In Memoriam Robert Ficheux, francezul care a iubit, cu o fidelitate neasemuită, România
Publicat de nicolaetomescu, 2 august 2021, 11:34
1918… Marile puteri victorioase, hotărîseră, în sensul drumului anevois către corectitudine, să împartă destrămatul Imperiu Austro-Ungar, după criteriile populaţiilor majoritare; aveau loc recensăminte, se făcuseră hărţi ale tuturor provinciilor imperiale după naţionalităţi, se pregătea înfiinţarea de noi ţări şi stabilirea de noi frontiere. Ungaria înaintase Parisului[1] hărţi ale Transilvaniei, în care, zona montană, platourile locuite numai de români (Maramureş, Oaş, Haţeg, Lăpuş, Apuseni, Năsăud ș.a.) apăreau ca pustii. Într-o primă variantă, populaţia maghiară, cu aglomerarea sa în zona urbană (acolo unde românilor le era interzis să se aşeze), se insinua ca fiind majoritară. Rămâne meritul unor misiuni de geografi francezi, de a fi bătut, la pas, cărările din Transilvania, de a fi inventariat şi anunţat existenţa unor numeroase comunităţi românești, acolo unde hărţile maghiare marcaseră pete albe; a reprezentat maniera determinantă prin care marile puteri de la Trianon au decis ca Transilvania să revină României.
Misiunile alcătuite din geografi francezi au fost conduse de Robert Ficheux (12 august 1898, Saint-Omer-1 august 2005, Aubagne)… „Omul acesta”, scria Radu Anton Roman[2], „făcuse şi dăruise istorie şi geografie României”. Acestui om, cvasinecunoscut marelui public, România şi românii îi datorează enorm: „Practic, lui Robert Ficheux îi datorăm Marea Unire de la 1918 şi existenţa ţării noastre între frontierele ei de azi. Dacă n-ar fi existat profesorul Ficheux, azi Transilvania ar fi fost pământ unguresc”…
Născut la 12 august 1898, într-o familie de institutori, la Saint-Omer (departamentul Pas-de-Calais), în nord-vestul Franţei, cunoaşte vitregiile războiului, încă din timpul studiilor liceale, pe care este nevoit să le întrerupă, fiind considerat „prizonier civil”. Examenul de bacalaureat îl trece la reputatul liceu Louis le Grand din Paris. Licenţiat în istorie şi geografie al Universităţii Sorbona (1920), Robert Ficheux a fost remarcat în timpul studiilor, de ilustrul geograf Emmanuel de Martonne, care domina, prin personalitatea sa, geografia franceză şi, curând, şi pe cea mondială[3]; din acest prim contact rezultă lucrarea sa de diplomă/studii superioare în geografie, consacrată geomorfologiei părţii estice a Munţilor Bihor (250 pagini), calificată de mentorul său cu menţiunea „foarte bine”. La îndemnul magistrului, primeşte ca subiect al tezei sale de doctorat „Studiul geomorfologic al Munţilor Apuseni”, o întinsă şi complexă regiune a ţării noastre, de care – în lungile sale peregrinări – profesorul Robert Ficheux s-a ataşat. În acest scop, între 1924 şi 1927 a fost încadrat la Institutul Francez de Înalte Studii din Bucureşti. După un stagiu petrecut în Franţa, la liceul „H. Wallon” din Valenciennes, a revenit în România, ocupând, mai întâi, postul de secretar general al Institutului Francez din Bucureşti şi, apoi, al Misiunii Universitare Franceze în România (1932-1935)[4]. În 1935, la recomandarea lui Emil Racoviţă, rectorul Universităţii din Cluj, este chemat să-i succeadă lui George Vâlsan, în predarea geografiei fizice, până în 1938, când ameninţarea izbucnirii războiului îl obligă să se înapoieze în Franța[5]. Reluarea legăturilor sale cu România, după peste 30 de ani de dureroasă tăcere, timp în care a profesat în învăţământul liceal şi cel superior din Franţa, s-a produs în 1969[6]. A avut posibilitatea de a revedea regiunea, de a-şi actualiza şi îmbogăţi contactele şi documentaţia ştiinţifică. Și-a îndesit călătoriile în România, a participat şi la manifestări ştiinţifice[7]. Fidel teoriei davisiene a originii policiclice a reliefului, insuflată de magistrul său, Robert Ficheux încearcă să descifreze fazele evoluţiei morfologice a Munţilor Apuseni printr-un studiu analitic al nivelelor de eroziune, al reţelei de văi cu terasele aferente, în strânsă corelare cu bascularea nivelelor de bază pannonic, transilvan şi getic. Nu i-au fost străine nici preocupările geomorfologice privind sintezele asupra spaţiului carpatic românesc[8]. Robert Ficheux ne-a dăruit şi valoroase contribuţii la identificarea legăturilor profunde, de veche dată, dintre geografia franceză şi cea română, prin pagini substanţiale de memorialistică ştiinţifică (consacrate lui de Martonne, George Vâlsan, Emil Racoviţă, Vintilă Mihăilescu, Tiberiu Morariu, George Oprescu), întregind istoria mişcării geografice şi, în general, a vieţii culturale din România în secolul al XX-lea[9]. De nenumărate ori, profesorul Ficheux nu a pregetat să ia atitudine, public, în presă, faţă de exprimări tendenţioase sau manifestări de ignoranţă, în ceea ce priveşte mai ales identitatea poporului român. În perioada obscurantismului totalitar din România, a menţinut trează conştiinţa românilor din regiunea pariziană, prin conferinţele ţinute la Fundaţia Culturală Regele Carol I şi la Casa Română din Paris. Nu trebuie omis nici rolul său în reanimarea contactelor instituţionale dintre geografii francezi şi români, prin organizarea colocviilor periodice bilaterale, unde era o prezenţă activă, dorită; acestea au constituit pentru geografii români, în acele vremuri (anii ’70 ai secolului al XX-lea), adevărate ferestre deschise spre progresele din geografia occidentală. Academia Română a recunoscut, de timpuriu, meritele profesorului Robert Ficheux, alegându-l, la 1 iunie 1948, membru corespondent străin la Secţiunea istorică, pe baza referatului elogios de recomandare[10] al academicianului Simion Mehedinţi. Jubileul Academiei Române de 125 de ani de existenţă, în 1991, l-a numărat printre distinşii oaspeţi[11]. Omagierea profesorului Robert Ficheux la împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani a prilejuit, la 17 octombrie 1998, o manifestare la care Societatea de Geografie din Paris (cea mai veche din lume) şi-a unit eforturile[12] cu Ambasada României din Franţa; într-un moment emoţionant, i-au fost remise ilustrului sărbătorit însemnele de comandor al ordinului les Palmes Académiques, cea mai înaltă distincţie acordată în Franţa unui slujitor al învăţământului public[13]. Din păcate, o distincţie românească însemnată, Serviciul Credincios, în gradul de mare ofiţer, i-a fost remisă abia doi ani mai târziu[14], când condiţia fizică şi psihică precare nu i-au mai îngăduit să se bucure (pe deplin). S-a stins din viaţă discret, aşa cum şi-ar fi dorit, după un arc de viaţă trăit intens, ce a îmbrăţişat trei secole; a fost înhumat, potrivit dorinţei, în cavoul familiei din cimitirul parizian Montparnasse. Comunitatea ştiinţifică românească (cea a ştiinţelor geonomice, în special) pierduse un prieten devotat, un subtil cunoscător al pământului, al poporului român (căruia i-a auzit glasul și dorințele adânci, răspunzându-i, devotat, cu ajutorul argumentelor)…
[1] Acolo unde aveau loc negocierile…
[2] Radu Anton Roman (19 august 1948, Făgăraș-29 august 2005, București)… A fost jurnalist, scriitor și realizator TV, cunoscut, mai ales, pentru emisiunile pe teme culinare…
[3] Emmanuel de Martonne susţinuse două teze de doctorat, în litere (1902) şi în ştiinţe (1907), cu teme din România, de care se ataşase încă de la prima sa cercetare de teren din 1898. În 1918, în cadrul tratativelor de încheiere a păcii după Primul Război Mondial este desemnat expert al Comitetului de studii de pe lângă Conferinţa de Pace, fiind principalul autor al recomandărilor făcute, cu scrupuloasă obiectivitate, guvernului francez, privind teritoriile ce urmau să fie recunoscute României prin tratatele de pace. În semn de recunoaştere a acestor multiple merite, Academia Română îl alege membru corespondent în 1912, iar în 1919 membru de onoare. În 1921, la invitaţia Universităţii Daciei Superioare, profesorul Emmanuel de Martonne soseşte din nou în ţară, aducând cu sine un grup de cinci tineri francezi, discipoli ai săi, printre care şi pe Robert Ficheux, îndemnaţi să-şi asume pregătirea unor teze de doctorat cu subiecte din România. El iniţia, împreună cu profesorul George Vâlsan, directorul Institutului de Geografie al Universităţii din Cluj, un vechi prieten al său, devenit şi el membru al înaltului for academic român, mai multe excursii de studii pentru tineri geografi români şi francezi, prin ţinuturile româneşti, cu precădere prin cele întregite în noua Românie. Rezultatele ştiinţifice ale acestor excursii, publicate la Cluj în 1924, sunt puncte cardinale în cunoaşterea geografică, în special geomorfologică, a unităţilor respective (apud Şerban Dragomirescu)…
[4] Profesorul Vintilă Mihăilescu, viitorul academician, camarad de drumeţie şi de idei, legat, încă din 1921, de Robert Ficheux printr-o afecţiune profundă şi nedezminţită, evocă astfel aceste începuturi: „Au urmat ani de zile în care, cu sacul la spinare şi planşeta, a cutreierat văile şi plaiurile munţilor dintre Mureş şi Someş, luând schiţe panoramice, umplând carnete cu observaţii de teren, întreţinându-se cu ţăranii, dintre care unii îl ţin minte şi acum (1973, cf. lui Şerban Dragomirescu); Paralel a început studiile pe hărţi topografice la scară mare, cu o meticulozitate pe care nu am întâlnit-o până acum la alt geograf. Revăd şi acum celebrele profile care se desfăşurau pe pereţii camerei lui de la Institutul Francez”…
[5] Ducea cu sine manuscrisul tezei, un text de peste 1 000 de pagini, o bogată zestre de hărţi, fişe, schiţe, profile şi cărţi, fotografii, dintre care 850 de clişee pe sticlă i-au fost prădate apoi de ocupanţii nazişti ai Franţei în anii celui de-al Doilea Război Mondial. Străbătuse pe jos, în Munţii Apuseni, în vederea redactării tezei, peste 1 100 de cătune, peste 100 de văi, ceea ce l-a făcut cunoscut, peste ani, sub numele de „moţul francez”. Vintilă Mihăilescu (1973) caracteriza astfel contribuţiile sale, în aşteptarea definitivării textului tezei: „Putem încă de pe acum să ne dăm seama de interesul pe care-l prezintă acest studiu capital, căci geograful francez a publicat unele comunicări prealabile scurte şi două studii mai amănunţite (Remarques sur le réseau hydrographique du Bihor septentrional, 1929 şi L’évolution morphologique du Crişul Repede, 1971), iar în volumul jubiliar Transilvania, Banatul, Crişana, Maramureşul (1929), un studiu mai amplu de sinteză geografică, Munţii Apuseni, cel mai documentat şi mai substanţial până acum asupra acestei regiuni”. Textul prescurtat al tezei sale, verificat cu acribie de autor, a apărut în 1996, la Editura Academiei Române, cu titlul Les Monts Apuseni (Bihor). Vallées et aplanissements (535 p. şi 22 pl. h.t.), cu sprijinul Serviciilor culturale franceze în România. Un prim exemplar al lucrării, proaspăt apărute, a fost înmânat, atunci, preşedintelui Franţei, Jacques Chirac, aflat în vizită oficială în ţara noastră, de către acad. Virgiliu N. Constantinescu, preşedintele Academiei Române (In memoriam Robert Ficheux)…
[6] Atunci când profesorul Vintilă Mihăilescu, aflat la cârma Societăţii de geografie din România, l-a invitat, ştergând ruşinea descalificantelor aprecieri la adresa geografilor străini care s-au dedicat cunoaşterii ţării noastre, formulate de unii geografi români proletcultişti…
[7] Spre exemplu, la Simpozionul de geografie fizică a Carpaţilor (1970), la Sesiunea omagială consacrată lui Emmanuel de Martonne cu prilejul centenarului naşterii sale (1973) ş.a.
[8] (1961, 1972), între care o privire critică asupra originii Porţilor de Fier dunărene (1948, în colaborare cu Geneviève Vergez-Tricom, vechea sa companioană din excursiile din 1921), publicată în Comptes-Rendus de l’Académie des Sciences de Paris…
[9] O istorie a Institutului Francez din România între 1924 şi 1948, recent apărută la Paris (André Godin, Une passion roumaine, 1998), învederează rolul eminent jucat de R. Ficheux în epoca de pionierat a Institutului. Dacă adăugăm şi numeroasele conferinţe, expoziţii, iniţiate şi susţinute în tot cuprinsul Franţei, dar şi în Olanda şi Belgia, excursiile organizate în România, cu grupe mari de profesori, universitari şi secundari, ca de exemplu, cea a Societăţii de geologie a Franţei, pe teme de vulcanologie, în 1992, avem imaginea acestui devotat prieten al românilor…
[10] Propunerea a întrunit 33 de voturi din cele 35 exprimate. La 5 iunie 1948, Simion Mehedinţi împărtăşea vestea noului ales în termeni entuziaşti: „Am fost fericit să constat cu câtă grabă colegii din Academie au îmbrăţişat propunerea pentru alegerea d-tale ca membru corespondent al Academiei Române. Unui geograf octogenar nu-i mai rămâne decât să-ţi ureze ani mulţi şi o carieră ştiinţifică lungă şi plină de cele mai strălucite succese. Toţi geografii români se bucură din adâncul inimii. Quod bonum felix faustumque sit!” După numai două luni, alegerea devenise caducă prin desfiinţarea samavolnică de către regimul comunist a Academiei Române şi îndepărtarea brutală a peste 200 de personalităţi din noua structură academică. Profesorul Robert Ficheux a continuat să lucreze, consecvent, despre şi pentru pământul şi poporul român, în ciuda acestor avataruri, aşa încât, în mod firesc, în 1991, la propunerea Secţiei de ştiinţe geonomice, s-a reconfirmat alegerea din 1948, proclamându-l membru de onoare al Academiei Române…
[11] A rămas memorabil cuvântul rostit atunci în aula forumului academic al ţării noastre, ţară ce „a devenit întrucâtva şi a mea”, după cum se exprima. Îşi încheia, atunci, rostirea, în limba română printr-o vibrantă urare : „Domnilor, rogu-vă, îngăduiţi acestui moţ francez să vă mulţumească călduros pentru această primire amicală şi să vă ureze viaţă îndelungată, activă şi rodnică. Urez scumpei noastre Românii, pe care o iubim cu toţii, un viitor paşnic, demn de trecutul ei, deseori tragic, dar mereu glorios”…
[12] În jurul sărbătoritului s-au reunit, pe parcursul întregii zile, la sediul Societăţii şi la cel al Ambasadei, numeroase personalităţi, foşti colegi şi discipoli, prieteni şi colaboratori. Au rostit atunci alocuţiuni de salut profesorul Jean Bastié, preşedintele Societăţii organizatoare, ambasadorul Dan Hăulică, preşedintele Grupului de ambasadori ai ţărilor francofone, care a dat citire şi unui mesaj al directorului general al UNESCO, Federico Mayor, „un omagiu călduros adus unei vieţi bine împlinite, demonstrând virtuţile şi forţa paşnică a unei ştiinţe deschise prieteniei, care ştie construi punţi indestructibile între popoare”, profesorul Bruno Messerli, de la Universitatea din Berna, preşedinte al Uniunii Geografice Internaţionale (UGI), profesorul Jean-Robert Pitte, preşedintele Comitetului Naţional Francez de Geografie, profesorul Alain Metton, preşedintele Asociaţiei Geografilor Francezi, vicepreşedinte al UGI, profesorul Jean Nicod, de la Universitatea din AixProvence, academicianul Eugen Simion, preşedintele Academiei Române, academicianul Mircea Săndulescu, preşedintele Secţiei de ştiinţe geonomice, care a rostit şi mesajul (In memoriam Robert Ficheux) Preşedintelui României, Emil Constantinescu, academicianul Virgiliu N. Constantinescu, ambasadorul României la Bruxelles, fost preşedinte al Academiei Române, Dumitru Ciauşu, ambasadorul României la Paris, Şerban Dragomirescu, secretarul Comitetului Naţional Român de Geografie…
[13] Remiterea a fost făcută, în numele ministrului Educaţiei, de d-na Alice Saunier-Séïté, membru al Institutului Franţei, fost ministru, care a rostit şi o vibrantă alocuţiune omagială, subliniind viaţa şi activitatea exemplare ale unui „însemnat martor al epopeii geografice a secolului al XX-lea, în preajma unor magiştri incontestabili precum Emm. de Martonne”. Încercând să-şi explice de ce sărbătoritul, imediat după Primul Război Mondial, şi-a cantonat cercetările în România, a mărturisit: „De ce în România? Pentru că, dintre surorile noastre latine, ea ne este cea mai dragă din pricina tristului său destin în mijlocul naţiunilor maghiară, slave şi turcă, ce au încercuit-o, au jinduit-o şi au îmbucătăţit-o şi dominat-o fără milă”. Încheind, a declarat cu emoţie: „Domnule Robert Ficheux, fără îndoială, această distincţie vă revenea demult. Dar această întârziere are şi o latură fericită pentru dumneavoastră şi pentru noi, este pentru prima dată în istorie, când, în fapt, ordinul les Palmes Académiques – în istoria sa de 190 de ani – onorează astfel pe un geograf cu prilejul aniversării centenarului său”…
[14] O relatare amănunţită a manifestărilor omagiale se regăseşte în revista Societăţii de geografie din Paris, Acta Geographica, nr. 117 bis, 1999, sub titlul Centenaire du Professeur Robert Ficheux (17 octobre 1998)… Şerban Dragomirescu scrie despre toate acestea: In memoriam St. cerc. GEOFIZICĂ, tomul 43, p. 105–109, Bucureşti, 2005 PROFESORUL ROBERT FICHEUX (1898 – 2005)…