Vaslui: Conducerea AJVPS avertizează cu privire la riscul apariţiei pestei porcine africane
Publicat de , 11 ianuarie 2016, 16:00 / actualizat: 11 ianuarie 2016, 18:00
Directorul Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Vaslui, Vasile Negru, avertizează cu privire la riscul apariţiei pestei porcine africane la efectivele de mistreţi din ţara noastră.
Acesta a declarat, luni, presei că boala, care a apărut din Nordul Africii, s-a extins în ţări ca Georgia, Lituania, Estonia şi Letonia, a înaintat spre Belarus şi Ucraina, ultimul caz semnalat cel mai aproape de ţara noastră fiind în oraşul Odessa.
‘Este vorba despre pesta porcină africană, care în momentul de faţă se află la o distanţă de aproximativ 135 de kilometri de graniţa de Est a României. Noi am luat toate măsurile impuse prin protocol pentru prevenirea acestei boli. (…) Nu este o glumă, nu este un fapt de trecut cu vederea. Pesta porcină africană nu are antidot şi decimează întregile efective, dacă pătrunde microbul, atât la porcul sălbatic cât şi la cel domestic. Toţi membrii vânători au fost înştiinţaţi cu privire la riscul apariţiei acestei boli’, a declarat Vasile Negru.
Acesta a făcut un apel la toţi gestionarii fondurilor de vânătoare şi la reprezentanţii circumscripţiilor sanitar veterinare pe raza cărora ar putea apărea exemplare bolnave să semnaleze orice caz de îmbolnăvire la vânat.
Directorul AJVPS Vaslui a precizat că anul 2015 a fost unul foarte bun pentru vânătorii vasluieni.
‘În cursul anul 2015, am avut două acţiuni majore privind prevenirea bolilor vânatului, în special rabia la vulpe şi pesta porcină. Această activitate este monitorizată de Uniunea Europeană şi de Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară, prin direcţiile judeţene. Aceste acţiuni s-au desfăşurat conform graficului, cu implicarea activă a tuturor factorilor de răspundere din domeniu’, a mai spus Vasile Negru.
În 2015, datorită măsurilor de protecţie, de combatere a dăunătorilor şi de îngrijire a vânatului, AJVPS Vaslui a beneficiat de una dintre cele mai bune cifre de recoltă din ultimii ani, la iepure de câmp, mistreţ, căprior, fazan, potârniche şi păsări de baltă. (Agerpres/ FOTO economica.net)