Ascultă Radio România Iași Live

Preţurile produselor alimentare ar putea creşte

Publicat de Gabriela Rotaru, 26 ianuarie 2016, 08:02

Preţurile produselor alimentare ar putea creşte, din cauza taxei de 2 lei pe kilogramul de ambalaj, care a intrat de ieri în vigoare, atrage atenţia Federaţia Patronatelor din Industria Alimentară.

Preşedintele Romalimenta, Sorin Minea, a spus că pentru anul viitor, această contribuţie de ambalaj la fondul de mediu reprezintă 230 – 250 de milioane de euro, bani care vor fi plătiţi în final de cetăţeanul român.

La întâlnirea de urgenţă avută aseară, reprezentanţii industriei alimentare au cerut schimbarea legislaţiei printr-o ordonanţă de urgenţă. Ei preconizează că preţul mezelurilor ar putea urca cu până la 30% în următoarea perioadă.

Preşedintele Romalimenta, Sorin Minea:

„Contribuţia pe care o vom plăti noi acum pentru deşeuri este de aproximativ zece ori mai mare decât contribuţia celorlalte state membre europene, deci este cea mai mare din lume la ora actuală. Cu o taxă cea mai mare din lume nu se poate cere să avem produsele cele mai ieftine din lume. Este imposibil”.

Potrivit legii, fiecare producător de conserve, apă, vin, sucuri sau bere trebuie să raporteze Administraţiei Fondului pentru Mediu cât a reuşit să colecteze şi să recicleze din ambalajele proprii. Dacă nu ating ţintele impuse, ei plătesc 2 lei pe kilogramul de ambalaj nereciclat. (rador/ FOTO zf.ro)

Etichete:
Sunete diferite RO-ALERT, în funcţie de tipul mesajului şi de gravitatea situaţiei
Naţional luni, 23 februarie 2026, 06:58

Sunete diferite RO-ALERT, în funcţie de tipul mesajului şi de gravitatea situaţiei

Mesajele Ro-Alert vor avea în perioada următoare sunete diferite în funcţie de tipul avertizării şi de gravitatea situaţiei, scrie şeful...

Sunete diferite RO-ALERT, în funcţie de tipul mesajului şi de gravitatea situaţiei
Agenţia Naţională pentru Mediu şi Arii Protejate va întocmi şi derula un program de monitorizare a calităţii aerului
Naţional luni, 23 februarie 2026, 06:57

Agenţia Naţională pentru Mediu şi Arii Protejate va întocmi şi derula un program de monitorizare a calităţii aerului

Agenţia Naţională pentru Mediu şi Arii Protejate va întocmi şi derula un program de monitorizare a calităţii aerului în locuri unde există...

Agenţia Naţională pentru Mediu şi Arii Protejate va întocmi şi derula un program de monitorizare a calităţii aerului
Guvernul pregăteşte noi reguli pentru acordarea pensiilor militare de stat
Naţional duminică, 22 februarie 2026, 10:35

Guvernul pregăteşte noi reguli pentru acordarea pensiilor militare de stat

Guvernul pregăteşte noi reguli pentru acordarea pensiilor militare de stat, fiind vizaţi angajaţii din sistemul de apărare şi ordine publică....

Guvernul pregăteşte noi reguli pentru acordarea pensiilor militare de stat
CMR: Respectarea programului de lucru – o condiţie esenţială pentru funcţionarea corectă a sistemului de sănătate
Naţional duminică, 22 februarie 2026, 08:29

CMR: Respectarea programului de lucru – o condiţie esenţială pentru funcţionarea corectă a sistemului de sănătate

Reprezentanţii Colegiului Medicilor din România au transmis, sâmbătă, că respectarea programului de lucru reprezintă o condiţie esenţială...

CMR: Respectarea programului de lucru – o condiţie esenţială pentru funcţionarea corectă a sistemului de sănătate
Naţional duminică, 22 februarie 2026, 08:23

Ministrul Sănătăţii: Violenţa împotriva personalului medical nu va fi tolerată

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a transmis, sâmbătă seara, că violenţa împotriva medicilor şi asistenţilor nu va fi niciodată...

Ministrul Sănătăţii: Violenţa împotriva personalului medical nu va fi tolerată
Naţional sâmbătă, 21 februarie 2026, 08:54

Poliţia recomandă populaţiei să se informeze înainte de a pleca la drum în acest weekend; atenţionare meteo cod galben

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române le recomandă şoferilor ca, înainte de a porni în călătorie, pentru a avea o deplasare în siguranţă...

Poliţia recomandă populaţiei să se informeze înainte de a pleca la drum în acest weekend; atenţionare meteo cod galben
Naţional sâmbătă, 21 februarie 2026, 08:41

Rogobete anunţă un control pentru depistarea medicilor care lucrează în privat în timpul programului de la spitale publice

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat că va declanşa un control naţional fără precedent pentru a depista medicii care...

Rogobete anunţă un control pentru depistarea medicilor care lucrează în privat în timpul programului de la spitale publice
Naţional sâmbătă, 21 februarie 2026, 08:39

Ilie Bolojan va discuta săptămâna viitoare cu președinta CE despre stadiul derulării PNRR

Premierul Ilie Bolojan va discuta, săptămâna viitoare, cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, despre stadiul derulării Planului...

Ilie Bolojan va discuta săptămâna viitoare cu președinta CE despre stadiul derulării PNRR