Iași: Premiile EUROINVENT 2024
Publicat de Lucian Bălănuţă, 8 iunie 2024, 15:37
Publicat de Lucian Bălănuţă, 8 iunie 2024, 15:37
Premiile desemnate de juriul internațional au mers către cele mai bune invenții și proiecte de cercetare, astfel:
MARELE PREMIU ȘTIINȚIFIC EUROINVENT 2024 i-a revenit Universității de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova.
MARELE PREMIU EUROINVENT 2024 a fost decernat Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu, echipei coordonate de prof. univ. dr. ing. si dr. ec.-ing., Dr. Habil. Aurel – Mihail ȚÎȚU.
”Euroinvent este singurul eveniment din România care se desfășoară cu sprijinul IFIA – International Federation of Inventors’ Associations și WIIPA – World Inventions Intellectual Property Associations, ceea ce spune ceva despre amploarea și importanța acestui eveniment nu doar pentru cercetarea românească ci și pentru inventica mondială”, afirmă conf. univ. dr. ing. habil. Andrei Victor Sandu, președintele Forumului Inventatorilor Români și principalul organizator al EUROINVENT. ”Ne așteptăm ca numărul participanților să fie și mai mare anul viitor, vedem că Iașul a devenit un pol al creativității și inventicii”, a subliniat Andrei Victor Sandu.
Cea de-a 16-a ediție EUROINVENT, unul dintre cele mai mari saloane de inventică din Sud-Estul Europei, s-a desfășurat sub înaltul Patronaj al Ministerului Cercetării și Inovării, în organizarea Forumului Inventatorilor Români, a Centrului de Informare Europe Direct Iasi (structură-gazdă Asociația pentru Ecologie și Dezvoltare Durabilă), a Universității Tehnice ”Gheorghe Asachi”, a Universității ”Alexandru Ioan Cuza”, împreună cu celelalte universități ieșene și partenerii din țară și străinătate.
(Comunicat de presă / FOTO EUROINVENT)
Publicat de gabrielarotaru, 8 iunie 2024, 11:05
‘În urma recunoaşterii, s-a constatat faptul că în accident sunt implicate două autoutilitare şi un autoturism. În urma coliziunii dintre acestea, au rezultat cinci victime, două dintre acestea fiind încarcerate. Din nefericire, pentru una dintre victimele încarcerate a fost declarat decesul de către echipajul medical prezent la faţa locului’, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, sergentul major Ema Tereş.
Persoana care a murit era un bărbat de 42 de ani. Celelalte patru victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe Bacău.
Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracţiunile de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. (Agerpres/ FOTO ISU BC)
Publicat de gabrielarotaru, 8 iunie 2024, 10:59
Interval de valabilitate: 8 iunie, ora 12 – 8 iunie, ora 23
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată
Zone afectate: județele Neamț, Bacău, Vrancea, Vaslui, Galați
În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a Moldovei. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (55…65 km/h) și izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.
Prognoză specială Moldova
Interval de valabilitate: 8 iunie, ora 12 – 8 iunie, ora 21
Pe parcursul zilei de sâmbătă, în sudul Moldovei, se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această dată, unde maximele se vor situa între 30 și 33 și disconfort termic va fi ridicat.
AVERTIZARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN
Interval de valabilitate: 9 iunie, ora 10 – 11 iunie, ora 10
Fenomene vizate: temperaturi ridicate, disconfort termic accentuat
Zone afectate: județele Neamț, Iași, Bacău, Vrancea, Vaslui, Galați
În intervalul menționat în cea mai mare parte a Moldovei, se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această dată, maximele se vor situa între 30 și 34 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperaturăumezeală (ITU) situându-se în jurul valorii de 80 de unități. Totodată, pe alocuri nopțile vor fi tropicale, temperaturile minime atingând și depășind ușor 20 de grade.
Publicat de gabrielarotaru, 8 iunie 2024, 07:47
„Premierul Mette Frederiksen a fost lovită vineri seara în piaţa Kultorvet din Copenhaga de un bărbat care a fost arestat ulterior. Premierul îşi exprimă şocul în legătură cu acest incident”, a precizat biroul său într-un comunicat, fără a oferi detalii suplimentare.
Poliţia a comunicat pe platforma de socializare online X că un bărbat a fost arestat şi incidentul este investigat, însă nu a oferit mai multe detalii.
„Părea puţin stresată”, a declarat o barmaniţă care lucrează în piaţă, Soren Kjergaard, pentru agenţia de presă Reuters, după ce a văzut cum doamna prim-ministru a fost escortată în urma atacului.
Incidentul are loc cu două zile înainte ca danezii să meargă la urne în cadrul alegerilor europarlamentare.
În urmă cu trei săptămâni, premierul slovac, Robert Fico, a fost rănit grav în urma unei tentative de asasinare. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)
Publicat de gabrielarotaru, 8 iunie 2024, 07:44
Secţiile de votare se vor deschide la ora 7:00 şi se vor închide la ora 22:00, cu posibilitatea de prelungire până la 23:59, dacă este cazul.
La scrutinul pentru Parlamentul European sunt 15 candidaţi pe un loc, România urmând să trimită 33 de reprezentanţi în forul legislativ european.
Potrivit datelor prezentate de Autoritatea Electorală Permanentă, la alegerile locale sunt cu 20% mai puţini competitori faţă de acum patru ani.
Pentru ambele scrutine au fost tipărite peste 102 milioane de buletine de vot, iar autorităţile din ţara noastră susţin că au luat toate măsurile necesare privind desfăşurarea în bune condiţii a procesului electoral.(Rador/ FOTO radioiasi.ro)
Publicat de gabrielarotaru, 8 iunie 2024, 07:42
În zilele următoare, inclusiv săptămâna viitoare, nu vor lipsi ploile şi vremea instabilă, în special în jumătatea de nord.
Meda Andrei de la Administraţia Naţională de Meteorologie: În acest weekend va continua vremea caldă, chiar mult mai cald decât ar trebui să fie în mod normal în această perioadă, cu temperaturi maxime cuprinse în general între 27 şi 36 de grade. Cele mai mici valori – la munte, în Maramureş, estul Transilvaniei, prin nordul Moldovei, pe litoral, iar cele mai ridicate – în Oltenia, Muntenia, acolo unde se vor depăşi 35 de grade, iar disconfortul termic va fi tot mai ridicat. Atât în weekend, cât şi săptămâna viitoare vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată, mai multe în jumătate nordică a ţării, la deal, la munte, mai puţin aici, în partea de sud. Nu înseamnă că spre sud, sud-est nu vor fi deloc astfel de manifestări, ci că, prin comparaţie cu ceea ce va fi prin Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova, acestea vor fi ceva mai rare şi pe suprafeţe mai mici. (Rador- FOTO radioiasi.ro)
Publicat de gabrielarotaru, 8 iunie 2024, 07:38 / actualizat: 10 iunie 2024, 10:30
Publicat de gabrielarotaru, 8 iunie 2024, 05:54 / actualizat: 8 iunie 2024, 11:02
Purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Diana Cimpoeşu, a declarat că cei trei sunt internaţi în terapie intensivă Arşi şi sunt stabili hemodinamic. Ei sunt sedaţi, intubaţi pentru că au nevoie de intervenţii chirurgicale.
Este vorba despre un bărbat de 56 ani, care are arsuri de gradul II pe 24% din suprafaţa corporală; un alt bărbat în vârstă de 43 ani, cu arsură de gradul II pe 15% din corp, şi un bărbat de 41 de ani, cu arsuri pe o suprafaţă de peste 20% din corp, de gradul I şi II.
‘Toţi trei sunt internaţi la terapie intensivă. Sunt sedaţi. Nimeni nu poate fi operat fără anestezie. Vor fi apoi treziţi şi detubaţi când decide medicul ATI. La primul pacient adus de la Botoşani, cu suprafaţa corporală arsă estimată iniţial la Botoşani de 12%, la internare medicii specialişti au constatat că suprafaţa arsă este dublă’, a declarat dr. Diana Cimpoeşu.
O explozie urmată de un incendiu s-a produs vineri dimineaţa la un magazin de materiale de construcţii din municipiul Botoşani. (Agerpres)
UPDATE – 15 persoane au fost rănite în urma exploziei care s-a produs ieri, la un magazin de materiale de construcţii din Botoşani. Cinci dintre ei sunt în stare gravă şi au fost transferaţi deja către unităţi medicale din Iaşi şi Bucureşti, iar doi au rămas pentru supraveghere la Spitalul Judeţean din Botoşani. În momentul exploziei, în magazin se aflau 120 de persoane, care au fost evacuate. Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au preluat ancheta penală în cazul exploziei de vineri dimineaţă de la magazinul de bricolaj din Botoșani.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului, Valeriu Chihaia, a declarat că în acest moment cercetările se desfăşoară sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă în formă agravată.
Acesta admite că ancheta s-ar putea extinde şi pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
‘Deocamdată nu avem informaţii medicale pentru a putea stabili o încadrare, numărul de victime’, a precizat Chihaia.
Cincisprezece persoane au fost rănite, vineri, în urma unei explozii urmate de un incendiu la magazinul de bricolaj. Deflagraţia s-a produs în timp ce o firmă autorizată executa lucrări la instalaţia de gaze din interiorul magazinului. (Agerpres/ FOTO ISU BT)