Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, incendiul a fost anunţat la 112, în jurul orei 5.45, iar la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de pompieri.
”Incendiul se manifesta la două vagoane, primul era afectat mai mult iar cel de-al doilea parţial. Incendiul a fost lichidat, nu există victime. Se lucrează pentru stabilirea pagubelor şi cauzei incendiului”, a declarat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al ISU Botoşani.
Conform sursei citate, călătorii aflaţi în tren – zece persoane – au fost evacuaţi de către reprezentanţii CFR, fără să fie înregistrate victime.
Ea a mai spus că incendiul a izbucnit imediat după plecarea trenului, înainte să ajungă în halta Broscăuţi, prima de pe ruta Dorohoi-Iaşi.
Pe ruta respectivă mai circulă trenul Iaşi-Dorohoi, Dorina Lupu precizând că în prezent nu sunt alte trenuri blocate. (Mediafax/ FOTO actualitateamm.ro)
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, prăznuită pe 29 august, este ultima mare sărbătoare din anul bisericesc, pentru că pe 1 septembrie începe un nou an.
Sărbătorile închinate Sfântului Ioan Botezătorul mai includ zămislirea (23 septembrie), naşterea (24 iunie), Soborul Sfântului Ioan Botezătorul (7 ianuarie).
Biserica Ortodoxă a rânduit ca, de Tăierea Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, să se ţină post, în orice zi a săptămânii ar cădea această sărbătoare, în amintirea celui mai aspru postitor şi zelos propovăduitor al pocăinţei.
Ioan Botezătorul a fost întemniţat de Irod Antipa, fiul regelui Irod cel Mare şi tetrarh al unei părţi din fostul regat herodian (Galileea şi Pereia), deoarece l-a criticat pe acesta pentru că a luat-o în căsătorie pe cumnata Irodiada.
Cu ocazia sărbătoririi zilei sale de naştere, Irod a cerut ca fiica Irodiadei, Salomeea, să îi danseze. El i-a spus apoi tinerei să îi ceară ce vrea până la jumătate din împărăţie, iar la sfatul mamei sale care îl ura pe sfânt tânăra i-a cerut capul lui Ioan Botezătorul.
În ziua Tăierii Capului lui ioan Botzătorul nu sunt îngăduite căsătorii, petreceri sau alte manifestări mai zgomotoase, fiind o sărbătoare de meditaţie şi de îndreptarea greşelilor.
Istoria Bisericii îl consemnează pe Ioan Botâzătorul ca ultimul mare profet al Vechiului Testament, cel care a făcut trecerea spre perioada Noului Testament. În Scriptură, Sfântul Ioan este înfăţişat drept un mare ascet, îmbrăcat în haină de păr de cămilă, mâncând lăcuste şi miere sălbatică.
În popor există numeroase legende despre Sfântul Ioan Botezătorul. O asemenea legendă îl înfăţişează pe Sfântul Ioan ca pe un singuratic care se refugiază într-o pădure pentru reculegere şi răscumpărarea păcatelor. De aici pleacă uneori, cu crucea în mâna, în lume. Aşa s-a întâlnit cu Iisus.
Într-o altă legendă, Dumnezeu îl îndrăgeşte nespus datorită modului extrem de simplu în care-şi făcea rugăciunea şi tocmai de aceea îl alege să-i boteze fiul.
În zonele de sud ale României se crede că Sfântul Ioan Botezătorul este unul dintre sfinţii cei mai apropiaţi de Dumnezeu, în timp ce bucovinenii îl consideră – alături de Sfântul Neculai – patronul pruncilor, cel ce are grijă ca aceştia să nu moară nebotezaţi.
În tradiţia populară, aceasta zi tristă a Tăierii Capului Sfantului Ioan Botezatorul era cunoscută ca „Sfântul Ioan cap tăiat”, „Santion de toamnă”, „Crucea mică” sau „Brumăriul”. De asemenea, o datină foarte răspândită pe vremuri presupunea începerea în această zi a unui post special, aproape negru, ce dura aproximativ două săptămâni, pâna la Ziua Crucii (14 septembrie).
În acestă zi, potrivit tradiţiei, este bine să nu se mănânce o serie de alimente a căror formă amintesc de cea a capului, precum roşii, pepeni şi alte fructe şi să nu se bea băuturi de culoare roşie. Unii mănâncă în această zi doar struguri, în timp ce alţii ţin post negru toată ziua.
În lumea tradiţională a satului nu se tăia nimic cu cuţitul, toate alimentele de la masă se rupeau cu mâna. O altă interdicţie era cea a folosirii măturii, care ar deranja liniştea morţilor. (Mediafax/ FOTO doxologia.ro)
Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN), programul este organizat în vederea îndeplinirii cerinţelor minime de formare prevăzute de directivele europene în vigoare.
„Cel mai important efect al acestei măsuri îl reprezintă facilitarea recunoaşterii automate a acestei calificări în statele membre ale UE, atât pe baza certificatului de revalorizare a competenţelor profesionale (la nivel de învăţământ postliceal), cât şi pe baza diplomei de licenţă de asistent medical generalist, obţinute în conformitate cu legislaţia în vigoare (la nivel de învăţământ universitar). Un alt obiectiv urmărit este creşterea calităţii serviciilor de îngrijire din sănătate”, arată MEN, într-un comunicat remis, joi, MEDIAFAX.
Programul va fi pus în aplicare de către şcolile postliceale publice de profil şi de instituţiile de învăţământ superior acreditate, în conformitate cu normele legale naţionale privind accesul la studii, efectuarea şi finalizarea acestora.
În acest sens, Ministerul Educaţiei Naţionale, şcolile postliceale publice de profil, instituţiile acreditate de învăţământ superior şi Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România pot accesa fonduri europene în termenul de cinci ani de la implementarea acestui program, prevăzut de directiva europeană 2013/55/UE a Parlamentului European.
Programul de revalorizare a fost elaborat, la nivel naţional, cu sprijinul experţilor Comisiei Europene şi ai statelor membre. Documentul a fost aprobat prin ordinul comun al Ministerului Educaţiei Naţionale şi Ministerului Sănătăţii nr. 4.317/943/2014 şi are avizul Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, a mai precizat MEN. (Mediafax/ FOTO adevarul.ro)
Potrivit purtătorului de cuvânt Stéphane Dujarric, Ban Ki-moon „este îngrijorat de informaţii potrivit cărora confruntările din estul Ucrainei se extind către sud, în apropiere de Marea Azov şi Rusia”.
„În cazul în care acest lucru se confirmă, este vorba despre o escaladare periculoasă a crizei din Ucraina”, a adăugat el. „Comunitatea internaţională nu poate lăsa situaţia să se agraveze şi mai mult”, a continuat acesta.
Notând întâlnirile recente, la Minsk, între reprezentanţi ruşi, ucraineni şi europeni, secretarul general al ONU doreşte „continuarea acestor discuţii în vederea ajungerii la o soluţionare paşnică a conflictului”, a spus purtătorul de cuvânt.
„Locuri frumoase în România sunt multe, dar Raiuri numai câteva”, afirma, îndrăgostită de Maramureş, etnologul Irina Nicolau. Dar, ca să devină Rai, locul pretinde o consacrare. Iar această consacrare, pe Valea Izei, e dăltuită în lemn şi piatră şi poartă numele Bârsana: mănăstirea Bârsana.
La 22 km sud-est de municipiul Sighetu Marmaţiei, la ieşirea din Bârsana spre Strâmtura, pe partea stângă a şoselei, sus în vârful dealului, înconjurat de livezi, se înalţă mândru către cer, complexul monahal Bârsana, aparţinând Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului. Vatră monahală datând de peste 600 de ani, mănăstirea de la Bârsana are o istorie greu încercată.
Scurt istoric
Documente din sec. al XIV-lea atestă două vatre monahale la Bârsana, la 8—9 km una de cealaltă: una pe Valea Slatinei, iar alta pe dealul Humâna, care astăzi se numeşte Valea Hotarului. Tradiţia spune că mănăstirea din Humâna a dispărut în secolul al XVIII-lea, fiind distrusă de uniaţi, odată cu alte mănăstiri de pe teritoriul Transilvaniei.
Începuturile vieţii monahale în sihăstria de pe Valea Slatinei nu sunt foarte exacte, se pare că au avut loc în sec. al XIII-lea sau, poate, chiar la începutul sec. al XIV-lea. Cert este, însă, că aici s-au adunat călugări şi fraţi, care au ridicat mai multe chilii şi o biserică din lemn şi astfel, modesta sihastrie, devine mănăstire. Dar, pentru că mănăstirea era izolată, ridicată departe de localitate, undeva pe un deal, iar accesul implica traversarea râului Iza (care nu dispunea atunci de o punte de trecere) şi a unei păduri de foioase, se hotărăşte mutarea Mănăstirii din Valea Slatinei, undeva în dreapta Izei, în locul care se chema în sec. al XIV-lea, Podurile Strâmtorii şi care devine ulterior cunoscut ca şi Podurile Mănăstirii. Mutarea mănăstirii a fost hotărâtă de Balcu Vodă, ultimul mare voievod al Maramureşului. Graţie donaţiilor făcute atât de voievod cât şi de boierii din sat, aceasta a putut fi numită, pe drept cuvânt, mănăstire voievodală. Mai mult, devine vatră de spiritualitate românească, deţinând cărţi de slujbă şi învăţătură, din care învăţau preoţi, cantori şi zugravi. În perioada 1735—1740, reşedinţa Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului a fost la Mănăstirea Bârsana. În 1791, însă, mănăstirea este desfiinţată iar călugării se refugiază la Mănăstirea Neamţ. Bârsănenii mută, în anul 1806, mănăstirea chiar în vatra satului, în locul numit Podurile Jbârului, unde se mai poate vedea şi azi. Odată cu mutarea bisericii, a fost dusă în sat şi stăreţia.
“Vis-à-vis de istoria vechii mănăstiri, părinţii de atunci au trăi vremuri nu tocmai uşoare. Li se cereau acte de credinţă, de propovăduire, de mărturisire. Dumnezeu ştie, poate pământul este încercat cu sfinte moaşte. Cred că sfinţenia locului îşi trage seva şi de acolo, din trecut”, afirmă ghidul nostru, Maica Macrina.
Un trecut care renaşte în anul 1991, când, pe locul istoricei mănăstiri, Înalt Preasfinţitul Justinian, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a îngenuncheat şi s-a rugat dânc, exprimându-şi convingerea că aici se va ridica o nouă mănăstire. Odată cu piatra de temelie pusă ansamblului monahal, 30 iunie 1993, noua mănăstire primeşte hramul „Soborul Sfinţilor 12 Apostoli”.
12—cifra desăvârşirii
De atunci, ansamblul arhitectural s-a îmbogăţit cu 12 obiective, clădiri, de care sunt responsabile 12 măicuţe. Poate că nu întâmplător, acest 12, cifră a desăvârşirii, a ordinii în spaţiu şi timp, este cel care guvernează aşezământul monahal. Nimic nu este construit întâmplător, toate cele 12 „ţipurituri” în lemn şi piatră concentrează întreaga artă a cioplitului, în care regăsim arborele vieţii, funia răsucită şi soarele, viaţa şi desăvârşirea. Nicăieri altundeva, drumul spre nemărginire nu pare atât de simplu ca aici, în echilibrul arhitectural şi spiritual al Bârsanei şi în blândeţe a vorbei, ca şi cea rostită de maica Macrina:
“Fiecare se raportează la loc în funcţie de scopul cu care vine. Pentru grupurile de credincioşi, obiectivul principal rămâne Sfânta biserică. Grupurile de turişti străini, să zicem aşa, se axează pe ceea ce încântă ochiul, privirea, auzul. Dar ceea ce aud exprimându-se din ce în ce mai des, este ideea de linişte. E mare lucru ca această mănăstire să poată transmite această stare.”
O linişte pe care o simţi imediat cum treci de poarta maramureşană sculptată în lemn de stejar de către meşterii tradiţionali locali, pe care stă scris: “Aceasta nu e alta, fără numai Casa lui Dumnezeu, aceasta e Poarta Cerului”. (Facere 28, 17).
Un spaţiu conceput cu har de către arhitectul Dorel Cordoş şi îmbogăţit cu simţ artistic, echilibru şi rigoare, de către maica stareţă Filofteia. Un proiect care cuprinde Biserica în stil maramureşean, Altarul de vară, Aghiasmatarul, Stăreţia, Casa Voievodală, Casa maicilor, Casa artisitului, Casa duhovnicului, Arhondaricul, Praznicarul cu trapeza, Muzeul de icoane şi carte veche Gavril de Bârsana, turnul clopotniţă şi Poarta maramureşană.
Dacă primăvara şi vara, ochii vizitatorilor sunt atraşi de imaginile picturale oferite de florilele şi aleile îngrijite de către fiecare măicuţă în parte, toamna şi iarna e linişte, pentru că măicuţele se refugiază în atelierele de lucru, unde realizează covoare tradiţionale, vopsite, conform tradiţiei maramureşene, în culori naturale obţinute din plante; sau confecţionează costume populare, cu opinci, cămeşi, zadii sau zgărdane din mărgele; ori le găseşti în atelierul de pictură, ce se doreşte a deveni o şcoală de pictură specifică Mănăstirii de la Bârsana.
Lumina…familia…
Dar, ceea ce nu vom putea curpinde niciodată în cuvinte, oricât de mult am vorbi sau scrie despre Mănăstirea Bârsana, este Lumina…cea care se vede şi se simte aici, în spaţiul sacru din vârful dealului. Sublimul, nepământesc parcă şi Permanenţa, aduse pe pământ de turlele ansamblului architectural, axis mundi între Cer şi Pământ. Şi toate astea, pentru ca omul să vadă şi să creadă!
Credincioşi sau doar doar curioşi, turiştii care trec zilnic pe sub poarta de intrare a mănăstirii, simt “puterea locului” şi măreţia acestuia, date nu doar de arhitectura autentică a locului, ci mai ales, de Sfinţenia lui, mai spunea maica Macrina.
În plus, aici, la Bârsana, ca de altfel în toate satele maramureşene, în ziua de Duminică, la biserică, “eşti impresionat şi de participanţii la slujbe, la liturghii; aici vezi tradiţionala familie maramureşană îmbrăcată aşa cum se cuvine, în portul lor popular”, spunea una dintre vizitatoarele mănăstirii.
Se spune că lângă noi, există locuri binecuvântate, locuri în care Dumnezeirea coboară pe Pământ, dând sens veşniciei şi consistenţă credinţei. Locuri în care prezentul se închină în faţa eternităţii, dând viaţă existenţei noastre. Un asemenea loc este mănăstirea Bârsana, un Rai în inima Maramureşului.
Mănăstirea Bârsana – Localizare şi căi de acces
Mănăstirea Bârsana-Soborul Sfinţilor 12 Apostoli, este situată la 22 de km sud-est de municipiul Sighetu Marmaţiei, la ieşirea din Bârsana, la kilometrul 17 al Drumului Judeţean 186.
Pentru cei care doresc să călătoreasca cu trenul, cea mai apropiată staţie CFR, este Sighetu Marmaţiei.
