„Rădăcini” – turneul care aduce muzica românească mai aproape de tineri
Publicat de Andreea Drilea, 24 august 2021, 12:13
Asociația Klavier ART aduce muzica românească mai aproape de tineri prin turneul „Rădăcini”;
Vor fi prezentate în primă audiție două lucrări inspirate din folclorul românesc, compuse anul acesta: Oltenisme la patru mâini și Rapsodia Moldavă, de Marius Sireteanu;
Turneul va avea loc în următoarele localități: București, Darabani, Dorohoi, Fălticeni, Horodnic de Sus, Ipotești, Liveni, Putna, Rădăuți, Siret, Sinaia și Tescani.
***
„Rădăcini” este turneul de concerte organizat de Asociația Klavier ART în perioada 30 iulie – 29 august 2021, cu scopul de a aduce muzica românească mai aproape de tineri, într-o tonalitate contemporană. Mai mult decât atât, în cadrul turneului organizatorii își doresc să valorifice, pe lângă compoziții în primă audiție, o formulă camerală rar exploatată în România – vioară și pian la patru mâini.
Proiectul, co-finanțat de către Administrația Fondului Cultural Național, își dorește să contribuie la o mai bună înțelegere a fenomenului muzical clasic de către publicul tânăr aflat în zone ale țării mai îndepărtate de circuitul muzical curent, să reconecteze trecutul cu prezentul, care pare că tinde să își uite rădăcinile.
George Enescu declara că, deși călătorise în lumea întreaga, el rămăsese „micul băiat duios și încăpățânat care văzuse lumina acolo, departe, pe șesurile României” și își exprima statornica dorință de a fi îndrumător, „ducând muzica în cartierele mărginașe, în provincie, la țară, prin serbări, sezători, societăți corale și instrumentale”. (Citate extrase din cartea „Amintirile lui George Enescu”, de Bernard Gavoty, Editura Muzicală, București, 1982, traducere din limba franceză de Romeo Drăghici și Nicolae Bilciurescu).
„Astfel, la ideea rădăcinilor am ajuns pornind de la câteva întrebări: Cum ar fi să ne cântăm rădăcinile? Oare așa s-a gândit și micul Jurjac (George Enescu)? Oare tinerii își cunosc rădăcinile muzicale? Prin urmare, am decis să-i conectăm pe tineri cu muzica românească arhaică într-o manieră contemporană și să ne cântăm rădăcinile pornind de la muzica populară și de la George Enescu, ceea ce a determinat compozițiile de anul acesta” a declarat Corina Răducanu, Membru Consiliul Director al Asociaţiei Klavier ART.
Tinerii soliști, Andrei Mihail Radu, Corina Răducanu și Eugen Dumitrescu, vor încânta publicul cu două lucrări în primă audiție, compuse anul acesta – Oltenisme la patru mâini și Rapsodia Moldavă de Marius Sireteanu, alături de unica lucrare pentru vioară și pian la patru mâini a lui George Enescu – Pastorală, Menuet trist și Nocturnă. Cu ocazia aniversării a 140 de ani de la nașterea lui George Enescu în proiect este integrată o expoziție a Muzeului Național „George Enescu” din București.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Calendarul turneului:
30 iulie 2021 – Muzeul Național „George Enescu” București – Palatul Cantacuzino, ora 18
20 august 2021 – Casa Memorială „George Enescu” Sinaia, ora 12
21 august 2021 – Muzeul Național George Enescu – Secția „Dumitru şi Alice Rosetti Tescanu” Tescani, ora 17
22 august 2021 – Casa Memorială „George Enescu” Liveni, ora 12
22 august 2021 – Muzeul Memorial „George Enescu” Dorohoi, ora 18
23 august 2021 – Casa de Cultură „Mihai Eminescu” Darabani, ora 19
24 august 2021 – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” Ipotești, ora 18
25 august 2021 – Centrul Cultural „Mihai Teliman” Siret, ora 19
26 august 2021 – Sala „Draga Olteanu Matei” Fălticeni, ora 18
28 august 2021 – Casa de Cultură „Sf. Ioan Gură de Aur” Horodnic de Sus, ora 18
29 august 2021 – Casa de Cultură „Ștefan cel Mare” Putna, ora 12
29 august 2021 – Casa Municipală de Cultură Rădăuți, ora 19
Intrarea este liberă.