(INTERVIU) Ieșeanca Alecsandra Raluca Drăgoi, printre cei mai buni fotografi din lume. “Dacă nu aş fi avut aparatul de fotografiat, nu aş fi avut, în primul rând, curaj. Este o armă creativă.”
Publicat de andreeadaraban, 13 februarie 2015, 15:18
Un nou succes pentru tânăra pasionată de fotografie din Iaşi, Alexandra Raluca Drăgoi care studiază la Londra. National Geographic Traveller din Marea Britanie şi-a anunţat finaliştii competiţiei de fotografie din 2015, printre aceştia numărându-se şi Alexandra, care a impresionat cu o poză realizată la Comăneşti, judeţul Bacău, ce surprinde tradiţiile de Anul Nou.
National Geographic Traveller a lansat competiţia anuală de fotografie în septembrie 2014, concursul având 6 categorii. Imaginea surprinsă de Alexandra Raluca Drăgoi a obţinut locul I la categoria „People”. Cei şase finalişti intră în competiţia pentru marele premiu. Câştigătorul va fi anunţat sâmbătă, 14 februarie.
Alecsandra Raluca Drăgoi locuiește în Marea Britanie, la Londra. Ea a absolvit University of Portsmouth, iar în prezent este masterandă la University of Westminster.
Alecsandra are în palmares și alte premii. Ea a devenit primul fotograf român care a câştigat un trofeu la gala Sony World Photography Awards, în urmă cu doi ani, impunându-se la secţiunea „Youth”, dedicată tinerilor fotografi în vârstă de până la 19 ani.
Andreea Daraban: Alexandra a revenit la microfonul Radio Iaşi şi-i mulţumim pentru asta. În primul rând spune-ne cât de importantă este această competiţie?
Alexandra Raluca Drăgoi: Competiţia este un lucru foarte mare, mai ales pentru cariera pe care o propun şi sper să o reuşesc. Competiţiile în general mă ajută foarte mult să-mi ridic statutul de fotograf, dar din păcate nu mă ajută din punct de vedere financiar. În schimb orice competiţie este o nouă portiţă deschisă, mi-am găsit drumul şi am exploatat mai mult pasiunea pe care o am.
Andreea Daraban: Descrie-ne puţin fotografia care a luat premiul I la categoria „People” a acestei competiţii şi dacă îţi mai aminteşti momentul în care ai surprins-o?
Alexandra Raluca Drăgoi: Cu siguranţă, România este o ţară foarte bogată când vine vorba de tradiţii, multe s-au pierdut, dar sunt foarte mult pornită să le descopăr, să le exploatez şi mai mult. Eu în urmă cu doi ani am câştigat Sony Awards cu o imagine similară, cu tradiţia ursului, ceea ce m-a ridicat foarte mult şi mi-a dat curaj, m-am reîntâlnit cu acel domn din imagine şi m-am gândit nu este un drum închis, trebuie neapărat să exploatez mult mai mult acest subiect şi am făcut un proiect mai amplu, un an după, pentru Universitatea Portsmouth, proiect despre tradiţii şi despre urşi. Am fost în Comăneşti unde a fost această imagine realizată. Comăneştiul este foarte mult cunoscut pe tradiţia urşilor. Imaginea a fost surprinsă într-un cadru foarte interesant pentru că spectatorii erau puţin lăsaţi la o parte, ceea ce mi-a dat foarte mult spaţiu necesar şi viziunea necesară să surprind un cadru mai larg şi toţi urşii venind înspre mine. Copilul care a veni înspre mine a avut o reacţie inedită.
Andreea Daraban: Să le spunem celor care ne ascultă şi care nu au văzut fotografia că este vorba despre un copil îmbrăcat într-un costum de urs, este vorba despre dansul urşilor, iar acel copil, practic, se dezbracă de costum.
Alexandra Raluca Drăgoi: Da. În trecut un urs real era folosit în acest dans. Această tradiţie este mai mult păstrată în Bucovina şi Moldova și are scopul de a purifica şi de a fertiliza solul pentru anul viitor.
Andreea Daraban: Imaginea pe care ai înscris-o în concurs şi care a obţinut acest premiu seamănă cu cea de acum doi ani, când ai obţinut acel premiu „Tânărul fotograf al anului” la Gala Sony Awards.
Alexandra Raluca Drăgoi: Este aceeaşi tradiţie. Imaginile sunt foarte similare. Imaginea de la Sony a fost realizată cu un domn mai în vârstă faţă de imaginea din acest an. Consider un simbol această imagine de la National Geographic Traveller e, cumva întinerirea, aducerea unui nou plus pentru România, aduce unicitate şi nu vezi acest lucru foarte des, mai ales în partea vestică a Europei.
Andreea Daraban: Marea majoritate a fotografiilor tale sau cel puţin cele cu care participi la concursuri sunt din România. Ai un motiv anume pentru care participi în competiţii doar cu poze din ţară?
Alexandra Raluca Drăgoi: Majoritatea proiectelor mele sunt făcute în România, 80% din portofoliu. Multe imagini sunt făcute şi în afară, am călătorit cât am reuşit. Sunt mult mai mult atrasă de România, plecând de atâta vreme, de 3 – 4 ani de zile, m-am apropiat mult mai mult de țară şi acest dor mă face să mă întorc şi să o promovez cât mai mult. Nu ştiu, mă simt mult mai mândră să înscriu imaginile din România.
Andreea Daraban: Se transmite emoţia ta către fotografie. Probabil că de asta au şi succes imaginile tale.
Alexandra Raluca Drăgoi: Dacă nu aş fi avut aparatul de fotografiat, nu aş fi avut, în primul rând, curaj. Îmi dă curaj, este o armă, efectiv o armă creativă. M-a ajutat foarte mult acest timp la universitate să-mi dezvolt o anumită estetică şi mi-a dat curaj să mă conectez cu oamenii din jur, fiind destul de timidă în liceu. Îmi place mult mai mult să arăt ceea ce gândesc, decât să exprim, să scriu. Mi se pare cel mai potrivit pentru mine.
Andreea Daraban: Cum obţii imaginile? Le gândeşti sau totul este spontan?
Alexandra Raluca Drăgoi: Ăsta a fost un proces interesant de când am început eu fotografia, aproximativ de 6 ani. Timp de doi, trei ani am făcut foarte mult fotografie spontană. Aşa am reuşit să-mi dezvolt anumite calităţi şi din punct de vedere tehnic în acelaşi timp, doar că uşor, uşor, din anul II la Universitatea Portsmouth am înţeles că nu pot să fac doar fotografie spontană de jurnalism, trebuie cumva să mă întorc înapoi la acele subiecte realizate, eu ştiu, pe stradă, la festivaluri şi să dezvolt, să intru în conexiune cu acei oameni, nu să-i ţin la distanţă, să-i apropii. Aşa am început să dezvolt o mare pasiune pentru fotografia de portret pentru că m-a apropiat mult mai mult de oameni şi, de exemplu, la festivaluri, chiar dacă fotografiez pe de o parte momentele spontane, ceea ce e o mare pasiune pentru mine, în acelaşi timp vreau să mă şi conectez cu acei oameni, să mă cunoască, să dezvoltăm ceva, să promovăm şi aşa în momentul în care ei aşteptau să se urce, de exemplu, pe scenă, îi luam deoparte pe unii şi stăteam de vorbă, mă împrieteneam cu ei şi ăsta este un punct foarte bun pentru că pot să continui, ţin legătura cu acei oameni pe care i-am fotografiat.
Andreea Daraban: Ce îşi propune pe viitor fotograful Alexandra Raluca Drăgoi?
Alexandra Raluca Drăgoi: Sunt puţin mai pesimistă pe această parte pentru că sunt puţin în dilemă cu ceea ce îmi doresc exact să fac. Încă sunt tânăr şi vreau să explorez, doar că în acelaşi timp nu mai pot, din punct de vedere financiar, dacă mi s-ar oferi un job, chiar şi în România m-aş duce cu cea mai mare plăcere. De exemplu, în martie, în mai puţin de o lună, voi avea o experienţă să lucrez la The Gardian, o săptămână, 5 zile, am câştigat mai demult o competiţie pe domeniul Media şi am reuşi să iau locul II, un premiu de o săptămână, voi lucra în redacţia lor. E un pas înainte şi mă gândesc că e o experienţă bună să văd ceea ce-mi place. Voi face poate fotografie comercială o perioadă pentru a-mi susţine proiectele personale pentru că nu prea pot cîştiga din proiecte personale. Să văd exact ce oportunităţi mi se oferă după master….
Andreea Daraban: … şi nu excluzi o revenire în România?
Alexandra Raluca Drăgoi: Dacă m-aţi fi întrebat acest lucru acum doi, trei ani, când eram în anul II, I de facultate, cred că aş fi spus că nu pot să mă întorc în România, nu am de ce. Şi făcând aceste proiecte m-am apropiat foarte mult, am o conexiune foarte mare cu România, acolo mă simt bine, acolo mă simt liberă în a face ceea ce-mi doresc. O mică părticică din mine vrea să şi exploreze lumea, dar cu siguranţă mă voi întoarce la un moment dat în țară.
Interviu realizat de Andreea Daraban
Tehnoredactare: Gabriela Rotaru
(FOTO – arhivă personală Alecsandra Raluca Drăgoi)