Ascultă Radio România Iași Live

Filosoful Mihai Şora a murit la vârsta de 106 ani

Filosoful Mihai Şora a murit la vârsta de 106 ani

Publicat de Lucian Bălănuţă, 26 februarie 2023, 10:00

Filosoful şi eseistul Mihai Şora a murit, sâmbătă, la vârsta de 106 ani. Pe pagina sa de Facebook a apărut o postare cu mesajul: ”Iubitule, ai fost fericire pură: nu doar un om frumos, ci Frumuseţea însăşi”, semnată Aziul.

Mihai Şora, eseist şi filosof, s-a născut la 7 noiembrie 1916, în comuna Ianova, judeţul Timiş. A urmat Liceul „C. Diaconovici-Loga” din Timişoara (1927-1934), apoi Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti (1934-1938), potrivit ”Dicţionarului scriitorilor români” (coordonatori Mircea Zaciu, Marian Papahagi şi Aurel Sasu; Ed. Albatros, Bucureşti, 2002). I-a avut ca profesori, printre alţii, pe Mircea Vulcănescu şi Nae Ionescu.

În 1939 devine student în filosofie la Sorbona, primind o bursă a guvernului francez, apoi, din cauza ocupaţiei germane şi-a continuat studiile la Universitatea din Grenoble (1940-1945), pregătindu-şi aici teza de doctorat despre opera lui Blaise Pascal. S-a stabilit apoi la Paris, fiind numit cercetător stagiar la Centre National de la Recherche Scientifique din Paris, Secţia de filosofie (1945-1948).

A revenit în ţară în 1948 şi a fost constrâns să rămână, potrivit sursei citate. A lucrat ca funcţionar în cadrul Serviciului de presă la Ministerul de Externe (1948-1950), apoi a fost şef al redacţiei de literatură a Editurii în limbi străine de pe lângă Institutul Român pentru Relaţii Culturale cu Străinătatea (1951-1954), redactor-şef al compartimentului ”Moştenirea literară” al Editurii de Stat pentru Literatură şi Artă, unde reia seriile „Biblioteca pentru toţi”, ”Scriitori români” ş.a.(1954-1969), precum şi şef al serviciului Biblioteci în cadrul Ministerului Învăţământului (1970-1977), de unde se pensionează.

A fost primul ministru al Învăţământului după căderea regimului comunist, făcând parte din guvernul condus de Petre Roman. A demisionat din funcţie în semn de protest faţă de mineriadele din 13-15 iunie 1990, refuzând apoi să mai ocupe funcţii în cadrul administraţiei de stat.

A debutat editorial în Franţa cu eseul „Du dialogue intérieur. Fragment d’une Anthropologie metaphysique” (Editura Gallimard, 1947). Trei decenii mai târziu, publică în ţară volumul „Sarea pământului. Cantată pe două voci despre rostul poetic” (1979, Premiul Uniunii Scriitorilor), după care i-au apărut volumele „A fi, a face, a avea” (1985) şi „Eu & tu & el & ea… sau Dialogul generalizat” (1990). A semnat şi volume de publicistică: „Firul ierbii” (1998, Premiul Uniunii Scriitorilor), „Filosoficale” şi „Câteva crochiuri şi evocări” (2001), „Mai avem un viitor? România la început de mileniu, interviuri” (2001), „Locuri comune” (2004), „Clipa şi timpul” (2005), „Despre toate şi ceva în plus. De vorbă cu Leonid Dragomir” (2005).

A colaborat cu articole şi studii în reviste ca: „Familia”, „România literară”, „Viaţa românească”, „Ramuri”, „Cronica”, „‘Vatra”, „22”. A tradus din J.J. Rousseau („Visările unui hoinar singuratic”, 1968), J.P. Sartre („Cu uşile închise”, 1981).

”În totul, avem de a face cu o figură singulară în filosofia românească. Încadrabil, ca vârstă, în generaţia lui Eliade, Cioran, Noica, Vulcănescu, Ţuţea, Şora a luat un traseu filosofic divergent faţă de aceştia. În timp ce discipolii lui Nae Ionescu se lăsau fascinaţi de un (neo)iraţionalism cu mesaj mesianic, el s-a format la şcoala franceză, fiind probabil singurul şi în orice caz cel mai autentic existenţialist român. Pe linia lui Descartes, Husserl, Heidegger, Sartre, el dezvoltă o viziune existenţialistă, folosind o metodă fenomenologică (…)”, se arată în ”Dicţionarul scriitorilor români” (Ed. Albatros, Bucureşti, 2002).

Este membru fondator al Alianţei Civice, al Grupului de Dialog Social, precum şi al Societăţii Române de Fenomenologie. În 2012 a devenit membru de onoare al Academiei Române, conform www.acad.ro.

În 2011, a fost distins cu Decoraţia Regală ”Nihil Sine Deo”. I-a fost conferit în 2016 Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler „cu prilejul aniversării unui secol de viaţă, în semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa carieră dedicată valorilor umane fundamentale, cercetării şi educaţiei, prin care a îmbogăţit cultura românească şi universală, pentru rolul avut în consolidarea democraţiei în România postdecembristă, impunându-se ca un reper al tinerelor generaţii”.

La 31 mai 2018 a primit, la Oradea, Premiul „Iosif Vulcan” al revistei „Familia”, „pentru dimensiunea modelatoare şi luminoasă a vieţii şi operei domniei sale, pentru consecvenţa admirabilă a spiritului în slujirea adevărului, binelui şi frumosului”.

La 5 octombrie 2018 Mihai Şora a primit Premiul Cetăţeanului European 2018, un premiu acordat, anual, de Parlamentul European, începând cu 2008, pentru activităţi şi iniţiative realizate de cetăţeni, grupuri, asociaţii sau organizaţii care, prin acţiunile lor de zi cu zi, promovează valorile consacrate de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care au demonstrat un angajament remarcabil pentru promovarea unei mai bune înţelegeri reciproce şi a unei integrări mai puternice în rândul cetăţenilor statelor membre sau care au facilitat cooperarea transfrontalieră sau transnaţională pe termen lung în vederea consolidării spiritului european.

Tot în 2018, a primit titlul de cetăţean de onoare al Capitalei, în semn de recunoaştere a contribuţiei sale la promovarea valorilor culturale româneşti.

În martie 2019 Mihai Şora a primit Premiul „Ion Monoran” din partea Societăţii Timişoara, la decernarea premiilor organizaţiei pe anul 2018. Societatea Timişoara premiază în fiecare an proiecte civice, instituţii şi personalităţi pentru abordarea temerară şi responsabilă a unor teme majore din societatea românească, precum şi pentru promovarea valorilor europene în arhitectura instituţională a României, potrivit unui comunicat al Societăţii Timişoara.

(Radio România Cultural/ FOTO Agerpres)

Etichete:
PSD, PNL, UDMR şi minorităţile naţionale au agreat principiile şi măsurile viitorului program de guvernare
Naţional marți, 17 decembrie 2024, 19:22

PSD, PNL, UDMR şi minorităţile naţionale au agreat principiile şi măsurile viitorului program de guvernare

Liderii PSD, PNL, UDMR şi ai grupului parlamentar al minorităţilor naţionale anunţă că au convenit măsuri şi principii ale viitorului...

PSD, PNL, UDMR şi minorităţile naţionale au agreat principiile şi măsurile viitorului program de guvernare
Noul Cod Silvic a fost adoptat
Naţional marți, 17 decembrie 2024, 14:57

Noul Cod Silvic a fost adoptat

Noul Cod Silvic, jalon al Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, a fost adoptat de Camera Deputaţilor, ca for decizional, cu o largă...

Noul Cod Silvic a fost adoptat
Parlamentul se reuneşte din nou în şedinţă comună
Naţional marți, 17 decembrie 2024, 11:17

Parlamentul se reuneşte din nou în şedinţă comună

Parlamentul se reuneşte din nou în şedinţă comună pentru a adopta proiectul de lege care propune înăsprirea sancţiunilor pentru senatorii...

Parlamentul se reuneşte din nou în şedinţă comună
România, pe primul loc în clasamentul european al scumpirilor
Naţional marți, 17 decembrie 2024, 10:45

România, pe primul loc în clasamentul european al scumpirilor

Sfârşitul anului 2024 găseşte România pe primul loc în clasamentul european al scumpirilor, iar pe fondul scăderii puternice a puterii de...

România, pe primul loc în clasamentul european al scumpirilor
Naţional marți, 17 decembrie 2024, 09:42

Jandarmii montani îi sfătuiesc pe turişti să evite traseele dificile atunci când vremea nu o permite

Jandarmii montani îi sfătuiesc pe turişti să evite traseele dificile atunci când vremea nu o permite. Mai multe persoane au avut nevoie zilele...

Jandarmii montani îi sfătuiesc pe turişti să evite traseele dificile atunci când vremea nu o permite
Naţional marți, 17 decembrie 2024, 07:26

La Timişoara este, astăzi, zi de doliu în memoria celor care şi-au jertfit viaţa pentru libertate

La 35 de ani de la Revoluţie, Timişoara îi comemorează marţi pe primii 66 de manifestanţi din oraş morţi pentru libertate în timpul...

La Timişoara este, astăzi, zi de doliu în memoria celor care şi-au jertfit viaţa pentru libertate
Naţional marți, 17 decembrie 2024, 07:22

PSD, PNL şi UDMR au transmis că pot forma un guvern şi fără USR, dacă acest partid decide să se retragă

Partidele proeuropene vor relua astăzi discuţiile privind programul de guvernare, iar în paralel vor continua negocierile referitoare la viitoarea...

PSD, PNL şi UDMR au transmis că pot forma un guvern şi fără USR, dacă acest partid decide să se retragă
Naţional marți, 17 decembrie 2024, 06:12

O nouă zi de vânt şi viscol în unele părţi din ţară

Este o nouă zi de vânt şi viscol în unele părţi din ţară. Sunt în vigoare mai multe avertizări în acest sens. Astfel, până la ora 21:00...

O nouă zi de vânt şi viscol în unele părţi din ţară