Botoşani: Numărul infecţiilor respiratorii a crescut cu 50%
Publicat de Andreea Drilea, 10 ianuarie 2023, 19:21
Numărul infecţiilor respiratorii a crescut cu 50% în doar o săptămână. În ultimele şapte zile au fost înregistrate 1.079 de cazuri de infecţii respiratorii, dintre care 144 la pacienţi cu vârste între 0-1 an, 173 între 2 şi 4 ani, 265 între 5 şi 14 ani, 316 între 15 şi 49 de ani, 107 între 50 şi 64 de ani şi 74 la botoşăneni de peste 65 de ani. De asemenea, în ultima săptămână s-au înregistrat 396 cazuri de pneumonii.
Şi numărul cazurilor de gripă s-a dublat. 11 persoane au fost diagnosticate cu gripă. Două dintre acestea au avut nevoie de internare în spital. Opt dintre cazuri au fost înregistrate la persoane cu vârste cuprinse între 15 şi 49 de ani, două la persoane cu vârste între 50 şi 64 de an, iar un caz de gripă a fost înregistrat la un bebeluş – transmite corespondentul RRA Gina Poenaru.
(RADOR/FOTO – imagine ilustrativă)