Ascultă Radio România Iași Live

Şeful DNA cere sesizarea Senatului pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a Doinei Tudor

Publicat de , 18 februarie 2016, 15:38 / actualizat: 18 februarie 2016, 18:53

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut joi sesizarea Senatului pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a senatoarei Doina Tudor, acuzată de complicitate la luare de mită.

Ea este anchetată în dosarul în care fostul său soţ, Daniel George Tudor, a fost reţinut pentru luare de mită, la data faptei preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ulterior vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Procurorii anticorupţie au mai dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Ovidiu Marian, la data faptei secretar general al Senatului, cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Daniel Tudor urmează să fie prezentat vineri Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu propunere de luare a măsurii arestului preventiv pentru 30 de zile, iar Ovidiu Marian va fi prezentat cu propunere de luare a măsurii arestului la domiciliu pentru 30 de zile.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis joi AGERPRES, în perioada martie – mai 2013, în contextul efectuării unui control la o societate de asigurări, Daniel Tudor, în calitate de preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ulterior vicepreşedinte al ASF, a primit de la administratorul firmei respective, denunţător în cauză, prin intermediul lui Ovidiu Marian, suma de 300.000 euro pentru ca rezultatul verificărilor să fie unul favorabil omului de afaceri.

‘Suma de bani amintită a fost remisă lui Daniel Tudor în trei tranşe de câte 100.000 euro, o primă tranşă, în mod direct, iar următoarele două tranşe, în mod indirect, prin intermediul soţiei sale Doina Tudor, senator, persoană care cunoştea, la momentul intermedierii sumelor de bani, atât provenienţa, cât şi scopul pentru care erau remise aceste sume de bani. De precizat este faptul că iniţial, inculpatul Tudor a pretins de la omul de afaceri, prin acelaşi intermediar, suma de 3 milioane de euro’, susţin procurorii.

DNA arată că, în urma sumelor remise cu titlu de mită, la 26 aprilie 2013, Daniel Tudor a emis o decizie prin care s-au ignorat în totalitate constatările controlului respectiv (care atenţiona asupra gradului de risc ridicat al societăţii) şi a impus remedierea unor deficienţe minore şi nesemnificative în raport cu situaţia financiară precară a societăţii.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea SRI.

(Agerpres/FOTO arhiva jurnalul.ro)

Etichete:
Pacienţii pot afla mai uşor unde pot beneficia de tratamente cu ajutorul unui instrument informatic lansat de CNAS
Naţional marți, 10 noiembrie 2026, 10:53

Pacienţii pot afla mai uşor unde pot beneficia de tratamente cu ajutorul unui instrument informatic lansat de CNAS

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a lansat un instrument informatic prin care pacienţii pot afla mai uşor unde pot beneficia de...

Pacienţii pot afla mai uşor unde pot beneficia de tratamente cu ajutorul unui instrument informatic lansat de CNAS
Patru medici de la Spitalul Pantelimon, trimişi în judecată pentru că au provocat decesul unor pacienţi
Naţional marți, 10 noiembrie 2026, 10:51

Patru medici de la Spitalul Pantelimon, trimişi în judecată pentru că au provocat decesul unor pacienţi

Patru medici de la Spitalul Clinic de Urgenţă ‘Sf. Pantelimon’ au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni de...

Patru medici de la Spitalul Pantelimon, trimişi în judecată pentru că au provocat decesul unor pacienţi
Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR
Naţional marți, 10 noiembrie 2026, 05:56

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc marţi, începând cu ora 12:00, în şedinţă de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor...

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR
Uniunea Europeană va accelera lucrările la Centrul de Securitate Maritimă de la Marea Neagră
Naţional marți, 10 noiembrie 2026, 05:49

Uniunea Europeană va accelera lucrările la Centrul de Securitate Maritimă de la Marea Neagră

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a promis astăzi la București că Uniunea va accelera lucrările la Centrul de Securitate...

Uniunea Europeană va accelera lucrările la Centrul de Securitate Maritimă de la Marea Neagră
Naţional luni, 9 noiembrie 2026, 16:20

Călin Georgescu va fi plasat în arest la domiciliu, potrivit deciziei Tribunalului Bucureşti

UPDATE – Tribunalul Bucureşti a decis ca fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu să fie plasat în arest la domiciliu...

Călin Georgescu va fi plasat în arest la domiciliu, potrivit deciziei Tribunalului Bucureşti
Naţional luni, 9 noiembrie 2026, 11:17

ANM: De sărbători este posibil să avem strat de zăpadă nu numai în zona montană, ci şi în zonele joase

Există posibilitatea ca în perioada sărbătorilor de iarnă stratul de zăpadă să fie prezent nu doar în zona montană, ci şi în zonele...

ANM: De sărbători este posibil să avem strat de zăpadă nu numai în zona montană, ci şi în zonele joase
Naţional luni, 9 noiembrie 2026, 08:18

Unii tineri ar putea primi ajutor lunar pentru chirie și transport

Tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani ar putea primi un ajutor financiar lunar pentru chirie și transport la jumătate de preț,...

Unii tineri ar putea primi ajutor lunar pentru chirie și transport
Naţional luni, 9 noiembrie 2026, 06:46

Ursula von der Leyen – vizită la Bucureşti; întâlniri cu preşedintele Nicuşor Dan şi cu premierul Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan o primeşte luni, la Palatul Cotroceni, pe preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cei doi oficiali urmând...

Ursula von der Leyen – vizită la Bucureşti; întâlniri cu preşedintele Nicuşor Dan şi cu premierul Luca Niculescu