Ascultă Radio România Iași Live

DNA: Trei medici specializaţi în medicina muncii, printre care şi un şef serviciu, trimişi în judecată

Publicat de Andreea Drilea, 3 mai 2016, 11:48

Procurorii DNA Galaţi au trimis-o în judecată, sub control judiciar, pe Ana Boală, la data faptei medic specializat în medicina muncii, şefa Serviciului de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă Brăila, pentru luare de mită în formă continuată.

În acelaşi dosar, au fost deferite justiţiei alte două persoane, Rodica Ţone şi Cristinel Andreicuţ, la data faptei medici specializaţi în medicina muncii în cadrul aceluiaşi serviciu, pentru luare de mită în formă continuată.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis marţi AGERPRES, în perioada aprilie – iunie 2015, şefa Serviciului, Ana Boală, având ajutorul altor cadre medicale din subordine, dar şi al altor persoane, a acordat grade de handicap, în schimbul unor sume de bani, persoanelor care nu se încadrau în diagnosticele necesare, astfel încât acestea să poată să obţină pensii de handicap.

‘Concret, în perioada 27 aprilie – 16 iunie 2015, inculpata Boală a primit de la 69 de pacienţi pe care i-a consultat în vederea evaluării capacităţii de muncă, diferite sume cuprinse între 50 şi 500 lei totalizând 3.885 lei, produse alimentare şi nealimentare. Banii şi produsele au fost primite în scopul îndeplinirii atribuţiilor sale de serviciu, respectiv pentru examinarea clinică şi pentru analizarea documentelor medicale ale pacienţilor, în vederea stabilirii gradului de invaliditate, astfel încât aceştia să beneficieze de pensie de invaliditate ori pentru revizuire medicală sau pentru prelungirea concediului medical peste 180 de zile’, susţin procurorii.

DNA precizează că, în aceeaşi perioadă şi în acelaşi scop, Rodica Ţone a primit de la 68 de pacienţi pe care i-a consultat în vederea evaluării capacităţii de muncă diferite sume, cuprinse între 10 lei şi 100 euro, totalizând 4.810 lei şi 100 euro, produse alimentare şi nealimentare.

În 16 iunie 2015, conform sursei citate, Cristinel Andreicuţ a primit 1.250 lei de la opt pacienţi examinaţi (între 50 şi 200 de lei de fiecare), pentru examinarea clinică şi pentru analizarea documentelor medicale, în vederea obţinerii pensiei de invaliditate ori în scopul revizuirii medicale.

Anchetatorii au reţinut că, la aceeaşi dată, Ana Boală a primit 500 lei de la un pacient, iar Andreicuţ a primit suma totală de 1.250 lei de la cei opt pacienţi, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante.

DNA menţionează că sumele de bani respective au fost remise celor trei fie direct, fie introduse printre înscrisurile aflate în dosarele medicale.

În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra mai multor sume de bani identificate cu ocazia constatării infracţiunii flagrante, dar şi cu ocazia percheziţiilor domiciliare: sumele de 215.700 lei şi 400 euro, ridicate de la Ana Boală; sumele de 33.172 lei, 880 dolari, 350 lire sterline şi 9.400 euro ridicate de la Rodica Ţone; sumele de 57.850 lei, 300 euro şi 200 dolari ridicate de la Cristinel Andreicuţ.

De asemenea, a mai fost dispusă instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra unui număr de 228 piese din aur, cu greutatea totală de 1,125 kg, ce aparţin inculpatei Rodica Ţone.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Brăila, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

(Agerpres/FOTO arhivă estnews.ro)

Etichete:
Mesaj RO-ALERT despre o posibilă incursiune de drone în judeţul Tulcea
Naţional miercuri, 4 noiembrie 2026, 12:29

Mesaj RO-ALERT despre o posibilă incursiune de drone în judeţul Tulcea

Locuitorii din nordul judeţului Tulcea au primit şi astăzi un mesaj RO-ALERT despre o posibilă incursiune de drone. „Păstraţi-vă calmul....

Mesaj RO-ALERT despre o posibilă incursiune de drone în judeţul Tulcea
Ministerul Sănătăţii a suplimentat cu 230 de milioane de lei bugetele destinate urgenţelor medicale şi tratării pacienţilor în stare critică
Naţional miercuri, 4 noiembrie 2026, 09:37

Ministerul Sănătăţii a suplimentat cu 230 de milioane de lei bugetele destinate urgenţelor medicale şi tratării pacienţilor în stare critică

Ministerul Sănătăţii a suplimentat cu 230 de milioane de lei bugetele destinate urgenţelor medicale şi tratării pacienţilor în stare...

Ministerul Sănătăţii a suplimentat cu 230 de milioane de lei bugetele destinate urgenţelor medicale şi tratării pacienţilor în stare critică
MAI: Intervenţie în Marea Neagră pentru salvarea a şapte marinari după ce un remorcher s-a scufundat
Naţional miercuri, 4 noiembrie 2026, 07:22

MAI: Intervenţie în Marea Neagră pentru salvarea a şapte marinari după ce un remorcher s-a scufundat

Structurile Ministerului Afacerilor Interne intervin pentru salvarea a şapte marinari, cetăţeni turci, aflaţi la bordul unui remorcher care s-a...

MAI: Intervenţie în Marea Neagră pentru salvarea a şapte marinari după ce un remorcher s-a scufundat
Restaurarea Coifului de la Coţofeneşti a ajuns în faza finală
Naţional marți, 3 noiembrie 2026, 08:03

Restaurarea Coifului de la Coţofeneşti a ajuns în faza finală

Restaurarea Coifului de la Coţofeneşti a ajuns în faza finală, după ce specialiştii Muzeului Naţional de Istorie a României au reuşit să...

Restaurarea Coifului de la Coţofeneşti a ajuns în faza finală
Naţional marți, 3 noiembrie 2026, 07:42

MApN: O nouă alertă aeriană în apropierea frontierei României

Ministerul Apărării Naţionale a informat că, în noaptea de luni spre marţi, sistemul de supraveghere radar a detectat două ţinte aeriene în...

MApN: O nouă alertă aeriană în apropierea frontierei României
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 11:50

România şi Republica Moldova îşi consolidează cooperarea în domeniul apărării

România şi Republica Moldova îşi consolidează cooperarea în domeniul apărării. Luca Niculescu: La doar câteva zile după vizita la...

România şi Republica Moldova îşi consolidează cooperarea în domeniul apărării
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 09:44

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter

Peste 200 de percheziţi au loc astăzi în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter. Acţiunea de amploare...

Peste 200 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul operaţiunii Jupiter
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 07:05

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027

Ministerul Educaţiei anunţă că au fost publicate modele de subiecte pentru evaluarea naţională şi bacalaureatul de anul viitor. Modelele sunt...

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027