Dosar penal pe numele poliţiştilor care băteau tineri deţinuţi la Centrul Educativ Buziaş
Publicat de Andreea Drilea, 29 iulie 2023, 11:10
Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş a dispus ca poliţiştii să fie cercetaţi sub control judiciar.
Conform unei înregistrări apărute în spaţiul public, luni după-amiaza, aproximativ 20 de tineri din Centrul Educativ Buziaş sunt scoşi în curtea instituţiei, lângă un gard. La un moment dat, un tânăr este luat din grup de doi poliţişti, care îl trântesc la pământ şi îl lovesc violent cu pumnii, picioarele şi bastoanele. După ce i se aplică corecţia, tânărul este ridicat de poliţişti şi dus lângă colegii săi, după care unul dintre poliţişti se îndreaptă spre un alt tânăr din grup, îl ia de gât şi îl loveşte peste faţă.
Sâmbătă, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş a anunţat că i-a pus sub acuzare pe cei doi poliţişti agresori, G.S. – agent şef principal şi Ş.A.G. – agent în cadrul Centrului Educativ Buziaş.
‘În fapt, în sarcina inculpatului G.S. s-a reţinut că în data de 24.07.2023, în jurul orelor 16, în incinta Centrului Educativ Buziaş, pe fondul unui conflict verbal între persoanele internate, inculpatul ar fi aruncat-o la pământ pe persoana vătămată C.S. – persoană internată în Centrul Educativ Buziaş, apoi ar fi lovit-o cu mâna, cu tonfa din dotare şi cu genunchiul, în timp ce inculpatul Ş.A.G. ar fi ţinut-o imobilizată pe persoana vătămată C.S. în timpul agresiunii, provocându-i astfel leziuni care au necesitat 1 – 2 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Ulterior, inculpatul G.S. s-a deplasat către persoana vătămată V.I. – persoană internată în Centrul Educativ Buziaş, pe care ar fi prins-o de gât şi ar fi lovit-o cu palma peste faţă, nefiindu-i provocate leziuni care să necesite zile de îngrijiri medicale pentru vindecare’, spune Parchetul.
Cazul a fost semnalat de ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, care a postat pe Facebook înregistrarea cu bătăile administrate de cei doi poliţişti.
‘Greu de privit imaginile care par ireale pentru România anului 2023. Deţinuţii din Centrul Educativ Buziaş – minori şi tineri – sunt bătuţi cu bestialitate de poliţişti. Revoltător şi inadmisibil cum înţeleg unii angajaţi din acest centru să îşi exercite atribuţiile. Primele măsuri deja luate: am înaintat denunţul penal; tot azi, am demis de urgenţă conducerea unităţii; am solicitat Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor să dispună interzicerea oricărui contact între cei doi poliţişti care apar în filmare cu custodiaţii; am dispus trimiterea Corpului de control al ministrului la Buziaş. Voi cere, de asemenea, să fie organizate de urgenţă cursuri de specializare pentru personal, dar şi şedinţe de consiliere pentru minori. Vă asigur de pe acum că nu voi avea niciun fel de înţelegere pentru fapte de o asemenea brutalitate. Oameni cu acest tip de reacţii comportamentale nu au ce căuta în sistem. Fără excepţie! Zero toleranţă. Vorbim totuşi despre o instituţie al cărei rol este reeducarea copiilor şi tinerilor în sensul reintegrării lor sociale, nu distrugerea destinelor cu bâta. Aceşti minori trebuie ghidaţi prin educaţie şi comunicare eficientă spre ieşirea definitivă din sfera infracţională, să îşi formeze competenţe care să îi ajute, la punerea în libertate, să îşi găsească mai uşor un loc de muncă’, afirma Alina Gorghiu, într-un mesaj pe Facebook. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă