Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, precizează sursa citată.
Până sâmbătă, pe teritoriul României, au fost confirmate 892.848 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Dintre acestea, 803.226 au fost declarate vindecate.
La nivel naţional, până la această dată, au fost prelucrate 6.471.807 de teste RT-PCR şi 496.066 de teste rapide antigenice.
În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 26.038 de teste RT-PCR (14.866 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 11.172 la cerere) şi 11.494 de teste rapide antigenice.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 1.136 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
112 persoane infectate cu SARS-CoV-2 au murit în ultimele 24 de ore, potrivit datelor transmise, sâmbătă, de Grupul de Comunicare Strategică.
Conform GCS, este vorba despre 53 de bărbaţi şi 59 de femei, persoane internate în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Dâmboviţa, Galaţi, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Timiş, Vaslui şi Bucureşti. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)
Johann Sebastian Bach s-a născut pe 21 martie 1685, la Eisenach, în Turingia, într-o familie care, de-a lungul a şapte generaţii, a dat lumii 53 de muzicieni proeminenţi (şi fiii săi /Wilhelm Friedmann Bach, K. Philipp Emanuel Bach, Johann Christoph Friedrich Bach, Johann Christian Bach/ s-au consacrat pe altarul muzicii)…
În 1700, Bach a început să cânte în corul bisericii „Sfântul Mihail”, din Lüneburg. În 1703, a devenit violonist în ochestra de cameră a prinţului Johann Ernst, din Weimar…
În octombrie 1705, Bach a studiat, preţ de o lună, la Lübeck – cu renumitul compozitorDietrich Buxtelhude, a cărui muzică de orgă avea să-l influenţeze în mare măsură; prelungindu-şi şederea cu încă o lună, criticat de autorităţile bisericii, a trecut peste obiecţiile oarecum întemeiate şi a evitat concedierea…
În 1707, pleca înspre Mülhausen, ca organist în biserica „Sfântul Blasius”…
Anul următor (1708), s-a întors la Weimar, în calitate de organist şi violonist la curtea ducelui Wilhelm Ernst; a rămas pentru următorii nouă ani, devenind, în 1714, maestru de concerte pentru ochestra curţii…
În 1717, s-a angajat (pentru şase ani) ca „director al muzicii de cameră” la curtea prinţului Leopold de Anhalt-Köthen; în această perioadă, a scris, în principal, muzică laică pentru ansambluri şi instrumente solo; de asemenea, a scris cărţi de muzică pentru soţia şi copiii săi (cu scopul de a-i învăţa digitaţia)…
Prima soţie a lui Bach a murit, în 1720, iar el s-a căsătorit (aproape instantaneu) cu Anna Magdalena Wilcken, cântăreaţă şi fiica unui muzician al curţii…
În 1723, Bach s-a mutat la Leipzig, acolo unde şi-a petrecut restul vieţii…
Poziţia de „director muzical şi maestru de coruri” al bisericii „SfântulThomas” din Leipzig pare a fi asemănătoare, până la un punct, cu sensul proverbului chinezesc „Sursa marilor noastre nemulţumiri sunt problemele mici; oamenii nu se împiedică de munţi, ci de pietre”; de fapt, mulţi nu îl considerau pe Bach un munte, ci un „bătrân” care se agăţa, cu încăpăţânare, de un „stil de muzică demodat” (iată de ce lupta pentru aprecierea muncii la adevărata ei valoare; din nefericire, rezultatul a fost un lung șir de dispute cu autoritățile). Dar, cele 202 piese (rămase din cele 295scrise în Leipzig), apreciate şi interpretate în concerte, la trei veacuri depărtare de contemporanii săi condamnaţi la uitare, au dobândit o faimă de care s-a dovedit vrednic (Bach suscita interesul la aproape un secol după moartea sa, când Mendelssohn Bartholdy a dirijat, în anul 1829, Patimile după Ioan); printre lucrări se numără Ascensiunea, Pasiunea după Sfântul Ioan, Pasiunea după Sfântul Matei, Liturghia în sol minor; operele pentru pian, scrise în această perioadă – variaţiuni Goldberg şi partea a II-a a Clavecinului Bine Temperat…
În ultimul an al vieţii sale pe pământ, vederea lui Bach a început să slăbească; trecea la cele veşnice pe 28 iulie 1750, consecinţă funestă a unei operaţii, nereuşite, la ochi (nu numai instrumentarul medical era insuficient şi rudimentar).
Creația lui Bach se distinge printr-un caracter polifonic evident, care merge, în paralel, cu claritatea și bogăția melodică. Sinteza elementelor germanice și italiene nu exclude, ci presupune, influențele franceze, asimilate și puse în valoare, mai ales în suitele (sau uverturile) pentru orchestră. Muzica pentru instrumentul muzical cu claviatură, în care sunetul este produs de aerul vibrând la trecerea prin tuburi de diferite dimensiuni, a constituit o grijă creativă de-a lungul întregii sale vieți (avea să compună vreo 250 de lucrări pentru orgă, peste 150 de corale pentru orgă). Cantata s-a aflat în centrul creației vocale a lui Bach (a scris cinci serii de lucrări în acest gen). A semnat și lucrări muzicale cu caracter didactic. Totodată, oratoriile s-au dovedit a fi o preocupare constantă. A tratat toate genurile muzicale din epocă, cu excepția operei…
„Floare Albastră” pe scena Ateneului Național Iași, astăzi, de Ziua lui Eminescu. Profesorul Petronela Petrea, directorul Liceului „Profesor Mihai Dumitriu” Valea Lupului, în Bună Dimineața cu Adina Șuhan
„Floare Albastră” pe scena Ateneului Național Iași, astăzi, de Ziua lui Eminescu. Liceul „Profesor Mihai Dumitriu” Valea Lupului...
Măsurile sunt însă mai puţin restrictive decât cele precedente.
Circulaţia de noapte este în continuare interzisă, magazinele neesenţiale se închid, deplasările sunt limitate la 10 kilometri de domiciliu, dar şcolile rămân deschise, iar activităţile în aer liber sunt acceptate cu respectarea distanţei sociale.
Premierul francez Jean Castex a declarat că obiectivul următoarelor săptămânii este reducerea restricţiilor şi revenirea progresivă la o viaţă normală. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)
A urmat studii la „Liceul de Stat” din Sibiu, apoi la Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov (acolo i-a avut drept colegi pe D. D. Roşca, Lucian Blaga şi Nicolae Colan/viitorul mitropolit al Ardealului). În anul 1919, se număra printre tinerii bursieri trimişi de „ASTRA” la studiile universitare din Franţa; a studiat, limbile italiană şi franceză, la Sorbona; a urmat, în paralel, cursurile „Şcolii de Ştiinţe Politice”…
Întors în România, în 1927, Andrei Oţetea era numit la catedra de istorie universală modernă şi contemporană a Universităţii din Iaşi /al cărei rector a fost între anii 1935-1947. Între 1939-1947, cu unele întreruperi, a ocupat și funcția de director al Teatrului „Naţional” din Iaşi. De la 1 februarie 1947 a devenit titular al catedrei de istorie universală la Universitatea din Bucureşti și prorector, în 1948 (până în 1964) a fost desemnat în calitate de şef al catedrei de istorie universală…
Profesor universitar în Iaşi, deopotrivă în Bucureşti, a elaborat numeroase lucrări: despre revoluţia de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu: „Tudor Vladimirescu şi mişcarea eteristă în ţările româneşti (1821-1822)” (1945); „Caracterul mişcării lui Tudor Vladimirescu (răscoală sau revoluţie?)” (1967), „Sfânta Alianţă şi insurecţia eteristă din 1821” (1966), „Tudor Vladimirescu şi Revoluţia din 1821” (1971), „Solidaritatea românilor din Transilvania cu mişcarea lui Tudor Vladimirescu”; „Ţăranii români din Ardeal şi mişcarea lui Tudor Vladimirescu”; alte lucrări şi studii se referă la momente importante ale istoriei moderne româneşti: „Geneza Regulamentului Organic” (1957), „Consideraţii asupra trecerii de la feudalism la capitalism în Moldova şi Ţara Românească” (1960); Andrei Oţetea a fost redactor responsabil al celor cinci volume de documente referitoare la Revoluţia de la 1821, precum şi redactor responsabil al volumului „Studii privind Unirea Principatelor” şi al culegerii de „Documente privind Unirea Principatelor”; despre răscoala din 1907 a scris lucrările ”Răscoala din 1907 şi însemnătatea ei istorică” (1957) şi ”Răscoala din 1907 şi istoriografia românească” (1957); a studiat viaţa şi activitatea unor personalităţi ale culturii române, în lucrări precum „Nicolae Bălcescu” (1946), ”Nicolae Bălcescu, istoric” (1946), „Ioan Filitti, istoric” (1946), „Mihail Kogălniceanu, istoric şi om de stat” (1956), „N. Iorga, historien des Roumains” (1965), „N. Iorga, personalitate eminentă a culturii româneşti” (1965), „Un createur de la Roumanie moderne, M. Kogălniceanu” (1968); s-a remarcat prin studiile: Francesco Guicciardini – viaţa publică şi gândirea politică (teză de doctorat – 1926), Contribuţii la problema Orientului, Renaştere şi Reforma, Tudor Vladimirescu, Renaşterea; a fost redactor-responsabil al volumelor II şi III din Istoria României; „Fondul Cabinetului de documentare Andrei Oţetea” reflectă preocupările ilustrului istoric: din totalul de 6.024 de cărţi, 4.405 sunt din domeniile istoriei, istoriografiei, ştiințelor sociale; există şi câteva exemplare valoroase, unicat Propyläen Weltgeschichte, 10 volume, Documentele Hurmuzaki, Istoria Românilor (Nicolae Iorga); pe lângă volumele de carte, donaţia Oţeteacuprinde şi 644 periodice, 15 BRV-uri, 26 piese de cartografie şi 232 de iconografie; valorosul fond de carte este organizat într-un cabinet propriu de studiu care păstrează şi mobilierul original din biroul academicianului Andrei Oţetea, având instrumente de informare proprii; fondul de carte este pus la dispoziția cercetătorilor, doctoranzilor, studenţilor, tuturor celor interesaţi de studiul istoriei. Membru titular al Academiei Române (din 1955), a fost și preşedinte al Comisiei Naţionale pentru UNESCO, vicepreşedinte al Academiei Latine din Paris, membru al Societăţii de Istorie modernă a Franţei, distins cu titlul de „Om de Ştiinţă Emerit”…
În calitatea sa de voce a istoriografiei oficiale, academicianul a uzat, în mod constant, de exemplul altora pentru a convinge puterea de utilitatea studiului asupra trecutului în procesul de extindere a relațiilor externe. Confruntările cu istoricii străini – în principal, cei maghiari – au primit o armătură politică, tocmai pentru a atrage atenția liderilor comuniști români asupra „amenințărilor de pe plan extern” în respectivul domeniu de cercetare; În spatele tabloului, intențiile lui Oțetea de a pregăti specialiști în istoria universală pentru ca românii să poate intra în arena exterioară a dezbaterilor. În schimb, era necesară dezvoltarea unor direcții propice în instituțiile academice din țară și, mai ales, cultivarea unui dialog cât mai bine ancorat atât cu statele socialiste, cât mai ales cu cele occidentale. „Prezența unui istoric de talia lui Andrei Oțetea la intersecția intereselor politice, cum a fost publicarea manuscriselor lui Karl Marx despre români, cu spațiul istoriografiei autohtone se dovedește, în continuare, dificil de analizat. Utilizarea unor surse relevante care descriu personajul prin lupa unor informații debarasate de un limbaj de lemn, ori de imagini deseori deformate pe care le creează memorialistica, par să confirme, în linii generale, angajamentul politic. În orice caz, autoritatea istoricului este confirmată de un peisaj larg în care rezistența la atacuri venite din direcția unor figuri încă influente, precum Miron Constantinescu, susținerea acordată istoricilor de formație interbelică și facilitarea integrării profesionale a tinerilor cercetători s-au dovedit prioritare pentru conservarea puterii în mediul istoriografic românesc al anilor ʻ60.” (cf. Hariuc Marian-Ionuț ) Euforia acelor ani ai secolului trecut a fost urmată, treptat, de schimbări instituționale și ideologice desfășurate în paralel cu ieșirea de pe scena istoriografiei române…
Andrei Oţetea a trecut la cele veșnice (Paris) din 21 martie 1977 şi a fost înmormântat în satul natal pe 28 martie 1977.
*
Fonoteca Radio Iași; redactor: Nicolae Tomescu; fișa cardex III 215 din 2 nov. 1994
înregistrare-document / Simpozion organizat, pe 2 noiembrie 1994, de Institutul „A. D. Xenopol”-Iași
Nicolae Tomescu (realizatorul emisiunii „Columna”/„Repere în istorie”)
Alexandru Zub (cuvânt introductiv)
Rodica Anghel (documente de arhivă – despre Andrei Oțetea)
Dumitru Ivănescu (Andrei Oțetea – director al Teatrului „Naţional” din Iași)
Leonid Boicu (Andrei Oțetea, cu un ochi „redeschis” spre Iași)
Mihai Ștefan Ceaușu (fragment epistolar / Andrei Oțetea – Th. Balan)
Mariana Beceanu Havârneanu (nepoata lui Andrei Oțetea)
Dumitru Vitcu (biografia lui Andrei Oțetea – în integralitatea sa)
În zonă ninge, vizibilitatea este foarte redusă şi, conform prognozelor, vremea se va menţine la fel până la începutul săptămânii viitoare.
Chiar dacă salvamontiştii atrag atenţia şi îi sfătuiesc pe turişti să nu urce pe munte în aceste zile, sunt şi inconştienţi care nu iau în calcul avertismentele. În condiţiile în care cantitatea de zăpadă în zona superioară depăşeşte 120 de centimetri, iar în acumulări se ajunge până la 4 metri, pericolul producerii de noi avalanşe de gradul V din cinci este iminent.
Şeful serviciului Salvamont, Raul Papalicef: Traseele sunt închise în totalitate, cu excepţia a trei rute pentru care practic nu putem garanta. Deci, nu există o garanţie 100% că nu o să se întâmple nimic acolo. Lutu Roşu, cu probleme la ieşire acolo, aria din zona… faţa de zăpadă din zona cabanei Dochia prezenta fisuri adânci încă înainte de începerea ninsorii. Este Jgheabul cu Hotar, care noi credem că este relativ cel mai sigur traseu la ora actuală.
La această oră, în Masivul Ceahlău continuă să ningă şi vizibilitatea este foarte redusă. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)
Potrivit demnitarului, pentru a intra în ţara sa, turiştii trebuie să îndeplinească una dintre cele trei condiţii, fie să prezinte un test negativ, fie dovada vaccinării, fie să fi trecut prin boală şi să prezinte un test de anticorpi.
Haris Theoharis: Un turist care ajunge la graniţa noastră, la punctele de frontieră care vor fi deschise este posibil să fie testat prin intermediul unui test foarte rapid şi eficient; în cazul în care se dovedeşte că cineva este depistat pozitiv, atunci va fi trimis la unul dintre hotelurile de carantină fără să plătească.
La rândul său, ministrul român al turismului a spus că statul român va emite certificate pentru cetăţenii care au făcut vaccinul anti-COVID şi că acestea vor fi recunoscute de Grecia.
Claudiu Năsui a mai explicat care sunt cele trei categorii de documente pe care Bucureştiul şi Atena şi le vor recunoaşte reciproc până ce UE va aproba certificatul digital de vaccinare.
Claudiu Năsui: Vorbim despre trei categorii de persoane şi trei categorii de documente pe care am putea să ni le recunoaştem şi împreună până vine acest certificat, dar şi în cadrul acestui certificat, vorbim despre: test negativ de COVID, deci persoane care nu au boala; vorbim despre persoane care au testul de anticorpi pozitiv, adică au trecut deja prin boală şi s-au imunizat în mod natural, şi vorbim, evident, şi despre persone care s-au vaccinat.
Hotelierii din Grecia aşteaptă anul acesta circa 700 de mii de turişti români, la jumătate faţă de un sezon normal – s-a mai spus la întâlnirea de ieri. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)
În conformitate cu Ordinul nr. 3235/93 din 4 februarie 2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, scenariul de funcționare a unităților de învățământ se stabilește în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către direcțiile de sănătate publică.
Raportându-ne la incidența epidemiologică din data de 19 martie 2021, la nivelul județului Iași, dintr-un total de 98 de unități teritorial adminstrative, 63 sunt în scenariul verde, 29 în scenariul galben, 5 în scenariul roșu, iar 1 este în carantină zonală. Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 3/1.000 locuitori în Aroneanu, municipiul Iași, Miroslava, Roșcani, Tomești, Valea Lupului, între 1 și 3/1000 de locuitori în municipiul Bălțați, Bârnova, Bivolari, Butea, Ciurea, Ciohorăni, Cristești, Hârlău, Holboca, Horlești, Ion Neculce, Ipatele, Lespezi, Lețcani, Mădârjac, Mircești, Mogoșești Iași, Movileni, Popricani, Probota, Rediu, Românești, Ruginoasa, Schitu Duca, Strunga, Trifești, Țibana, Țibănești, Țigănași și sub 1/1000 de locuitori în celelalte localități. În conformitate cu aceste date, incidența epidemiologică s-a modificat în 21 unități teritorial administrative: în 3 unități aceasta a coborât sub 1/1000 de locuitori și s-a trecut de la scenariul galben la cel verde , în 15 unități incidența a depășit 1/1000 de locuitori și s-a trecut de la scenariul verde la cel galben, în 3 unități incidența a crescut peste 3/1.000 locuitori și s-a trecut în scenariul roșu.
Consiliile de Administrație ale unităților de învățământ din unitățile administrativ teritoriale în care se modifică încidența epidemiologică prin comparație cu cea înregistrată în 12.03.2021 au transmis Inspectoratului Școlar Județean Iași propunerile de scenarii. Pe baza avizului Inspectoratului Școlar Judeţean Iași şi al Direcţiei de Sănătate Publică Judeţene, propunerea Consiliilor de Administrație a fost înaintată spre aprobare Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași.
În conformitate cu Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași nr. 51 din data 19.03.2021, se înregistrează următoarea situație:
-319 de unități de învățământ în Scenariul 1 (verde): participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ, a tuturor preșcolarilor și elevilor, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.
-154 de unități de învățământ în Scenariul 2 (galben): participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ, a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, a XIII-a și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, și participarea zilnică, în sistem online, a elevilor din celelalte clase/ani de studiu.
-172 unități de învățământ în Scenariul 3 (roșu): participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ, a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție; participarea zilnică, cu prezență fizică a maximum 15 elevi /clasă pentru clasa a VIII-a și a maximum 17 elevi/ clasă pentru clasele a XII-a, a XIII-a și pentru cele din anii terminali din învățământul profesional și postliceal și participarea zilnică, în sistem online, a elevilor din celelalte clase/ani de studiu.
-4 unități de învățământ sunt într-o localitate aflată în carantină zonală: participarea elevilor și preșcolaarilor la activități didactice desfășurate online.
Managerul Spitalului de Neurochirurgie, dr. Lucian Eva, a declarat că fata a ajuns la spital după ce i s-a făcut rău la şcoală din cauza unui sindrom de hipertensiune intracraniană, însă, în timpul investigaţiilor medicale, s-a constatat că aceasta are o tumoră localizată la nivelul creierului mic.
Intervenţia chirurgicală a durat aproximativ patru ore şi a fost efectuată de o echipă formată din zece specialişti, printre care patru medici neurochirurgi.
‘Fetiţa a ajuns în spital pentru un sindrom de hipertensiune intracraniană. A fost stabilizată, am reglat sindromul de hipertensiune intracraniană cu ajutorul medicamentelor. La RMN s-a văzut că avea o tumoră la creierul mic, ulterior s-a constatat că este malignă. S-a intervenit chirurgical la câteva zile de la internare. A fost o intervenţie chirurgicală complexă, cu multe emoţii, a fost făcută cu succes. Împreună cu echipa medicală am reuşit să eliminăm complet tumora, lucru care a dus la refacerea rapidă a copilului. Să poţi să salvezi viaţa unui copil este un dar dat de la Dumnezeu, dar şi unul dintre motivele pentru care m-am dedicat meseriei de neurochirurg. Iar atunci când vezi un părinte disperat, dar şi dezorientat, cu un copil în braţe diagnosticat cu o boală gravă, ca medic faci tot ce îţi stă în putinţă’, a declarat dr. Lucian Eva.
El a declarat că în cazul în care fata nu era operată în cel mai scurt timp ea nu avea şanse de a supravieţui. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)
COVID19: Municipiul Iași a intrat în scenariul roşu până la 2 aprilie
Publicat de Andreea Drilea,
20 martie 2021, 05:45 / actualizat: 15 aprilie 2021, 16:25
Întrucât astăzi, 19 martie 2021, în Municipiul Iași rata de incidență cumulată a cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 în ultimele 14 zile este de 3,16 la 1.000 de locuitori (prag stabilit de Institutul Național de Sănătate Publică București ca fiind valoarea peste care probabilitatea răspândirii bolii devine crescută), Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Iași dispune următoarele măsuri pentru următoarele 14 zile, începând cu ora 0.00 a zilei de sâmbătă, 20 martie 2021, până la ora 24.00 a zilei de vineri, 2 aprilie 2021:
1. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și / sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor și a operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, este interzisă.
2. Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare și a operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități de cazare.
3. Organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și / sau concerte este interzisă.
4. Activitatea cu publicul a operatorilor licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.
5. Activitățile de organizare și desfășurare în aer liber a spectacolelor de tipul drive-in, spectacolele, concertele, festivalurile publice și private sau alte activități şi evenimente culturale sunt interzise.
6. Se interzice organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc) atât în spații deschise cât și închise (saloane, cămine culturale, restaurante, terase, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente etc) și desfăşurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spaţii închise şi / sau deschise, publice şi/sau private pe întreaga perioadă a stării de alertă pe teritoriul României.
7. (1) Operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ / prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, au obligația să îşi organizeze şi să desfăşoare activitatea în intervalul orar 5.00 – 21.00, pe întreaga perioadă a stării de alertă pe teritoriul României. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în intervalul orar 21.00 – 5.00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu. (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), unităţile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum şi operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto, şi cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.
8. Defășurarea activității târgurilor, bâlciurilor și a talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerțului cu produse și servicii de piață în unele zone publice, cu modificările și completările ulterioare este suspendată pe întreaga perioadă a stării de alertă pe teritoriul României
9. Circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de șase persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri este interzisă.
10. Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi, discoteci, pe întreaga perioadă a stării de alertă pe teritoriul României. *** În ceea ce privește educația, în conformitate cu Hotărârea nr. 51 / 19 martie 2021 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași, începând de luni, 22 martie 2021, toate unitățile de învățământ preuniversitar din Municipiul Iași vor funcționa, de asemenea, în „scenariul roșu” / „scenariul 3”, așa cum acesta este definit de Ordinul nr. 3.459 / 280 / 2021 privind modificarea și completarea Ordinului Ministrului Educației și al Ministrului Sănătății nr. 3.235 / 93 / 2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților / instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.
Astfel, participarea la ore este cu prezență fizică în unitatea de învățământ pentru: – toți preșcolarii și elevii din învățământul primar, – elevii din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a și elevii din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, până la jumătate din numărul total de elevi înmatriculați în respectivele clase terminale. Participarea zilnică se face în sistem online de către din celelalte clase / ani de studiu. Este permisă organizarea cu prezența fizică în unitățile de învățământ din localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mică de 6 / 1000 de locuitori a următoarelor activități: – simulările examenelor naționale și a examenelor pentru anii terminali, – evaluările naționale, – orele remediale pentru toate clasele.
Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Iași
(UPDATE, 19 martie) Municipiul Iași a depășit pragul de intrare în scenariul roșu, cu 3,12 cazuri/ 1000 de locuitori, media ultimelor 14 zile.
Scenariul roșu presupune închiderea tuturor spațiilor publice precum restaurante, cafenele şi săli de spectacole.
O decizie va fi luată într-o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, programată în cel mai scurt timp, cel târziu, duminică.
Primarul Municipiului Iaşi, Mihai Chirica a admis, astăzi, posibilitatea intrării municipiului în scenariul roşu în următoarele zile.
Astăzi, în municipiul Iaşi, incidenţa cazurilor de Covid era de 2,86 la mia de locuitori, după ce, în ultimele patru zile, au fost creşteri constante a îmbolnăvirilor.
Mihai Chirica a precizat că intrarea în scenariul roşu presupune închiderea restaurantelor, a cafenelelor, cinematografele, teatrele şi sălile de noroc.
„Floare Albastră” pe scena Ateneului Național Iași, astăzi, de Ziua lui Eminescu. Profesorul Petronela Petrea, directorul Liceului „Profesor Mihai Dumitriu” Valea Lupului, în Bună Dimineața cu Adina Șuhan
„Floare Albastră” pe scena Ateneului Național Iași, astăzi, de Ziua lui Eminescu. Liceul „Profesor Mihai Dumitriu” Valea Lupului...