Incompatibilitate, conflict de interese administrativ şi penal şi fals în declaraţii – 40 foşti sau actuali aleşi locali
Publicat de Andreea Drilea, 29 martie 2016, 11:34 / actualizat: 29 martie 2016, 15:48
Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, existenţa conflictului de interese de natură administrativă precum şi indicii privind posibila săvârşire a infracţiunii de fals în declaraţii sau conflict de interese în cazul a 40 foşti sau actuali aleşi locali (9 primari, 13 viceprimari şi 18 consilieri locali), după cum urmează:
1. BLEJAN DUMITRU, primar al Comunei Scundu, judeţul Vâlcea – INCOMPATIBILITATE – S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 octombrie 2010 – 14 mai 2015, întrucât a deţinut simultan cu funcţia de primar şi calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul ‘BLEJAN V. DUMITRU ÎNTREPRINDERE FAMILIALĂ’, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003.
2. GIURGELEA RADU TIBERIU, primar al comunei Vârfurile, judeţul Arad – INCOMPATIBILITATE – S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 17 iunie 2008 – 13 februarie 2013, întrucât a deţinut simultan funcţiile de primar şi administrator al S.C. Ro-Marg Prod S.R.L.., încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.
3. GÎFU MARICEL, primar al comunei Pogana, judeţul Vaslui – INCOMPATIBILITATE – S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 30 iulie 2012 – 03 iulie 2014, întrucât a deţinut simultan cu funcţia de primar şi calitatea de membru în cadrul Consiliului de administraţie al şcolii gimnaziale nr. 1 Pogana, judeţul Vaslui, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.
De asemenea, GÎFU MARICEL deţine începând cu data de 25 iunie 2012 simultan cu funcţia de primar şi calitatea de agent persoană fizică, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. k) din Legea nr. 161/2003.
4. ROMÂNU GHEORGHE, primar al oraşului Anina, judeţul Caraş-Severin – INCOMPATIBILITATE – S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 iunie 2012 – 03 iulie 2014 întrucât a deţinut simultan funcţiile de primar şi membru în Consiliul de Administraţie al Liceului ‘Mathias Hammer’ Anina, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.
5. MAZILU MIHAI VIOREL, primar al oraşului Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj – INCOMPATIBILITATE – S-a aflat în stare de incompatibilitate întrucât a deţinut simultan funcţiile de primar şi membru în Consiliul de administraţie al Colegiului Naţional ‘Tudor Arghezi’ Tg. Cărbuneşti (în perioada 01 septembrie 2009 – 31 august 2012), respectiv în Consiliul de administraţie al Şcolii Gimnaziale nr. 1 ‘George Uscătescu’ Tg. Cărbuneşti (în perioada 10 septembrie 2010 – 31 august 2012), încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.
6. FĂTU ANDREI SERGIU, primar al comunei Chiojdu, judeţul Buzău – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV – În perioada exercitării mandatului de primar, persoana evaluată a semnat mai multe documente emise de Primăria comunei Chiojdu în beneficiul S.C. CONIFER PRODCOM S.R.L. (societate comercială la care a deţinut calitatea de asociat şi funcţia de administrator).
Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispoziţiile art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.
7. TIURBE DAN-ALEXANDRU, primar al comunei Mădăraş, judeţul Bihor – INCOMPATIBILITATE – Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 01 ianuarie 2011, întrucât deţine simultan funcţiile de primar şi administrator al S.C. GAZ BIHOR S.A.
De asemenea, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 28 februarie 2008 – 03 aprilie 2013, întrucât a deţinut simultan cu funcţia de primar şi calitatea de titular întreprindere individuală în cadrul ‘TIURBE DAN ALEXANDRU ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ’.
Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) şi g) şi dispoziţiile art. 91, alin. (3), teza I din Legea nr. 161/2003.
FALS ÎN DECLARAŢII
TIURBE DAN-ALEXANDRU nu a menţionat deţinerea funcţiei de administrator al S.C. GAZ BIHOR S.A. în declaraţiile de interese depuse la datele de 24 ianuarie 2011, 24 iulie 2012, 15 iunie 2013, 10 iunie 2014 şi 15 iunie 2015, în calitate de primar.
Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea de către TIURBE DAN-ALEXANDRU a infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută de art. 326 din Codul Penal al României.
8. MOŞOIU VASILE, fost primar al comunei Drăguţeşti, judeţul Gorj – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV – În perioada exercitării mandatului, a promovat în calitate de primar un proiect de Hotărâre prin care a propus achiziţionarea de către Primăria Drăguţeşti a unui teren în suprafaţă de 3.700 m.p. aflat în proprietatea sa şi a soţiei sale.
Ulterior adoptării acestei hotărâri, Moşoiu Vasile a emis în anul 2009 o dispoziţie privind constituirea Comisiei de negociere pentru achiziţionarea terenului şi a semnat Contractul de vânzare-cumpărare prin care Primăria a cumpărat terenul, aflat în proprietatea sa până la data de 14.07.2009.
Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispoziţiile art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.
9. GIURCĂ EUGEN, fost viceprimar al comunei Sălcuţa, judeţul Dolj – INCOMPATIBILITATE – S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 30 iunie 2012 – 13 decembrie 2014, întrucât a deţinut simultan funcţia de viceprimar şi calitatea de persoană fizică autorizată în cadrul GIURCA EUGEN PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003.
FALS ÎN DECLARAŢII
GIURCĂ EUGEN nu a menţionat deţinerea calităţii de persoană fizică autorizată în cadrul GIURCA EUGEN PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ în declaraţiile de interese depuse în anii 2012, 2013 şi 2014, în calitate de primar.
Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea de către GIURCĂ EUGEN a infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută de art. 326 din Codul Penal al României.
10. DRĂGHICI COSTEL, viceprimar al comunei Boldeşti-Grădiştea, judeţul Prahova – INCOMPATIBILITATE – Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 04 iulie 2012, întrucât deţine simultan cu funcţia de viceprimar şi calitatea de comerciant persoană fizică autorizată în cadrul DRĂGHICI A. COSTEL ‘TUPAN’ – PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003.
11. PETROVAN VALENTIN-CRISTIAN, viceprimar al comunei Bocicoiu Mare, judeţul Maramureş – INCOMPATIBILITATE – S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 24 octombrie 2013 – 03 iulie 2014, întrucât a deţinut simultan funcţia de viceprimar şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Şcolii Gimnaziale Crăciuneşti, Judeţul Maramureş, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.
12. CHIRIŢĂ DAVID, viceprimar al comunei Răstoaca, judeţul Vrancea – INCOMPATIBILITATE – S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 25 aprilie 2013 – 23 ianuarie 2014, întrucât a deţinut simultan funcţia de viceprimar şi administrator al S.C. EDILIŢIA GARDEN S.R.L., încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.
13. IONICĂ CONSTANTIN CORNEL, viceprimar al municipiului Piteşti, judeţul Argeş – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV – În perioada exercitării mandatului 2008-2012, a participat la deliberarea şi adoptarea a două hotărâri ale Consiliului Local al municipiului Piteşti din data de 24 septembrie 2009 având ca obiect validarea unor protocoale încheiate între Centrul Cultural al municipiului Piteşti cu societăţi comerciale la care ginerele său, este asociat şi administrator (prin validarea protocoalelor, societăţile comerciale au beneficiat de folosinţa unor spaţii puse la dispoziţie de Centrul Cultural).
De asemenea, acesta a participat la deliberarea şi adoptarea unei hotărâri a Consiliului Local al municipiului Piteşti din data de 08 iulie 2010 în baza căreia a fost încheiat un contract de asociere între Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului municipiului Piteşti şi S.C. D&D GENERAL INVEST S.R.L., societate comercială la care ginerele său este asociat unic şi administrator (prin încheierea contractului de asociere, societatea comercială a beneficiat de folosinţa unor suprafeţe de teren aparţinând domeniului public în vederea exploatării neîngrădite pentru publicitate).
Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispoziţiile art. 46, alin. 1) din Legea nr. 215/2001 şi dispoziţiile art. 75, lit. a) şi art. 77, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 393/2004.
14. PAŞCA VIOREL, viceprimar al comunei Botiza, judeţul Maramureş – INCOMPATIBILITATE – Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 29 iunie 2012, întrucât deţine simultan cu funcţia de viceprimar şi calitatea de reprezentant al întreprinderii familiale ‘PAŞCA N. VIOREL ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ’.
De asemenea, s-a aflat în stare de incompatibilitate şi în perioada 03 iulie 2012 – 01 septembrie 2012, întrucât a deţinut simultan funcţiile de viceprimar şi contabil în cadrul şcolii clasele I-VIII Botiza.
Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. g) şi k) şi dispoziţiile art. 91, alin. (3), teza I din Legea nr. 161/2003.
15. FEIER DUMITRU, viceprimar al comunei Ceuaşu de Cîmpie, judeţul Mureş – INCOMPATIBILITATE – În perioada exercitării mandatului de viceprimar, S.C. TRAFIMEX S.R.L. (societate comercială la care fiul persoanei evaluate deţine calitatea de asociat unic şi funcţia de administrator) a încheiat 204 contracte comerciale de prestări de servicii şi furnizare de produse în valoare totală de 544.196,98 lei, cu Primăria comunei Ceuaşu de Cîmpie.
Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispoziţiile art. 90, alin. (1) şi (2) şi art. 91, alin. (3), teza I din Legea nr. 161/2003.
16. AMUZAN FELICIA, viceprimar al comunei Bucşani, Judeţul Dâmboviţa – INCOMPATIBILITATE – S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 27 septembrie 2012 – 03 iulie 2014, întrucât a deţinut simultan funcţiile de viceprimar şi membru în Consiliul de Administraţie al acolii Gimnaziale ‘Dora Dalles’ Bucşani, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.
17. NEMETI IULIU, viceprimar al comunei Tămăşeu, judeţul Bihor – INCOMPATIBILITATE – S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 26 iunie 2012 – 11 mai 2015, întrucât a deţinut simultan cu funcţia de viceprimar şi calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul ‘Nemeti Iuliu – Tehnician Însămânţător PFA’, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003.
18. SPĂTARU GHEORGHE DAN, viceprimar al comunei Buneşti, judeţul Braşov – INCOMPATIBILITATE – S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 22 iunie 2012 – 15 februarie 2016, întrucât a deţinut simultan cu funcţia de viceprimar şi calitatea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul S.C. C&PI COMPROD S.R.L., încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003.
19. SARION FLORINEL, primar interimar şi viceprimar al comunei Girov, judeţul Neamţ – INCOMPATIBILITATE – S-a aflat în stare de incompatibilitate întrucât a deţinut simultan funcţiile de viceprimar şi administrator al S.C. Agricola Biosere S.R.L., S.C. Euroimpresa S.R.L., S.C. Sofia Euroedil S.R.L., S.C. Open Imobiliar S.R.L. (în perioada 28 februarie 2013 – 27 martie 2013), precum şi funcţia de administrator al S.C. Euroedil Grup Imobiliar S.R.L. (în perioada 04 septembrie 2013 – 22 noiembrie 2013), încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.
20. NICĂ CĂTĂLIN, viceprimar al comunei Robăneşti, judeţul Dolj – INCOMPATIBILITATE – S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 26 iunie 2012 – 06 martie 2013, întrucât a deţinut simultan funcţiile de viceprimar şi administrator al S.C. CATA & CRIS S.R.L., încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) şi art. 91, alin. (3), teza I din Legea nr. 161/2003.
21. DUMITRICĂ BOGDAN, viceprimar al oraşului Băile Govora, judeţul Vâlcea – INCOMPATIBILITATE – Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 22 iunie 2012, întrucât deţine simultan funcţia de viceprimar şi calitatea de comerciant persoană fizică, membru-reprezentant al Întreprinderii Familiale ‘DUMITRICĂ BOGDAN’.
S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 22 iunie 2012 – 23 martie 2013, întrucât a deţinut simultan funcţiile de viceprimar şi administrator al S.C. MONELA STIL S.R.L.
Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. g) şi d) din Legea nr. 161/2003 precum şi dispoziţiile art. 91, alin. (3), teza I din acelaşi act normativ.
FALS ÎN DECLARAŢII
DUMITRICĂ BOGDAN nu a menţionat deţinerea calităţii de membru-reprezentant al Întreprinderii Familiale ‘DUMITRICĂ BOGDAN’ în declaraţiile de interese depuse în calitate de viceprimar la datele de 12 iunie 2014 şi 10 iunie 2015.
Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea de către DUMITRICĂ BOGDAN a infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută de art. 326 din Codul Penal al României.
22. OCEANU ADRIAN – IULIAN, viceprimar al comunei Valea Doftanei, judeţul Prahova – INCOMPATIBILITATE – S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 28 iunie 2012 – 09 martie 2016, întrucât a deţinut simultan funcţia de viceprimar şi calitatea de persoană fizică autorizată în cadrul ‘OCEANU V. ADRIAN IULIAN PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ’, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003.
23. ILIE NEMEŞ – consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Dumbrăviţa, judeţul Timiş- INCOMPATIBILITATE – În perioada exercitării mandatului de consilier local, S.C. NEM CONSTRUCT S.R.L. (societate în cadrul căreia acesta deţine funcţia de administrator, iar fiica acestuia, deţine calitatea de asociat unic), a încheiat contracte de executare lucrări în valoare de 235.993,04 lei cu S.C. AQUA DUMBRĂVIŢA S.R.L şi S.C. DUMBRĂVIŢA INVESTIŢII S.R.L., societăţi comerciale înfiinţate de Consiliul Local al comunei Dumbrăviţa, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 90, alin. (1) şi alin. (2) din Legea 161/2003.
24. NECHIFOR CONSTANTIN, consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Pîngăraţi, judeţul Neamţ – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV – În calitate de consilier local a participat la deliberarea şi adoptarea unei Hotărâri a Consiliului Local Pîngăraţi prin care s-a aprobat concesionarea suprafeţei de 688,88 ha (păşune comunală şi păduri de folosinţă silvopastorale) ce face parte din domeniul public al comunei Pîngăraţi’, prin atribuire directă, Asociaţiei Crescătorilor de Animale Pîngăraţi, în cadrul căreia NECHIFOR CONSTANTIN deţine calitatea de membru fondator.
Ulterior adoptării acestei Hotărâri a Consiliului Local, la data de 08 aprilie 2013 a fost încheiat Contractul de concesiune între Primăria Comunei Pângăraţi, în calitate de concedent şi Asociaţia Crescătorilor de Animale Pîngăraţi, în calitatea de concesionar, având ca obiect exploatarea suprafeţei de 688,88 ha situat în comuna Pîngăraţi, pe o perioadă de 15 ani, începând de la data semnării contractului.
Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispoziţiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, precum şi dispoziţiile art. 75, lit. f) din Legea nr. 393/2004.
25. VASILIU AUGUSTIN, consilier local în cadrul Consiliului local al comunei Pîngăraţi, judeţul Neamţ – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV – În calitate de consilier local a participat la deliberarea şi adoptarea unei Hotărâri a Consiliului Local Pîngăraţi prin care s-a aprobat concesionarea suprafeţei de 688,88 ha (păşune comunală şi păduri de folosinţă silvopastorale) ce face parte din domeniul public al comunei Pîngăraţi’, prin atribuire directă, Asociaţiei Crescătorilor de Animale Pîngăraţi, în cadrul căreia VASILIU AUGUSTIN deţine calitatea de membru fondator.
Ulterior adoptării acestei Hotărâri a Consiliului Local, la data de 08 aprilie 2013 a fost încheiat Contractul de concesiune între Primăria Comunei Pângăraţi, în calitate de concedent şi Asociaţia Crescătorilor de Animale Pîngăraţi, în calitatea de concesionar, având ca obiect exploatarea suprafeţei de 688,88 ha situat în comuna Pîngăraţi, pe o perioadă de 15 ani, începând de la data semnării contractului.
Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispoziţiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, precum şi dispoziţiile art. 75, lit. f) din Legea nr. 393/2004.
26. OPREAN PETRU, consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Sighişoara, judeţul Mureş – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV – În calitate de consilier local a participat la deliberarea şi adoptarea a două Hotărâri ale Consiliului Local Sighişoara prin care s-a acordat scutirea de la plata impozitului pe clădiri şi a accesoriilor aferente pentru anul 2013, respectiv anul 2014, pentru o clădire pe care Asociaţia ‘Filantropia Ortodoxă Alba Iulia’ – Filiala Sighişoara o deţine. De asemenea acesta a participat şi la deliberarea şi adoptarea Hotărârii Consiliului Local prin care s-a acordat scutirea de la plata impozitului pe clădiri pentru anul 2015, la aceeaşi clădire deţinută de Asociaţia.
Astfel, prin adoptarea acestor hotărâri, Asociaţia ‘Filantropia Ortodoxă Alba Iulia’ – Filiala Sighişoara (persoană juridică de drept privat în cadrul căreia deţine calitatea de membru fondator şi funcţia de vicepreşedinte) a fost scutită pe durata a trei ani de la plata impozitului pe clădirea în care îşi are sediul.
Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispoziţiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, precum şi dispoziţiile art. 75, lit. b) şi f) din Legea nr. 393/2004.
27. PĂŢAN TRAIAN, consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Iablaniţa, Judeţul Caraş – Severin – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV – În calitate de consilier local, deşi avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor consiliului, a participat la deliberarea şi adoptarea Hotărârilor Consiliului Local al Comunei Iablaniţa privind stabilirea taxei de păşunat pentru terenurile arendate/închiriate în vederea preluării pachetului de agromediu, şi a condiţiilor de închiriere a izlazului comunal către şi de către persoanele fizice sau juridice ce deţin animale, precum şi aprobarea caietului de sarcini privind închirierea suprafeţei de 1111,45 ha păşune.
Ulterior adoptării acestor hotărâri, PĂŢAN TRAIAN a încheiat cu Primăria Comunei Iablaniţa două contracte prin care Consiliul Local al Comunei Iablaniţa i-a închiriat persoanei evaluate suprafaţa de 25,7 ha păşune, respectiv 22,75 ha păşune aflată în proprietatea comunei.
Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispoziţiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, precum şi dispoziţiile art. 75 şi 77, alin. 1) şi 2) din Legea nr. 393/2004.
28. POP VASILE, consilier local în cadrul Consiliului local al Comunei Iara, Judeţul Cluj – INCOMPATIBILITATE – În perioada exercitării mandatului de consilier local, S.C. DAZROM S.R.L. (societate comercială în cadrul căreia a deţinut calitatea de asociat în perioada 11 aprilie 2007 – 14 ianuarie 2013 şi funcţia de administrator în perioada 16 mai 2007 – 14 ianuarie 2013 şi în cadrul căruia fiul acestuia deţine calitatea de asociat), a încheiat contracte comerciale cu Primăria Comunei Iara, autoritate a administraţiei publice locale din care persoana evaluată face parte în calitate de consilier local, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 90, alin. (1) şi alin. (2) din Legea 161/2003.
29. BUTNAR SILVIA, consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Baru, judeţul Hunedoara – INCOMPATIBILITATE – Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 26 ianuarie 2015 întrucât deţine simultan cu calitatea de consilier local şi funcţia de educator principal la ‘Centrul de zi pentru copii Baru’ din cadrul Serviciului public de asistenţă socială Baru, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea 161/2003.
30. MICU DANIEL SERGIU, consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Tărtăşeşti, judeţul Dâmboviţa – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV – În calitate de consilier local a participat la deliberarea şi adoptarea Hotărârii Consiliului Local Tărtăşeşti privind aprobarea bugetului local de venituri şi cheltuieli pentru anul 2015, prin care s-au alocat din bugetul Consiliului local sume de bani Asociaţiei Club Sportiv Avicola Tărtăşeşti (asociaţie la care persoana evaluată deţine funcţia de preşedinte).
De asemenea, acesta a participat şi la deliberarea şi adoptarea Hotărârii Consiliului Local privind aprobarea parteneriatului între Comuna Tărtăşeşti şi Clubul Sportiv Avicola Tărtăşeşti, a contractului cadru de parteneriat între cele două persoane juridice şi valoarea sprijinului financiar pentru contractul cadru de parteneriat până la limita sumei de 20.000 lei.
Menţionăm faptul că, în baza celei din urmă hotărâri, Primăria Comunei Tărtăşeşti a încheiat un contract de parteneriat cu Asociaţia Club Sportiv Avicola Tărtăşeşti, prin care primăria s-a obligat să sprijine financiar cu suma de 20.000 lei activitatea asociaţiei (reprezentată de persoana evaluată, în calitate de preşedinte).
Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispoziţiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, precum şi dispoziţiile art. 75, lit. b) şi f) din Legea nr. 393/2004.
31. MARINESCU VASILE, consilier local în cadrul Consiliului local al Comunei Buzoeşti, judeţul Argeş – INCOMPATIBILITATE – În perioada exercitării mandatului de consilier local, S.C. NELVASI COMBUST S.R.L. (societate comercială în cadrul căreia atât el cât şi soţia acestuia deţin calitatea de asociat şi funcţia de administrator) a furnizat bunuri în valoare totală de 129.260,02 lei pentru Primăria Comunei Buzoeşti, autoritate a administraţiei publice locale din care persoana evaluată face parte în calitate de consilier local, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 90, alin. (1) şi alin. (2) din Legea 161/2003.
32. MAN ALEXANDRU, fost consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Iara, judeţul Cluj – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV – În perioada exercitării mandatului de consilier local, a participat la deliberarea şi adoptarea a două Hotărâri ale Consiliului Local al comunei Iara care priveau arendarea păşunii aflată în proprietatea comunei, în baza cărora fratele său a încheiat la data de 04 mai 2009, cu Primăria comunei Iara, un contract de arendă pentru suprafaţa de 26 ha de păşune aflată în proprietatea comunei, pe o perioadă de 5 ani.
Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispoziţiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, precum şi dispoziţiile art. 75, lit. a) din Legea nr. 393/2004.
33. PIELE IULIAN, consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei valea Doftanei, judeţul Prahova – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV – În perioada exercitării mandatului de consilier local, a participat la deliberarea şi adoptarea Hotărârii Consiliului Local Valea Doftanei privind aprobarea închirierii prin licitaţie publică a pajiştilor din patrimoniul privat al comunei Valea Doftanei.
La data de 10 iunie 2013, ulterior adoptării acestei hotărâri a Consiliului Local, Asociaţia Crescătorilor de Animale Teşila Valea Doftanei (în cadrul căreia sora sa deţine calitatea de membru) a încheiat cu Primăria comunei Valea Doftanei un contract având ca obiect închirierea până la data de 31 decembrie 2013 a pajiştii în suprafaţă de 1.767,9821 ha, aflată în proprietatea comunei.
Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispoziţiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, precum şi dispoziţiile art. 75, lit. a) din Legea nr. 393/2004.
34. BENCHEA MARICEL, consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Roman, judeţul Neamţ CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV – În perioada exercitării mandatului de consilier local, a participat la deliberarea şi adoptarea a trei Hotărâri ale Consiliului Local al Municipiului Roman prin care s-a alocat din bugetul local suma de 1.750 mii lei pentru Sport Club Municipal – Petrotub Roman, club sportiv în cadrul căruia Benchea Maricel deţine funcţia de preşedinte.
Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispoziţiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, precum şi dispoziţiile art. 75 şi art. 77, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 393/2004.
35. AVASILOAIEI NICOLAE CIPRIAN, consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Girov, judeţul Neamţ – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV ŞI PENAL – În perioada exercitării mandatului de consilier local, a participat la deliberarea şi adoptarea unei Hotărâri a Consiliului Local al Comunei Girov prin care au fost modificate o serie de contracte de concesiune, în sensul însuşirii de către acesta a unui drept de concesiune.
AVASILOAIEI NICOLAE CIPRIAN şi-a însuşit dreptul de concesiune, anterior încheierii contractului de concesiune cu Consiliul Local.
De asemenea, AVASILOAIEI NICOLAE CIPRIAN a participat la deliberarea şi adoptarea a două Hotărâri ale Consiliului Local prin care au fost aprobate taxele de concesiune pentru anii 2014 şi 2015. Ulterior aprobării acestor hotărâri, acesta a încheiat cu Consiliul Local trei acte adiţionale la contractul de concesiune.
Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispoziţiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, precum şi dispoziţiile art. 75 şi art. 77, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 393/2004.
Întrucât contractul de concesiune a fost încheiat de persoana evaluată, la o dată anterioară aprobării Hotărârii Consiliului Local al Comunei Girov (prin care au fost modificate o serie de contracte de concesiune) iar redevenţa pentru anul 2014 a fost diminuată, fără aprobarea Consiliului Local (în baza cererii formulată de persoana evaluată, prin încheierea unui act adiţional), Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea de către AVASILOAIEI NICOLAE CIPRIAN a infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României.
36. BURADATENCU VIOREL CĂTĂLIN, fost consilier local în cadrul Consiliului local al oraşului Măcin, judeţul Tulcea – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV ŞI PENAL – În perioada exercitării mandatului de consilier local, a participat la deliberarea şi adoptarea unui număr de trei hotărâri ale Consiliului local Măcin privind aprobarea vânzării unor imobile aflate în proprietatea privată a Consiliului local, în baza cărora fratele său a prestat servicii notariale constând în autentificare acte de dezlipire/contracte de vânzare în care Primăria/Consiliul local este parte.
Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispoziţiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, precum şi dispoziţiile art. 75, lit. a) din Legea nr. 393/2004.
Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Măcin în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea de către BURADATENCU VIOREL CĂTĂLIN a infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României.
37. DRAGAN VIOREL, consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Valea Doftanei, judeţul Prahova – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV – În perioada exercitării mandatului de consilier local, a participat la deliberarea şi adoptarea unei Hotărâri a Consiliului Local al comunei Valea Doftanei privind aprobarea închirierii prin licitaţie publică a pajiştilor din patrimoniul privat al comunei, în vederea atribuirii contractului de închiriere a pajiştilor aflate în proprietatea privată a comunei în suprafaţă de 3.067,0321 ha.
La data de 08 aprilie 2013, ulterior adoptării acestei hotărâri, Primăria Comunei Valea Doftanei a încheiat cu Asociaţia Crescătorilor de Animale Teşila Valea Doftanei (în cadrul căreia persoana evaluată deţine calitatea de membru) un contract având ca obiect închirierea pajiştii pentru păşunatul animalelor, în suprafaţă de 1.767,9821 ha, până la data de 31 decembrie 2013.
Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispoziţiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, precum şi dispoziţiile art. 75, lit. f) şi art. 77, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 393/2004.
38. ZAMFIR DANIELA, consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Vintilă Vodă, judeţul Buzău – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV – În perioada exercitării mandatului de consilier local, a participat la deliberarea şi adoptarea Hotărârii Consiliului Local al comunei Vintilă Vodă prin care s-a aprobat închirierea prin licitaţie publică cu strigare a păşunii comunale aflată în proprietatea comunei.
La data de 13 mai 2013, ulterior adoptării acestei hotărâri, ZAMFIR DANIELA a încheiat cu Primăria comunei Vintilă Vodă un contract de închiriere având ca obiect închirerea unei suprafeţe de 7,65 ha păşune comunală aflată în proprietatea comunei.
Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispoziţiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, precum şi dispoziţiile art. 75 şi art. 77, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 393/2004.
39. NECULA VASILE, consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Movileni, judeţul Iaşi – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV – În perioada exercitării mandatului de consilier local, a participat la deliberarea şi adoptarea a cinci Hotărâri ale Consiliului Local al comunei Movileni care se refereau la modificarea Hotărârii Consiliului privind arendarea cu titlu gratuit a suprafeţei de 1099 ha păşune (proprietate privată a comunei Movileni) Asociaţiei crescătorilor de animale Movileni.
În baza acestei hotărâri, a fost încheiat la data de 06 iunie 2008, un contract de arendare între Consiliul Local şi Asociaţia Crescătorilor de Animale ‘Trifoiul Movileni’ pentru suprafaţa de 1.099 ha, pe o perioadă de 10 ani începând cu data de 06 iunie 2008, arendarea suprafeţelor din contract fiind cu titlu gratuit.
NECULA VASILE deţine în cadrul asociaţiei funcţia de preşedinte şi preşedinte al Consiliului Director şi al Adunării Generale.
Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispoziţiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, precum şi dispoziţiile art. 75 şi art. 77, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 393/2004.
40. DAVID DANIELA, consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Borleşti, judeţul Neamţ – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV – În perioada exercitării mandatului de consilier local, a participat la deliberarea şi adoptarea Hotărârii Consiliului Local al comunei Borleşti privind schimbarea din funcţie a viceprimarului comunei Borleşti, hotărâre în baza căreia cumnatul persoanei evaluate a fost ales în funcţia de viceprimar al comunei Borleşti.
Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispoziţiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, precum şi dispoziţiile art. 77, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 393/2004.
Persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. BLEJAN DUMITRU, NICĂ CĂTĂLIN, FĂTU ANDREI SERGIU, DUMITRICĂ BOGDAN, MICU DANIEL SERGIU, MARINESCU VASILE, PIELE IULIAN şi BURADATENCU VIOREL CĂTĂLIN nu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.
Persoanele menţionate au încălcat următoarele prevederi legale:
– art. 87, alin. (1), lit. c), d), g) şi k) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia ‘Funcţia de primar (…) este incompatibilă cu (…) calitatea de (…) angajat cu contract individual de muncă, indiferent de durata acestuia; funcţia de administrator … la societăţile comerciale; (…); calitatea de comerciant persoană fizică; (…) orice alte funcţii publice sau activităţi remunerate’.
– art. 87, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia ‘Funcţia de consilier local (…) este incompatibilă cu: (…) calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local respectiv (…)’.
– art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia ‘Primarii şi viceprimarii, (…) sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său (…) ‘;.
– art. 90, alin. (1) şi alin. (2) din Legea 161/2003, potrivit căruia ‘Consilierii locali (…) care au funcţia de (…) administrator, (…) la societăţile comerciale cu capital privat (…) nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociare cu (…) societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective. Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care funcţiile sau calităţile respective sunt deţinute de soţul sau rudele de gradul I ale alesului local.’;
– art. 91, alin. (3), teza I din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia ‘Alesul local poate renunţa la funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate, în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcţie’;
– art. 75, lit. a), b), c) şi f) din Legea nr. 393/2004, potrivit căruia ‘Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: soţ, soţie, rude sau afini până la rude de gradul al doilea inclusiv (…);orice persoană fizică sau juridică cu care au o relaţie de angajament, indiferent de natura acestuia; o societate comercială la care deţin calitatea de asociat unic, funcţia de administrator sau de la care obţin venituri; o asociaţie sau fundaţie din care fac parte (…) ‘;
– art. 77, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 393/2004, potrivit căruia ‘Consilierii judeţeni şi consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii. (2) În situaţiile prevăzute la alin. 1, consilierii locali şi consilierii judeţeni sunt obligaţi să anunţe la începutul dezbaterilor interesul personal pe care îl au în problema respectivă’;.
– art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, potrivit căruia ‘Nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local.’;
– art. 326 din Codul Penal al României, potrivit căruia ‘constituie fals în declaraţii ‘declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe.’;
‘Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat (…) încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective (…)’.
‘Persoana (…) faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică (…) pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului’.
Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalităţii, confidenţialităţii, imparţialităţii, independenţei operaţionale, celerităţii, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.
(Agerpres/FOTO arhivă ziare.com)