Satul despre el însuşi
Scrisul romanesc si acel al strainilor care au incercat sa ne cunoasca isi dau intalnire pe terenul reflectiei. De exemplu, spatiul fizic si stilul sufletesc ar contura o geometrie a sensurilor asemanatoare miezului de nuca. Proeminentele apar dintre adancimi, cu suprafete netede si egale.


In mitologia greceasca, nucile simbolizeaza darul profetiei. Nu am de gand sa explic „regia” actiunilor jurnalistice, din simplul motiv ca lipseste premeditarea. Macar o luna a anului aduce cu miracolul existentei, fie si pentru faptul ca imi inlesnea una din rarele incursiuni prin pietele Iasului. Atunci cand mi-au iesit in cale fructele cu samanta comestibila bogata in grasimi, proteine si vitamine, devenisem parca omul care intelege totul fara sa stie nimic. Privirea mea nu este temuta sau respectata in regatul micului comert, dar a patruns in inima taranului ce ocrotea nucile. El a prezis, cu voce tare, tulburarea vietii mele tihnite, adica plina de infernul comod al tehnologiei: „Vei pleca la drum, draga domnule”. „Ratacit probabil intr-o calatorie prin care nu ajungi nicaieri, la nimic” – am replicat eu, cu aerul oraseanului „savant”, mai mult prin obraznicia spirituala. „Nu”, continua taranul cu blandete si intelegere, „vei pleca spre munte, pentru ca dumitale iti place acolo unde lumea nu s-a stricat pe de-a-ntregul.”
Tot astfel am ajuns, la sfarsitul anului 2011, in Pascani, Frasin, Vama, Campulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Mănăstirile din Moldova..







Simt in mine o foame devoratoare de rotund. Sa fie ispita lesnicioasa a inchiderii in cercul national, patriotic? O prima critica a propriei „arhive”, in care trebuia sa disting efectele spiritului asupra culturii taranesti, fara a ignora manipularile din trecut si prelungirea lor in prezent, fara amnezie fata de ceea ce se considera a fi, uneori abuziv, cultura populara. La fel de adevarat, trecutul, privit in vechiul lui sens, in legatura cu nationalismul, devine miza suplimentara a unui discurs actual. Cred insa ca, valorizarea nu imbraca, tot timpul, forma unei stafete, cea a revendicarilor pentru intarirea statului-natiune. In cazul meu, nu a reprezentat o preocupare prioritara care sa aminteasca de secolul XIX, chiar daca, mai peste tot, este vorba de reapropierea istoriei si traditiilor, cautate prin spatiul oralitatii. Cine urmareste „reinventarea” taranului? El nu reprezinta un bun demagogic si chiar daca il asemuim „aburului de paine”, „ploii de toamna”, muntilor „prin care picura lumina pamantului si albiilor”, nu va furniza bazele unei pledoarii politice.

Biblia ne invata ca fiinta omului se hraneste si prin cuvinte, prin ganduri. Cu gandul si cuvantul ma indrept spre tara mea. Sunt mereu aici si imi apropii cultura universala. Sugerez, astfel, un alt aspect al incercarii mele: apartenenta la sfera acelor domenii impresionante prin precizie, minutiozitate, eruditie. Randurile se pot inscrie si intr-un demers apropiat de filologie. Dar eu pot beneficia de practica jurnalistica si sociologica repusa in discutie in legatura cu domeniul culturii orale care sa fie eliberat de reajustari.1 Fapte „marunte”, „neinsemnate”, din viata comunitatilor se unesc laolalta intr-un nesfarsit curent de fapte caruia indraznim sa-i dam un nume: istorie. Textele pun in lumina rabdarea si rezistenta impotriva conditiilor vitrege, intelepciunea resemnata in fata destinului, grija ca bunul simt sa nu aiba drept substitut abstractia absurda si indiferenta; alteori voiciunea, „spovedaniile” de o dezarmanta naivitate, intamplari deosebite (cum ar fi vizita la Muzeul colectiei etnografice "Ion Gramada" din Campulung Moldovenesc)...
_____________________
1 Medierea scrisului pentru a ajunge la oralitate.
Evenimente recente
23.05.2012 Fila de calendarSemnificatiile zilei de 23 mai 2012 Cu sprijinul Rador Evenimente interne 1897 : - S-a născut inginerul şi inventatorul... citește
22.05.2012 Fila de calendarSemnificatiile zilei de 22 mai 2012 Cu sprijinul Rador Evenimente interne 1932 : - În România ora de vară a... citește









”cen noul sistem, bazat numai pe tmopecețe, elevii, vezi doamne, nu mai tocesc date seci, ci dobe2ndesc tmopecențe. Mare este confuzia din capetele pedagogilor de școală nouă! Există materii axate pe tmopecențe, a eenvăța engleza, franceza ori muzica eenseamnă să știi vorbi engleza, franceza, respectiv să ce2nți, fluieri sau fredonezi melodii. Există materii bazate pe cunoștințe, istoria, geografia, anatomia și zoologia, de pildă. Există materii intermediare, ca biologia și chimia, een care tmopecențele și cunoștințele sunt complementare. Cultura generală e alcătuită doar din cunoștințe. Educația axată numai pe tmopecențe naște monștri, fiindcă a ști cine a pictat Gioconda e o cunoștință, nu o tmopecență preluare după prof. Dan Ungureanu