Dormitorul lui Franz Joseph (Camera 5)
Pentru Franz Joseph, ziua începea în dormitor şi se desfăşura după un plan bine stabilit. La ora 4:00 se trezea, îşi făcea toaleta de dimineaţă cu apă rece, iar apoi, ca un bun catolic, se ruga lui Dumnezeu pe taburetul din stânga patului. Patul metalic redă expresiv stilul de viaţă spartan al împăratului austriac. Franz Joseph a murit în acest pat, în 1916, în vârstă de 86 de ani, după mai bine de 68 de ani de domnie. Tabloul de pe şevalet îl reprezintă pe patul de moarte. Franz Joseph a suferit în decursul vieţii sale mai multe lovituri ale sorţii: prima fiică, Sophie, i-a murit la vârsta de doi ani; fratele său, Maximilian, împărat al Mexicului, a fost ucis de către revoluţionari; singurul său fiu, Rudolf, s-a sinucis; soţia sa, împărăteasa Elisabeta, a fost ucisă de un anarhist italian.
La ieşirea din camera invocată, în stânga, se află toaleta imperială; aceasta a fost construită în „stil britanic“ pentru Franz Joseph, în 1899. Următoarele trei camere mici au aparţinut apartamentului împărătesei Elisabeta. În cabinetul treptelor, folosit drept cameră de lucru, ea a redactat numeroase scrisori, jurnale, poezii. De aici pornea o scară în spirală, dezasamblată după sfârşitul Monarhiei, către apartamentele private ale împărătesei, de la parter. Camera de toaletă era dedicată îngrijirii frumuseţii împărătesei. Elisabeta era considerată a fi una din cele mai frumoase femei ale timpului său. Îngrijirea frumuseţii şi sportul pentru întreţinerea siluetei dominau programul ei zilnic. Numai îngrijirea părului ei bogat dura mai multe ore pe zi.
*
Dormitorul matrimonial (Camera 9)
În anul 1854, Franz Joseph s-a căsătorit cu verişoara sa în vârstă de 16 ani, Elisabeta. Această cameră a fost amenajată ca dormitor comun cu ocazia nunţii lor. Franz Joseph şi-a adulat soţia întreaga sa viaţă. Nu se poate şti cu exactitate în ce măsură sentimentul a fost unul reciproc.
Elisabeta a refuzat încă de la început viaţa rigidă de la Curte şi s-a dezvoltat treptat într-o femeie foarte sigură pe sine. A călătorit foarte mult şi nu a rezidat decât foarte puţin timp în Viena.
În septembrie 1898, împărăteasa a fost ucisă în Geneva de către anarhistul Luigi Lucheni, cu mai multe lovituri de pilă triunghiulară.
*
Salonul împărătesei (Camera 10)
În salonul de recepţii, atmosfera este dominată de lambriurile alb-aurii, tapetele luminoase de mătase şi mobila luxoasă în stil rococo. Ceasul din faţa oglinzii este prevăzut cu un cadran inversat astfel încât ora exactă poate fi citită şi în oglindă. Portretele în pastel din veacul al XVIII-lea merită atenţia pentru că îi reprezintă pe copiii Mariei Tereza şi provin de la artişti faimoşi, printre care şi pictorul genevez Liotard pe care împărăteasa îl aprecia în mod deosebit. Tabloul din stânga o reprezintă pe cea mai mică dintre fiicele Mariei Tereza, Maria Antoaneta, în costum de vânătoare. La vârsta de 15 ani, ea a fost căsătorită cu (viitorul) rege francez Ludovic al XVI-lea pentru a aplana rivalităţile tradiţionale dintre Bourboni şi Habsburgi; a fost ghilotinată în 1793, în timpul Revoluţiei franceze.
*
Camera Mariei Antoaneta (Camera 11)
a fost utilizată drept sală de mese pentru familia imperială. Servitorii urmau ceremonialul strict al Curţii. Masa era întotdeauna decorată festiv, iar, în mijloc, se afla tacâmul de masă decorat cu flori, fructe şi bomboane. În cazul dineelor oficiale se serveau specialităţi franceze; în cadrul meselor familiei, Franz Joseph prefera bucătăria vieneză, şniţelul vienez, gulaşul de viţel sau faimosul “schmarren” imperial. Pentru a servi bucatele întotdeauna proaspete, acestea erau transportate din bucătăria imperială în recipiente calde până în apartamente şi erau ţinute la cald într-o cameră învecinată, cu ajutorul arzătoarelor cu cărbuni/cu gaz. Împăratul se afla la mijlocul mesei, iar, vis-a-vis, s-a creat locul distinct al împărătesei. Elisabeta postea, destul de des, pentru a-şi menţine silueta, din acest motiv a participat rar la masa comună. Servitorii familiei începeau să servească cele 3 până la 6 feluri de mâncare la ora 18:00. Serviciul original de pe masa decorată este împrumutat de la Hofburg-ul vienez, respectiv din „Camera de mese şi argintărie“ a palatului. Dealtfel, până în ziua de astăzi, pot fi regăsite acolo o serie de obiecte preţioase din porţelan şi argint aparţinând Curţii imperiale. În afara serviciului personal al împărătesei Elisabeta este vizibil şi serviciul de aur aparţinând Mariei Tereza.
*
Camera copiilor (Camera 12)
este decorată cu portrete ale fiicelor Mariei Tereza. Majoritatea acestora a fost căsătorită de la vârste fragede şi cu motivaţie politică. La stânga, observăm portretul Mariei Cristina, cea ma îndrăgită fiică a Mariei Tereza; a fost singura care s-a căsătorit din dragoste cu Albert von Sachsen-Teschen, fondatorul muzeului Albertina. Aruncăm o privire asupra unei băi care a fost instalată în 1917 pentru ultima împărăteasă habsburgică, Zita. Înainte de intrarea în camera alăturată privirea cade asupra salonului pentru micul dejun. Aplicaţiile sub forma medalioanelor care ornează pereţii au fost realizate, manual, de Elisabeta Christina, mama Mariei Tereza.
*
Salonul galben (Camera 14)
Odată cu salonul galben încep apartamentele de pe partea grădinii palatului. Remarcabile sunt pastelurile pictorului genevez Liotard care prezintă, în mod realist, portrete de copii, contrastante cu portretele de curte tipice ale copiilor Mariei Tereza (pe care le putem observa în camera alăturată). Tot acolo este expus şi un portret aparţinând lui Martin van Meytens, care o reprezintă pe împărăteasa Maria Tereza drept împărăteasă ungară.
*
Sala oglinzilor (Camera 16)
era folosită de Maria Tereza pentru mini-concerte şi, mai ales, pentru festivităţile din cadrul familiei. În 1762, a avut loc aici primul concert al copilului (de 6 ani) W. A. Mozart, în faţa împărătesei. După reprezentaţie, scria tatăl compozitorului, „Wolferl a sărit în braţele Maiestăţii Sale, a îmbrăţişat-o şi a sărutat-o“.
*
Camera Rosa (Camerele 17, 18, 19)
Această cameră – precum următoarele două – au fost denumite după Joseph Rosa, pictorul tablourilor cu peisaje. Primul, cel din stânga uşii, înfăţişează castelul Habichtsburg din regiunea elveţiană Aargau, locul de origine al dinastiei Habsburgilor.
Un portret al Mariei Tereza, realizat de Martin van Meytens, înfăţişează o femeie energică; ea a reuşit, după moartea tatălui său, să apere moştenirea habsburgică în faţa unei jumătăţi de Europă, a condus regiunile care aparţineau, în mod tradiţional, Habsburgilor, iar soţul ei, Franz Stephan von Lothringen, conducea destinele Imperiului Romano-German; Franz I. Stephan s-a dedicat propriilor activităţi – ştiinţele naturii şi finanţele – iar activitatea politică a rămas în sarcina soţiei sale.
*
Galeria mare şi cea mică (Camerele 21, 22)
Marea Galerie din centrul palatului a fost utilizată de către familia imperială pentru baluri, recepţii şi dinee oficiale. Marea galerie constituia prin prisma dimensiunilor ei/ lungime de 40 de metri şi o lăţime de 10 metri/spaţiul ideal pentru manifestări cu carcater imperial. Stilul rococo este reprezentat, în toată plenitutidinea, de oglinzile de cristal, de decoraţiunile aurite şi de fresecele de pe tavan. Frescele glorifică domnia Mariei Tereza şi au fost executate de pictorul italian Gregorio Guglielmi. În mijlocul ansamblului se află cuplul imperial Franz Stephan şi Maria Tereza, înconjurat de alegorii ale popoarelor din Imperiu. Lustrele din lemn încadrate în aur erau decorate cu 70 de lumânări înaintea introducerii electricităţii în palat (anul 1901). De la dispariţia Monarhiei, Marea Galerie a fost utilizată pentru concerte. În 1961 a vut loc aici legendara întâlnire dintre preşedinţii Kennedy şi Hruşciov. Galeria mică, din imediata apropiere, se află pe aceeaşi parte cu grădina palatului. Ea a fost utilizată pentru petrecerile onomastice sau la datele de naştere ale familiei; oferă o perspectivă spectaculoasă asupra parcului palatului şi asupra Gloriettei, care a fost construită încă din vremea Mariei Tereza. La ultima sa restaurare, Galeria Mică şi-a recăpătat strălucirea din veacul al XIX-lea.
*
Cabinetul chinezesc rotund şi cel oval (Camerele 23, 24)
Pe ambele părţi ale Galeriei Mici apare câte un cabinet în stil chinezesc: în stânga, cel oval şi în dreapta, cel rotund. Maria Tereza îndrăgea arta chineză şi pe cea japoneză (la modă în acele vremuri). În ambele cabinete se regăsesc mese lăcuite şi încrustate cu lambriuri albe de lemn, iar, din marginile aurite se desprind mici console pe care este aplicat porţelan albastru-alb. Rafinate sunt şi podelele de parchet, prelucrate artistic. Ambele cabinete au servit drept camere de joc şi de conferinţe. În cabinetul chinezesc rotund aveau loc conferinţele de stat secrete şi convorbirile Mariei Tereza cu cancelarul ei, Prinţul Kaunitz.
*
Camera caruselului (Camera 25)
Camera carusel îşi datorează numele celor două tablouri din stânga. Acestea reprezintă un carusel de doamne pe care Maria Tereza l-a organizat, în 1743, la Şcoala de iarnă de echitaţie – pentru a celebra recâştigarea oraşului Praga (războaiele dinastice).
În cadrul Şcolii de iarnă de echitaţie, cunoscută astăzi sub numele de Şcoala spaniolă de echitaţie, se prezintă şi în zilele noastre faimoşii Lipiţani. Maria Tereza este înfăţişată călare pe un cal, în mijlocul tabloului. În stânga apare ca evidenţă portretul lui Carol al VI-lea, tatăl împărătesei, în vestimentaţia imperială.
*
Sala de ceremonii (Camera 26)
În sala de ceremonii aveau loc, pe timpul Mariei Tereza, festivităţi prilejuite de botezuri sau nunţi). Seria de tablouri care decorează această cameră prezintă ceremonia căsătoriei dintre Joseph, fiul cel mai mare al Mariei Tereza, moştenitor al tronului, cu prinţesa din dinastia Bourbonilor, Isabella de Parma. În acest ciclu de tablouri se află şi portretul împărătesei autointitulate „prima doamnă a Europei“, într-o rochie preţioasă din dantelă de Brabant. Tabloul mare din stânga reprezintă alaiul de nuntă al Izabelei, cu peste 98 de caleşti. Marea aristocraţie a Europei poate fi recunoscută după stemele de familie de pe caleşti.
Aici ia sfârşit Circuitul Imperial. Pentru a îmbrăţişa colecţiile imperiale din depozitele de mobilier ale Curţii, în apartamentele imperiale cu Muzeul Sisi şi Camera Argintăriei din Hofburg-ul vienez, prezentăm biletul de intrare.
***
Pe peretele din dreapta se află tablourile care descriu banchetul imperial şi cina din sălile oficiale ale Hofburg-ului, iar pe partea opusă se află prezentată nunta din Augustinerkirche, precum şi serenada de operă din Marea Sală a Redutelor din Hofburg. Tablourile impresionează, în special, datorită predilecţiei pentru detalii a construcţiilor, persoanelor, vestimentaţiei, tacâmului de masă. În tabloul de la ieşire, alt detaliu deosebit: micul Mozart, care nu a luat parte la ceremonia de nuntă, pentru că atunci, în 1760, avea doar patru ani şi locuia încă în Salzburg. Seria de tablouri a fost definitivată în câţiva ani, timp în care Mozart s-a transformat într-un muzician celebrat la nivel european, ceea ce a determinat realizarea tabloului.
*
Salonul albastru chinezesc (Camera 28)
Salonul albastru chinezesc a fost decorat la începutul secolului al XIX-lea cu tapet din hârtie de orez datată din secolul al XVIII-lea. Păşim pe un teren cu adânci semnificaţii istorice, câtă vreme aici a fost semnată, la 11 noiembrie 1918, Declaraţia de renunţare a ultimului împărat, Karl I. În ziua imediat următoare a fost proclamată Republica Austriacă, luând sfârşit domnia de peste 600 de ani a Habsburgilor. Karl nu vroia să abdice, motiv pentru care a ales calea exilului împreună cu familia sa. În 1922, el a murit la vârsta de 35 de ani, în Madeira; soţia a rămas în istorie ca fiind ultima împărăteasă înmormântată în cripta imperială.
*
Camera de lac vechi(Camera 29)
a fost amenajată drept cameră comemorativă de Maria Tereza, după moartea neaşteptată a iubitului ei soţ Franz Stephan, în anul 1765. Panourile negre, lăcuite, originare din Peking, au fost căptuşite cu lemn de nuc şi încadrate în rame aurite. La moartea lui Franz Stephan, Maria Tereza a îmbrăcat haine de doliu şi nu le-a mai părăsit niciodată. În cartea de rugăciuni a împărătesei s-a găsit, după moartea ei, un bilet pe care erau notate momentele fericite ale căsătoriei, cu numărul exact al orelor. Pentru această cameră de reculegere, ea a dispus şi realizarea a trei picturi: în mijloc se vede Franz I Stephan pictat de Pompeo Batoni; de acelaşi pictor avem şi tabloul dublu al lui Joseph II cu fratele său Leopold, care a fost pictat la Roma; pe masă, la dreapta lui Joseph, se află un exemplar al lui Montesquieu “Spiritul Legii”, una dintre lucrările cele mai importatnte ale iluminismului (ideea iluminismului a stat la baza tuturor eforturilor şi reformelor tânărului împărat).
*
Camera Napoleon (Camera 30)
aminteşte de împăratul francezilor, care a condus, din fostul dormitor al Mariei Tereza, ambele acţiuni de ocupaţie a Vienei, din 1805 şi 1809. Prin căsătoria lui Napoleon cu Marie Louise, fiica împăratului Franz Joseph, nepotul Mariei Tereza, trebuia să se pecetluiască pacea între cei doi conducători. După căderea lui Napoleon, Marie Louise s-a întors, temporar, la Curtea vieneză (împreună cu fiul ei). În timpul Congresului de la Viena din 1814/1815, ea a primit ducatul de Parma, cu o grea condiţie: să-l lase în Viena pe fiul ei, ducele de Reichstadt. Micul “prinţ Franzi”, cum era numit la Curte, ca fiu al lui Napoleon, trebuia să nu aibă nicio influenţă asupra manevrelor politice ale puterilor europene, să crească izolat la Curtea vieneză, sub acoperişul bunicului său. Ca toţi membrii de parte bărbătească a familiei habsburgice, conform tradiţiei, “prinţul Franzi” a învăţat o meserie burgheză, şi, astfel, este reprezentat într-unul din tablouri ca un mic grădinar. Ciocârlia crestată de pe consolă era animalul de casă preferat. Ducele a murit în 1832, la numai 21 de ani, de tuberculoză, iar bustul îi recompune imaginea de pe patul de moarte.
*
În următoarea cameră, cea de porţelan (Camera 31), ne întoarcem pe timpul Mariei Tereza, care folosea camera ca spaţiu de lucru şi de joc. Cadrul din lemn, vopsit alb-albastru, imită porţelanul, îmbracă întreaga “dimensiune”, până la tavan. Aici se găsesc 213 desene în cerneală albastră, efectuate de Franz Stephan şi unii dintre copii (desene care au fost semnate). Copilul Marie Christine este reprezentat în portret-medalion, amintindu-ne de fiica preferată a împărătesei, singura care a avut voie să se căsătorească cu bărbatul pe care îl iubea – ducele Albert de Saxonia-Teschen.
Camera milioanelor (Camera 32)
una din cele mai valoroase camere ale palatului, a primit acest nume datorită placării pereţilor cu un tip de lemn de trandafir foarte rar, în care se găsesc inserate miniaturi indo-persane. Miniaturile arată scene din viaţa privată de la Curte a mogulului Indiei, din secolele XVI şi XVII, fiind tăiate de membrii familiei împăratului şi recompuse prin tehnica colajului în noi imagini. Pe ambele părţi ale camerei au fost aduse oglinzi de cristal, care se reflectă una în cealaltă şi dau iluzia unei camere fără sfârşit.
*
Camera goblenurilor (Camera 33)
Nu numai pereţii, ci şi fotoliile acestei camere au tapiţerii de Bruxelles, din secolul al XVIII-lea. Tapiţeriile de pe pereţi sunt, de fapt, scene din piaţă şi din port, iar cele de pe fotolii reprezintă lunile anului.
*
Camera următoare (34) era camera de lucru a arhiducesei Sophie, componentă a apartamentelor părinţilor lui Franz Joseph, arhiducele Franz Karl şi arhiducesa Sophie, care au locuit aici în secolul al XIX-lea. Ambiţioasa mamă Sophie nu numai că şi-a urmărit energic şi cu succes scopul de a-şi aşeza fiul pe tronul Habsburgilor, dar “oferea” şi importante sfaturi politice, contemporanii săi numind-o pe arhiducesă „singurul bărbat de la Curtea vieneză“. A avut o relaţie rece cu nora sa, împărăteasa Elisabeta, căreia îi era şi mătuşă, a contribuit, din plin, la disconfortul lui Sisi; ultima s-a plâns, în repetate rânduri, de faptul că soacra sa voia să o ţină mereu sub control şi avea o atitudine posesivă.
*
Salonul roşu (Camera 35)
Urmând tradiţia habsburgică, Franz Joseph şi-a căsătorit prima fiică, pe Marie Louise, cu Napoleon, pe fiica a doua, Leopoldine, cu împăratul Braziliei. Portretul acesteia din urmă poate fi surprins pe şevalet. Următoarele portrete îi reprezintă pe împăratul Ferdinand şi pe soţia sa, Maria Anna. Ferdinand a fost fiul cel mai mare al împăratului Franz; numit în popor „Ferdinand cel blând”, era epileptic şi nu putea conduce statul. Adevăratul conducător al monarhiei austriece, la acea vreme, era cancelarul de stat Metternich, numit şi “vizitiul Europei”, din cauza felului în care controla politica europeană, prin abilele sale manevre diplomatice.
*
Camera imperială (Camera 37)
este numită astfel după singurul pat de paradă al Curţii vieneze, păstrat până în zilele noastre. A fost construit pentru căsătoria Mariei Tereza şi se găsea, la început, în apartamentul privat al acesteia, în Hofburgul vienez. La acest pat magnific, cu mătase roşie şi broderie scumpă cu aur şi argint, se adaugă tapetul cu elemente arhitectonice brodate.
*
Camera de lucru a lui Franz Karl (Camera 38)
precum salonul care îi aparţine, a fost locuită în secolul al XIX-lea de către ducele Franz Karl, tatăl lui Franz Joseph. Picturile ne readuc în vremea Mariei Tereza. Celebrul portret de familie al lui Martin van Meytens îi arată pe împăratul Franz I. Stephan şi pe Maria Tereza înconjuraţi de toţi copiii lor. Perechea imperială a avut 16 copii (11 fete şi 5 băieţi), dintre care numai 11 au ajuns la maturitate. În pictură nu se află doi dintre copii, născuţi mai târziu şi alţi trei care deja muriseră. Una dintre cele mai importante îndatoriri ale familiei conducătoare era să aducă pe lume mulţi posibili succesori la tron, pentru a asigura supravieţuirea dinastiei. Pe peretele opus portretului de familie se pot vedea efigiile tuturor doamnelor care au jucat un rol important în viaţa Mariei Tereza. În dreapta oglinzii se află efigia mamei sale, Elisabeta Christine, în stânga, cea a baronesei Fuchs, mai întâi bonă şi apoi confidentă a împărătesei. Ca semn al relaţiei strânse, Maria Tereza a dispus depunerea acesteia în cripta capucinilor, ea fiind singura persoană care nu aparţinea dinastiei habsburgilor, înmormântată în acest loc.
*
Camera vânătorii (Camera 40)
Habsburgii erau vânători pasionaţi; părinţii Mariei Tereza, Karl al VI-lea şi soţia acestuia Elisabeta Christine, nu au făcut excepţie. Amândoi, reprezentaţi în costum de vânătoare, îl “adoptă”, între ei, pe Franz Stephan, viitorul soţ al Mariei Tereza (în portret, la vârsta copilăriei). Şi Franz Joseph rămâne cunoscut ca un vânător pasionat; încă din copilărie, spre dezonoarea lui, vâna vrăbii şi porumbei în parcul palatului Schönbrunn. Unul dintre tablouri arată, în fundal, vechiul palat de vânătoare Schönbrunn, în stil baroc, proiectat de Johann Bernhard Fischer von Erlach.
Evenimente recente
23.05.2012 Fila de calendarSemnificatiile zilei de 23 mai 2012 Cu sprijinul Rador Evenimente interne 1897 : - S-a născut inginerul şi inventatorul... citește
22.05.2012 Fila de calendarSemnificatiile zilei de 22 mai 2012 Cu sprijinul Rador Evenimente interne 1932 : - În România ora de vară a... citește
"Si noi"??? Prea departe!