Cutremur cu magnitudinea 7,8 în Ecuador
Publicat de gabrielarotaru, 17 aprilie 2016, 18:21 / actualizat: 17 aprilie 2016, 19:29
UPDATE ora 19:30 În Ecuador, cel puţin 230 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 1.500 au fost rănite în cutremurul care a avut loc, sîmbătă seară, potrivit ultimului bilanţ publicat de autorităţi.
Seismul a avut o intensitate de 7,8 grade pe scara Richeter şi a fost urmat de 55 de replici.
Preşedintele Rafael Correa a decretat stare de urgenţă în şase dintre provinciile ţării, iar guvernul a avertizat că, probabil, numărul victimelor va creşte.
Cutremurul este cel mai puternic înregistrat în Ecuador după cel din 1979, când 600 de persoane şi-au pierdut viaţa şi peste 20 de mii au fost rănite, notează agenţia Reuters.
UPDATE ora 11:00 – Bilanţul cutremurului cu magnitudinea de 7,8 grade, produs în Ecuador sâmbătă noapte, a ajuns la 77 de morţi şi 588 de răniţi, a anunţat vicepreşedintele ţării, Jorge Glas, potrivit BBC News online.
Cutremurul s-a produs sâmbătă la ora locală 18.58 (01.58) ora României, în apropiere de oraşul Muisne de pe coasta de vest a ţării, fiind resimţit în aproape toată ţara.
Cea mai afectată este provincia Manabi (vest), pagube importante înregistrându-se şi în oraşul Guayaquil, la 300 de kilometri de epicentrul cutremurului.
Un cutremur cu magnitudinea 7,8 s-a produs cu puţin timp în urmă în Ecuador, unde a fost declanşată şi o alertă de tsunami, a anunţat Institutul american de geofizică.
Seismul a fost resimţit puternic în capitala, Quito, potrivit unui jurnalist France Presse.
Autorităţile au anunţat că până în prezent sunt 18 morţi.
Pentru a menţine ordinea publică au fost mobilizate poliţia şi Garda Naţională. (romania-actualitati/ FOTO usgs.gov)