(INTERVIU) Teodor Corban: „Ține de noroc foarte mult să te distribuie cineva într-un film în România. Am avut norocul să fiu viu…”

Publicat de isoreanu, 3 aprilie 2016, 13:05 / actualizat: 4 aprilie 2016, 9:57

Ioana Soreanu: Petrecem week-end-ul cu prieteni la Radio Iași. Invitatul meu, astăzi, este actorul Teodor Corban, un invitat special.

“Aferim”, filmul lui Radu Jude, este marele câștigător al Galei premiilor Gopo, ediția 2016. Pelicula a luat treisprezece premii, inclusive pentru cel mai bun film al anului 2015. Premiul pentru cel mai bun actor a fost câștigat de actorul ieșean Teodor Corban. De altfel, filmul “Aferim” a avut foarte mult success, inclusive la Berlin, unde a obținut “Ursul de Argint” pentru cea mai bună regie. Pelicula a avut și cel mai mare success la box office în 2015.

Domnule Teodor Corban, ce anume credeți că a făcut ca acest film să aibă un asemenea succes?

Teodor Corban: Pun și eu o întrebare pentru început: succes național sau internațional?

Ioana Soreanu: Și… și…

Teodor Corban: Pentru că succesul intern se datorează, cu siguranță, succesului extern, pentru că așa este împământenit, e cumva în ADN-ul românului, că dacă un lucru e validat afară, automat și în țară va fi îndrăgit și considerat ca valoros. Asta e și bine și rău, nu întotdeauna e foarte bine, dar cam asta se întâmplă. Iar afară, filmul, ca să fiu sincer, a plăcut, dincolo de virtuțile lui artistice, pe care le are cu siguranță, a plăcut tema pe care a abordat-o, problema țiganilor, care e o problemă foarte delicată și stringentă, la ordinea de zi în afara țării, în Vest, și i-a tulburat problema, i-a tulburat modul în care a fost pusă pe tapet în film, destul de tranșant și destul de pe față, ca să zic așa. E un subiect tabu, de care lumea se ferește să-l vorbească sau îl vorbește foarte diplomatic. Filmul a fost foarte tăios din punctul ăsta de vedere și ei au apreciat foarte mult lucrul ăsta. Deci, ca să zic așa, dincolo de virtutea artistică, a plăcut ideologic pentru că există o ideologie europeană, ca să nu ne ascundem după degete. Iar faptul că filmul a stârnit viu interes și aprecieri la Berlin, automat aș zice, a stârnit interesul publicului din România.

Ioana Soreanu: După ce ați obținut premiul pentru cel mai bun actor, ați spus că ați așteptat patruzeci de ani. Ce anume ați așteptat?

Teodor Corban: Păi, am așteptat să fiu luat într-un film și filmul ală să aibă succes. E ce își dorește, probabil, orice artist, să aibă succes. A fost o glumă amară asta, că am așteptat patruzeci de ani. N-am fost Penelopa ca să stau să aștept atăt de mult, dar vrând, nevrând, am așteptat pentru că nu mi-a murit speranța. E adevărat că am colegi care au clacat pe parcursul vieții artistice pentru că dacă nu ai success foarte repede, mulți își pierd speranța, și profesional nu mai țin steagul sus, ca să zic așa. Eu am fost mai încăpățânat, mai ambițios, și probabil, am în genă ceva sânge de viță de asta lungă, de rezistența, anduranță, și am avut șansa să mă găsească norocul, pentru că ține de noroc foarte mult să te distribuie cineva într-un film în România. Am avut norocul să fiu viu, să fiu sănătos și să fiu și în oarece formă profesională. A contat, că dacă vine norocul într-o zi și tu nu ești acasă sau ești mort, degeaba a mai trecut domnul noroc pe-acolo.

Ioana Soreanu: Ce impact a avut filmul asupra dumneavoastră atunci când l-ați văzut? Cum a fost?

Teodor Corban: A, când l-am văzut?

Ioana Soreanu: Da.

Teodor Corban: Întotdeauna, când văd filmul în care joc, trăiesc un soi de dedublare, e ceva metafizic, și nu folosesc cuvinte mari. Văd pe altcineva. E cineva cunoscut, cineva care seamănă cu mine poate, dar atît. Adică, dincolo de aparențe, eu văd o persoană, un personaj la care știu că am muncit, dar munca actorului ține de interiorul personajului, eu nu mă văd, și nici nu trebuie să mă văd pe mine în timp ce lucrez. Iar produsul finit, doar la film pot să îl văd, la teatru nu am cum. Și, am așa… trăiesc o emoție, un soi de dedublare, parcă mă multiplic, parcă mă divid, parcă…, nu știu, probabil, e sentimental pe care-l are o mama când naște. Nu știu cum simte o mama, dar cred că ceva asemănător. Văd ceva născându-se în afara mea, care era gândit din interior totuși. Am avut mari emoții. Eu am văzut prima data filmul la Berlin. N-am văzut, nefiind în București, n-am văzut niciun premontaj, n-am văzut nicio varinată de lucru măcar, nici varianta finală, și am avut și norocul să-l văd în una dintre cele mai bune săli din lume, sala în care s-a proiectat, din punct de vedere tehnic, stă senzațional. Adică, noi suntem în urmă cu două miolioane de ani în România, tehnologic, față de ce aveau ăia la Berlin. Aveam senzația că vocea actorilor, tropotul cailor, foșnetul vântului se aud pe sub scaune, prin pereți, îți intra pe sub piele, pe sub haină, o sonorizare fantastică și o acuratețe a imaginii nemaipomenită. Chiar am fost foarte marcat. Și, glumeam cu echipa: “dom’le, da’ noi am făcut un film tehnic senzațional”. Și-am zis: “da, da’ să vezi filmul în România, că nu mai e așa. Iar o să ne înjure lumea, bă n-are sunetul bun, n-are imaginea bună filmul românesc”. Nu, noi am lucrat cu tehnică de vârf și aparatele de la nemți au putut citi ce-am pus noi pe peliculă.

Ioana Soreanu: Cum a fost lucrul la “Aferim”, ca experiență? Cum a fost lucrul cu Radu Jude?

Teodor Corban: Am mai spus-o în forme mai diplomate, acum, dacă mă văd așa de important cu Gopo, am să zic, n-aș mai dori să lucrez cu Radu Jude și n-aș mai face un astfel de film.

Ioana Soreanu: De ce?

Teodor Corban: Pentru că a fost foarte chinuitor. Atât pentru mine, cât și pentru Radu Jude…

Ioana Soreanu: În ce sens?

Teodor Corban: … cât și pentru toată echipa și pentru toate animalele și păsările care au jucat în filmul ăsta, pentru că a fost un act de voluntariat, de pionierat, de…, cum să spun, totul a fost o noutate absolută în facerea filmului. Nu mai existau oameni de specialitate în a face filme de epocă, așa cum se făceau în perioada comunistă. Toți ăia ori sunt foarte bătrâni, ori au plecat dintre noi, și practic, a apărut o altă generație care nu făcuse în viața ei filme istorice. Și a fost foarte greu pentru că eu, alături de întreaga echipă care a depus o muncă de titani de Sisif, de cum să-i mai zic, am învățat să facem film de epocă. Și nu e ușor, nu e deloc usor. Totuși, România nu are o industrie cinematografică, cu toate că ne batem cu cărămida în piept că cinemaul românesc este nemaipomenit. Este, dar în niște limite modeste, cantitativ mă refer, nu produce mult. Deci, n-avem mulți specialiști în film, și nu avem în alea… de toate… E greu să lucrezi cu animale, e greu să lucrezi cu figurație foarte multă. La noi în film au fost rromi, că se pare că țigani nu e voie să spun, au fost mulți rromi adevărați care trăiesc în comunități izolate de comunitățile românești. Erau comunități de rromi cu bulibașii lor, care comunicau cu noi doar prin bulibașă, ei n-aveau voie să comunice. Era ceva foarte exotic și straniu. Comunitățile alea nu comunicau între ele pentru că erau foarte diferiți și vorbeau dialecte diferite. Unii erau aurari, alții erau lingurari, alții nu știi ce, pe bresle, pe cum sunt ei împărțiți. Totul a fost o experiență, totul a fost unic, și complicat, și interesant, dar parcă n-aș mai trăi încă o dată un “Aferim 2”, să zic așa, prin absurd. Nu va exista “Aferim 2”, dar dacă ar fi să fie, nu l-aș dori.

Ioana Soreanu: Deși, uitați ce success v-a adus. Dar, rolul zapciului ce problem v-a pus?

Teodor Corban: Două mari probleme: prima de echitație, am învățat să călăresc caii, pe care până la filmul ăsta… nu știam nimic despre cai, nu călărisem, mi-era frică să mă și apropii de un cal să-l mângâi. Și a doua problem, am avut de învățat foarte mult text arhaic, în limbajul vremii, cu arhaismele și cu cuvinte pe care noi nu le înțelegem azi, dare u trebuia să le înțeleg. Am făcut o documentare destul de laborioasă, timp de vreo două luni, în sensul ăsta, să învăț cum se purta lumea, cum erau ierarhiile sociale, care erau mofturile vremii. Am constatat cu stupoare și cu mare surpriză și chiar m-a și amuzat, că nu ne-am schimbat cu nimic de la 1830 și ceva, când se datează acțiunea filmului cu ce se întâmplă azi în afară de modă, de haine, mașini, telefoane și că trăim civilizat, sau mă rog…

Ioana Soreanu: Noi ca societate suntem…

Teodor Corban: Ne-am tehnologizat și-atât. În rest, tarele societății sunt aceleași: ciubucul, ipocrizia, grosolănia, minciuna la nivel de rang de stat, adică conducătorii erau la fel de putreziciuni ca și acum, totul era la fel de jos ca și acum. Nu am evoluat cu nimic, adică… Și de fapt, cred că și despre asta bate filmul, cam într-acolo, că ar trebui să vedem lucrurile esențiale, să devenim mai buni și individual, dar și în grup, noi ca români.

Ioana Soreanu: Credeți că succesul vă va influența cariera? Nu știu, poate veți fi chemat mai des la castinguri…

Teodor Corban: Nu pot să fac prognoze.

Ioana Soreanu: Veți fi mai căutat de regizori…

Teodor Corban: N-am sfera de cristal să văd în ea ce se va întâmpla. Teoretic, e posibil și una și alta, adică, e posibil orice pentru că să nu uităm, trăim în România, deci nu, nu îmi fac vise. E o etapă, o încununare a unui moment frumos, o să-mi amintesc de el cu drag câteodată și cam asta e, merg mai departe. Nu pot să sper foarte mult. Acum fix zece ani, când am avut primul meu film din viață, cu Corneliu Porumboiu, “A fost sau n-a fost”, tot așa ni s-a prezis: „bă băieți, de-acum sunteți pe cai mari, gloria vă așteaptă, cinematografia mondială vă e deschisă, vă umpleți de bani și de glorie”. Și uitați, a durat zece ani până la glira de Gopo, ca să zic. Peste zece ani, sper să mai fiu în viață că dacă mai vine în porții, tot așa peste zece ani, trebuie să fiu foarte longeviv, să fiu măcar Gică Petrescu.

Ioana Soreanu: Ați spus într-un interviu că ați învățat de la Gică Petrescu să nu urmăriți efectul atunci când jucați. Dar ce urmăriți?

Teodor Corban: Trebuie să explic puțin ce înseamnă efectul.

Ioana Soreanu: Vă rog.

Teodor Corban: E tendința oamenilor care nu sunt de profesie sau oamenii care nu au avut un profesor bun, limpede, actorii, să zic așa, care nu știu foarte bine, nu stăpânesc bine meseria, să joace efectul, consecința. Adică, să traduc: dacă scena asta… eu trebuie, la final, să stârnesc lacrimi, eu, actor, intru de la început cu lacrima în colțul ochiului și voi juca dramatic și miorlăios ca să stârnesc chestia asta. Nu, în realitate, Bibanu’ ne spunea să nu jucăm consecința pentru că noi, în viață, nu știm, peste un minut, sau peste cinci minute, dacă vom râde sau vom plânge. Noi trebuie să trăim acum, aici, în secunda prezentă, nu cu gândul la viitor. Nu trebuie să gândesc de la începutul piesei, voi muri la final și să joc ca și cum mi-aș pune pumnalul în spate din primul act, nu, acela vine la final și pe neașteptate, cum vine în mod normal moartea, ca să zic așa. Că ea nu vine anunțată decât foarte rar. Fac și eu o glumă, o butadă a propos de… tot de la Bibanu’ care ne-o repeta obsesiv poanta asta. Era și bună și ea ne trezea mințile ca să nu jucăm…, să nu telefonăm finalul, cam asta era ideea. Era ca și cum, dom’le, uite, ești în sală la cinema, te duci la cinema și ai întârziat două, trei minute, s-a stins lumina în sală și intri pâș-pâș, pe întuneric, să te așezi la locul tău. Și, unul din stânga îți dă un cot și-ți arată ecranul: “Doctorul a omorât-o”. Și Bibanu’ spunea, gata, atunci te ridici și pleci, pleci acasă nu mai stai. De ce mai stai două ore la film dacă ăla ți-a spus finalul: “Doctorul a omorât-o”. Păi, asta era idea, că nu anunța dinainte ce se va întâmpla pentru că de fapt, îi iei plăcerea spectatorului de a gusta, de a primi toate informațiile rând pe rând.

Ioana Soreanu: Artiști mari, ai momentului chiar, au numele legat de Iași. Dacă ne gândim la actori, la teatru, Ion Sapdaru, Marius Manole, dau doar două exemple. Emilian Oprea care a avut success cu “De ce eu?”.

Teodor Corban: Anamaria Marinca.

Ioana Soreanu: Anamaria Marinca, sigur.

Teodor Corban: Ei, n-avem timp…

Ioana Soreanu: N-avem timp, exact, am văzut-o chiar într-un film alături de celebrul Brad Pitt.

Teodor Corban: Da.

Ioana Soreanu: Fie că au studiat aici, fie că aici au construit cariera, pe scena Naționalului, actorii ieșeni sunt apreciați. Cum se explică acest lucru?

Teodor Corban: Eu am o părere personală care cu siguranță va plăcea în Moldova și cu siguranță, voi fi înjurat în alte zone etnofolclorice ale țării. Pentru că gena moldovenească se pare că e foarte puternică în domeniul teatral. Și asta nu e de acum, nu e de ieri, de alaltăieri, asta e de pe timpul lui Matei Millo, de când s-a inventat teatrul românesc. Prima data s-a făcut teatru românesc, în limba română în Moldova, la Iași, la Botoșani, aici a fost leagănul teatrului românesc, ca să zic așa. De aici au plecat marile forțe teatrale care au populat după aia Bucureștiul. Și pe parcurs, marii actori, majoritatea marilor actori ai țării au fost dați de Moldova, de zona Moldovei. N-am să stau să înșir acum câte și câte nume, Cotescu, Olga Tudorache, Petrică Gheorghiu, mulți, mulți, foarte mulți. Nu are rost să pomenesc câțiva și să uit pe alții, că unii sunt mai importanți ca alții. E ceva, e ceva în fibra moldoveanului. Probabil, o explicație de-a mea, proprie, fără nicio bază științifică, sociologică, probabil influența slavă și cu ce mai era de la daci, contopirea asta, creuzetul ăsta creează putința de-a ne exprima foarte ușor în artă. Că nu numai în teatru, nu numai în actorie…

Ioana Soreanu: Da, am și precizat, artiști mari.

Teodor Corban: Da, da, da. Probabil, locul ăsta e…

Ioana Soreanu: Dar școala de…

Teodor Corban: Probabil, locul ăsta e binecuvântat pentru așa ceva. Probabil, sau și de aia moldovenii nu excelează în alte domenii, să zic sportive, că în zonele sportive nu cred că moldovenii sunt cei mai tari, sau na…, nu ne putem mândri atât de tare cum e cu zona asta artistică. Asta ar fi o explicație așa… de conjuncture.

Ioana Soreanu: Dar școala de teatru ieșeană, pentru că vreau să merg mai departe cu întrebarea: v-ați gândit să predați actorie?

Teodor Corban: Am predat și-am și plecat destul de repede pentru că…

Ioana Soreanu: De ce?

Teodor Corban: …nu mi-a plăcut sistemul. Nu, nu, n-am crezut, n-am crezut în sistemul care era atunci, și-acum, văzând ce se întâmplă, ca să fiu puțin răutăcios, sau acuzat de răutate, acum e mai rău decât era atunci când am plecat. Vă dați seama că e… Dar, asta e o zonă, e o problemă peste tot, nu la Iași. Adică, nu școala din Iași e o bubă, o nenorocire, nu. E o problem în toată țara cu învățământul ăsta artistic, teatral, și în general cu învățământul e o problemă în țară, dar pe zona teatrală cunosc mai bine. Și vă spun un lucru, fata mea care a terminat actorie la Iași, a făcut la Iași pentru că în anul ăla a luat cineva la București, unde mă împingeau toți, du-ți fata la București că acolo e pâinea și cuțitul. Zic, stai măi că nu e așa, să vedem cine ia clasă, pentru că e important să ai un profesor bun, nu mă interesează sigla de pe peretele de la intrarea în facultate, că scrie că e București. Și ce? Dacă termini la unul care nu e un profesor bun, la ce ți-a folosit? Și în anul ăla, într-adevăr, lua un profesor renumit clasă, dar m-am informat și am aflat că omul nu venea pe la facultate. Nu dăm nume că nu e frumos. Nu venea la facultate. Omul era foarte ocupat cu multe alte lucruri, dar la facultate venea așa, cu o zi, două, înainte de examen. Și m-am crucit și-am zis: “Fată, dai la Iași, că oricum, anul ăsta sunt doi profesori care iau clasă și de care, pentru care eu am stimă”. Deci, asta cu școala de la Iași nu e, nu e explicația cea mai bună, că datorită școlii ajung unii foarte sus în carieră.

Ioana Soreanu: Dar când ați plecat, de ce-ați plecat, ce v-a nemulțumit?

Teodor Corban: Când am plecat din…

Ioana Soreanu: Din învățământ.

Teodor Corban: Păi, să vă dau un exemplu simplu și stupid. Predam actorie la secția “Păpuși”. Și, mi s-a spus, la un moment dat, mi s-a sugerat diplomatic să nu mai fac ore peste program și mai ales seara, pentru că a doua zi, copiii sunt obosiți și nu merg la materiile teoretice. Și am avut o replica superbă, dar a fost considerate impertinentă, am spus, păi, copiii nu merg la alea teoretice că nu sunt interesanți profesorii, nu material în sine e vinovată. Și nu că de oboseală nu se duc, că nu-I obosește nimeni. Ei vor să mai lucreze cu mine peste program, cum e și firesc să lucreze pentru actorie pentru că actori vor ieși. Și n-am fost înțeles, mi s-a u promis bani mai mulți la leafa aia comică o luam, și-am spus, dar nu de bani lucrez, că nu-mi dă nimeni…, ce-mi dați voi sunt așa de țigări, de bomboane… nu conta.

Ioana Soreanu: De bomboane.

Teodor Corban: De bomboane, da. Și am renunțat, încet, încet, am văzut că… Plu că se schimbase sistemul, apăruse sistemul Bologna care mie mise pare o… o crimă așa… frumos ambalată, adusă din exterior. E un cal troian care ni s-a băgat în casă și unii inconștienți au semnat și-au spus “oh, sună Bologna, e ceva din Vest!”. A fost o prostie din Vest pe care am luat-o ca niște guguștiuci. Cum să faci actorie în trei ani? Și patru ani mi se părea puțin. E trei ani plus ăilalți doi, masterat chipurile, dar la masterat, știm cu toții, că e o chestier formală. Deci, ca să termin într-un ton pozitiv răspunsul la întrebarea asta, este că mai mult contează gena de moldovean decât școala. Școala oricum ajută, indiferent cât e de top sau de ne-top, oricum te formează și te ajută, dar contează mult ce are omul în el. Și, eu am văzut unii prost pregătiți sau terminau la un nivel îndoielnic și înfloreau brusc pe-acolo pe unde ajungeau, pe la niște filmări sau pe la niște teatre, sau la trupe particulare…

Ioana Soreanu: Pe mâna unor regozori foarte buni.

Teodor Corban: Da, și la un moment dat, înfloreau pur și simplu. Deci, aluatul ăla contează în primul și în primul rând.

Ioana Soreanu: Vi s-a întâmplat să refuzați vreun rol în cariera dumneavoastră?

Teodor Corban: Da, de multe ori.

Ioana Soreanu: De ce?

Teodor Corban: De mere.

Ioana Soreanu: Nu știu, care sunt criteriile pentru care ați refuzat un rol?

Teordor Corban: Păi, prima data am refuzat la Teatrul Național și actorii mai în vârstă și importanți la vremea aceea au spus că sunt un infatuate și eu și ăilalți încă vreo doi care am refuzat. Dar, era vorba de un aranjament jenant. Punea un prieten de-al lor o piesă prost scrisă, mizerabil de prost scrisă și era un aranjament să i se pună și lui piesa. Și-am zis, “eu nu joc în așa ceva că nu are valoare și un teatru national, dacă își respect blazonul, nu pune în scenă orice mizerie, că așa, scriu și eu piese, scrie și pisica, nu asta-i problema, dar niște criterii de selecție”.

Ioana Soreanu: V-am întrebat pentru că sunt actori care au spus că nu poți să refuzi roluri.

Teodor Corban: Asta, știu, asta-I, cum să spun așa, se bat două concepții, vechiul cu noul sau cum să-i zic? Și eu la începuturile mele, ehei…, acum mulți ani, mi s-a spus că un actor nu are voie să refuse, adică era un fel de “cele zece porunci”, așa nescrise, ce are voie ș ice n-are voie. Asta era pe vremea când actorul era obligatoriu să vorbească numai cu fața la public pe scenă, și mai era și regula asta, nu refuză niciodată roluri și multe alte lucruri care miros a naftalină rău, acum. Nu, cum să nu refuzi? Trebuie să fii nebun să accepți orice, că nu ești crap de crescătorie, nu ești fitofag, ești actor, ești responsabil de cariera ta, ai dreptul să accepți, sau să nu. Până și ăia, în filmele americane, “ai dreptul să taci, ai dreptul să nu spui nimic, se va interpreta în detrimentul tău”.Nu, eu consider, actorul nu este un executant, este un om lucid, un creator și are dreptul să comenteze ce i se dă. Să comenteze de bine, de rău. Nu cred că este ca la armată, execuți ordine. Atunci, facem teatrul armatei, și gata.

Ioana Soreanu: Dar există roluri pe care, sau un rol pe care ați dori să-l jucați și nu l-ați jucat încă?

Teodor Corban: La întrebarea asta am același răspuns pe care îl am dintotdeauna. Nu știu să-mi aleg rolurile care mi se potrivesc și de aia nu-mi doresc. Pentru că un regizor, când te vede din afara ta… Cum să spun, noi avem o imagine despre noi din interior. Eu mă cred un tip poetic, romantic, timid, sensibil, eu așa…, eu așa sunt în interiorul meu. Și-n afară mi se dă Constandin care-i zapciu, care-i al dracului, care bate, omoară țigani sau ce mai face. Vedeți, e un dezacord foarte mare între ce ne credem și cee ace se vede, și e foarte bine să mă las pe mâna altora dacă am încredere în ei. Și de obicei, un regizor inteligent și cu fler știe ce rol să-mi dea. E mai bine să nu-mi doresc că e posibi să greșesc.

Ioana Soreanu: Este o mare plăcere întâlnirea cu dumneavoastră și pentru mine și sunt sigură că și pentru ascultătorii noștri care vă așteaptă cu mare drag de fiecare data. Vă felicit încă o dată pentru succesul pe care l-ați avut, vă doresc mult success în continuare și vă mai așteptăm la noi.

Teodor Corban: Vă mulțumesc foarte mult de invitație și sunt emoționat că am dat interviul ăsta la Radio Iași, unde eu sunt colaborator de când s-a redeschis, imediat după Revoluție, și am emoții, că acum, am venit în calitate de invitat. E un lucru inedit. Oricum, vă mulțumesc mult și-i aștept pe ascultători la teatru. Și la film.

(Ioana Soreanu/ FOTO Bogdan Zlei)