Ascultă Radio România Iași Live

Studenţii din Iaşi vor călători cu mijloacele de transport în comun la jumătate de preţ

Publicat de , 31 martie 2016, 11:40


Cele două proiecte de hotărâre de Consiliu Local privind introducerea abonamentului de tip studenţesc şi susţinerea reducerii pentru elevi şi studenţi la transportul public de persoane din municipiul Iaşi au fost votate astăzi.

Preşedintele ligii studenţilor din Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Silvian Emanuel Man a precizat că Iaşul este primul oraş din România care oferă aceste facilităţi în totalitate conform legilor în vigoare. El a mai spus că studenţii vor plăti doar jumătate din preţul biletului pentru transportul public.


Preşedintele grupului de consilieri liberali, Marius Dangă a criticat faptul că proiectul de hotărâre nu este însoţit şi de o adresă din partea Direcţiei de Specialitate a primăriei pentru a se observa dacă există şi susţinerea financiară necesară.

În replică, primarul interimar, Mihai Chirica a declarat că fondurile au fost alocate o dată cu votarea bugetului pe anul în curs, ne-a informat reporterul nostru, Constantin Mihai.

Prevederea va intra în vigoare începând cu data de 15 aprilie 2016.

Reducerea se va aplica în felul următor:

1 călătorie (de la 2 lei la un 1 leu);
2 călătorii (de la 4 lei la 2 lei);
set 10 călătorii (de la 18 lei la 9 lei);
abonament 1 linie 30 zile (de la 73 lei la 36,5 lei);
abonament 2 linii 30 zile (de la 87 lei la 43,5 lei);
abonament toate liniile 30 zile (de la 116 lei la 58 lei);
abonament 1 linie 15 zile (de la 37 lei la 18,5 lei);
abonament 2 linii 15 zile (de la 44 lei la 22 lei);
abonament toate liniile 15 zile (de la 58 lei la 29 lei);
liber 1 zi (de la 8 lei la 4 lei);

(Radio Iaşi/FOTO: iasi4fun.ro)

Etichete:
Funeralii papa Francisc/Sicriul cu trupul papei, expus în bazilica Sfântul Petru pentru un ultim omagiu
Prim plan miercuri, 23 aprilie 2025, 10:35

Funeralii papa Francisc/Sicriul cu trupul papei, expus în bazilica Sfântul Petru pentru un ultim omagiu

UPDATE ora 11:20 – Sicriul cu trupul Papei Francisc a fost transferat miercuri în Bazilica Sfântul Petru de la capela Santa Marta,...

Funeralii papa Francisc/Sicriul cu trupul papei, expus în bazilica Sfântul Petru pentru un ultim omagiu
METEO: PROGNOZĂ SPECIALĂ pentru regiunea Moldovei
Prim plan miercuri, 23 aprilie 2025, 10:16

METEO: PROGNOZĂ SPECIALĂ pentru regiunea Moldovei

Serviciul Regional de Prognoză a Vremii din Bacău a emis o PROGNOZĂ SPECIALĂ valabilă pentru regiunea Moldovei. Interval de valabilitate: 23...

METEO: PROGNOZĂ SPECIALĂ pentru regiunea Moldovei
Construcţia primului pod rutier peste Prut de după Revoluţie va începe sâmbătă, la Ungheni
Prim plan miercuri, 23 aprilie 2025, 09:01

Construcţia primului pod rutier peste Prut de după Revoluţie va începe sâmbătă, la Ungheni

Construcţia primului pod rutier peste Prut de după Revoluţie va începe sâmbătă, la Ungheni, a anunţat ministrul Transporturilor, Sorin...

Construcţia primului pod rutier peste Prut de după Revoluţie va începe sâmbătă, la Ungheni
Ziua Forțelor Terestre. MApN organizează ceremonii la monumentele închinate eroilor
Prim plan miercuri, 23 aprilie 2025, 07:32

Ziua Forțelor Terestre. MApN organizează ceremonii la monumentele închinate eroilor

În fiecare an, la 23 aprilie, se sărbătorește Ziua Forțelor Terestre, în aceeași zi în care se prăznuiește Sfântul Mare Mucenic Gheorghe,...

Ziua Forțelor Terestre. MApN organizează ceremonii la monumentele închinate eroilor
Prim plan miercuri, 23 aprilie 2025, 06:18

Poşta Română: Pensiile şi prestaţiile sociale aferente lunii mai vor fi distribuite începând cu data de 2 mai

Pensiile şi prestaţiile sociale aferente lunii mai 2025 vor fi distribuite începând cu data de 2 mai, a anunţat marţi Compania Naţională...

Poşta Română: Pensiile şi prestaţiile sociale aferente lunii mai vor fi distribuite începând cu data de 2 mai
Prim plan miercuri, 23 aprilie 2025, 06:10

Peste 1 milion de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Gheorghe

Peste 1 milion de români îşi sărbătoresc miercuri onomastica de Sfântul Mucenic Gheorghe. Potrivit Direcţiei Generale de Evidenţa...

Peste 1 milion de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Gheorghe
Prim plan miercuri, 23 aprilie 2025, 06:00

MF: România se va încadra în ţinta de deficit asumată prin Planul Bugetar – Structural Naţional pe Termen Mediu

România îşi reafirmă angajamentul de a se încadra în deficitul de 7% din PIB în 2025 şi, totodată, va continua această traiectorie şi în...

MF: România se va încadra în ţinta de deficit asumată prin Planul Bugetar – Structural Naţional pe Termen Mediu
Prim plan miercuri, 23 aprilie 2025, 05:39

Preşedintele interimar Ilie Bolojan va participa la funeraliile Suveranului Pontif

Astăzi începe pelerinajul la căpătâiul Papei Francisc, care a murit luni, la 88 de ani. Sicriul cu trupul neînsufleţit va fi depus dimineaţă...

Preşedintele interimar Ilie Bolojan va participa la funeraliile Suveranului Pontif