Ascultă Radio România Iași Live

DNA: Daniela Dobrilă, fost director în ARR, trimisă în judecată

Publicat de Andreea Drilea, 14 iunie 2016, 15:50

Procurorii DNA Galaţi au trimis-o în judecată pe Daniela Dobrilă, la data faptelor director al Direcţiei Licenţiere şi Autorizare din cadrul Autorităţii Rutiere Române (ARR), pentru abuz în serviciu şi fals intelectual.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis marţi AGERPRES, în perioada noiembrie – decembrie 2013, în cadrul programului de transport călători în judeţul Galaţi aferent anilor 2014 – 2019, Daniela Dobrilă, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, în sensul că a dispus şi a realizat o comunicare către baza de date a Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţională (CNMSI) din care rezulta faptul că un operator de transport avea o vechime neîntreruptă de 64 luni în deţinerea licenţelor pe traseele Galaţi – Cişmele şi Galaţi – Fântânele.

‘În realitate, firma respectivă avea o vechime mult mai mică de numai 28 de luni. Comunicarea respectivă a fost intermediată tehnic de un subaltern. Faţă de acesta, inculpata s-a prevalat de ascendentul ierarhic profesional conferit de funcţia ei superioară şi l-a indus în eroare în scopul menţionat mai sus. Acest lucru l-a ajutat pe operatorul de transport să câştige licitaţia privind cele două trasee amintite’, susţin procurorii.

DNA precizează că, prin demersurile abuzive ale acesteia, a fost obţinut un folos necuvenit pentru operatorul de transport care a şi câştigat licenţele pentru cele două trasee concomitent cu vătămarea drepturilor şi intereselor legitime ale celeilalte participante la licitaţie.

‘În acelaşi context, în ianuarie 2013, inculpata Dobrilă, la solicitarea aceluiaşi operator de transport, a întocmit şi semnat o adeverinţă în cuprinsul căreia a atestat în mod necorespunzător adevărului, faptul că firma respectivă avea la momentul respectiv o perioadă de deţinere neîntreruptă a licenţelor pe traseele Galaţi – Cişmele şi Galaţi – Fântânele de 54 luni şi 15 zile, în condiţiile în care, în mod real, firma respectivă avea o vechime neîntreruptă mult mai mică. În acest sens, Daniela Dobrilă l-a determinat, prin inducere în eroare, pe un subordonat să semneze fără vinovăţie adeverinţa respectivă, document care apoi, în baza circuitului intern reglementat la nivelul instituţiei, a fost semnat în aceleaşi condiţii şi de alte persoane din conducerea ARR’, se arată în comunicat.

Ulterior, în 2013, au constatat anchetatorii, operatorul de transport s-a prevalat de acest document în cadrul unor proceduri administrative şi juridice în scopul obţinerii atribuirii aceloraşi două trasee în cadrul programului de transport aferent anilor 2014 – 2019.

În 6 mai 2014, Daniela Dobrilă a mai fost trimisă în judecată de procurorii anticorupţie pentru infracţiuni comise tot în legătură cu atribuţiile sale de serviciu.

Prezentul dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Galaţi.

(Agerpres/FOTO arhivă botosaninews.ro)

Etichete:
Vânt puternic și ploi moderate în Moldova până marți dimineață
Prim plan duminică, 18 octombrie 2026, 11:21

Vânt puternic și ploi moderate în Moldova până marți dimineață

INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 18 octombrie, ora 10 – 20 octombrie, ora 02 Fenomene vizate: intensificări ale vântului, ploi...

Vânt puternic și ploi moderate în Moldova până marți dimineață
Luni, încep audierile în comisiile parlamentare în perspectiva votului de învestitură din plen
Prim plan duminică, 18 octombrie 2026, 11:16

Luni, încep audierile în comisiile parlamentare în perspectiva votului de învestitură din plen

Miniştrii propuşi să facă parte din echipa premierului desemnat Luca Niculescu încep mâine audierile în comisiile parlamentare în perspectiva...

Luni, încep audierile în comisiile parlamentare în perspectiva votului de învestitură din plen
Circulaţie restricţionată pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse
Prim plan duminică, 18 octombrie 2026, 11:15

Circulaţie restricţionată pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse

Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse va fi restricţionată temporar de mâine dimineaţă de la ora 9:00 şi până pe 22 octombrie ora...

Circulaţie restricţionată pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse
600.000 de doze de vaccinuri antigripale injectabile vor ajunge în farmaciile din România
Prim plan duminică, 18 octombrie 2026, 09:49

600.000 de doze de vaccinuri antigripale injectabile vor ajunge în farmaciile din România

600.000 de doze de vaccinuri antigripale injectabile vor ajunge în farmaciile din România până la sfârşitul acestei luni. Peste jumătate...

600.000 de doze de vaccinuri antigripale injectabile vor ajunge în farmaciile din România
Prim plan duminică, 18 octombrie 2026, 07:45

(UPDATE) Incendiul de la CET Iași a fost lichidat. Orașul rămâne fără apă caldă și căldură până la remedierea avariei

UPDATE ora 20:00 – Incendiul izbucnit aseară la CET Iași a fost complet lichidat, însă furnizarea agentului termic în oraș este oprită...

(UPDATE) Incendiul de la CET Iași a fost lichidat. Orașul rămâne fără apă caldă și căldură până la remedierea avariei
Prim plan duminică, 18 octombrie 2026, 07:44

Pe Transfăgărăşan şi Transalpina se circulă în condiţii de iarnă

Ninsorile au continuat să creeze probleme pe Transfăgărăşan, unde s-a depus un strat consistent de zăpadă. Drumarii au intervenit şi în...

Pe Transfăgărăşan şi Transalpina se circulă în condiţii de iarnă
Prim plan duminică, 18 octombrie 2026, 07:15

Atenţionare cod roşu de vreme rea în Turcia

O atenţionare cod roşu de vreme rea este valabilă şi astăzi în regiunea Istanbul din Turcia. Sunt aşteptate ploi torenţiale şi vânt...

Atenţionare cod roşu de vreme rea în Turcia
Prim plan sâmbătă, 17 octombrie 2026, 18:20

Două drone au fost doborâte deasupra Mării Negre de aeronavele Forţelor Aeriene Române

Două drone au fost doborâte cu puţin timp în urmă deasupra Mării Negre de avioanele de luptă ridicate de Armata Română. Ministerul...

Două drone au fost doborâte deasupra Mării Negre de aeronavele Forţelor Aeriene Române