Ministerul Sănătăţii a sesizat Colegiul Medicilor după decesul fotbalistului Patrick Ekeng
Publicat de , 7 mai 2016, 16:22
Ministerul Sănătăţii a sesizat Colegiul Medicilor în legătură cu modul în care medicul de la ambulanţa privată a intervenit în cazul tragicului eveniment în urma căruia fotbalistul dinamovist Patrick Ekeng a decedat.
Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă AGERPRES, Ministerul Sănătăţii şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au demarat un control la serviciul privat de ambulanţă care a intervenit în cazul menţionat.
Personal de la DSP Bucureşti şi personalul din cadrul Serviciului Inspecţie al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă vor verifica: ambulanţele serviciului de ambulanţă privat şi dotarea acestora şi respectarea normativelor în vigoare, respectarea legislaţiei privind acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi transport sanitar în regim privat, schema de personal şi a calificărilor acestora şi a documentelor care atestă formarea continuă a angajaţilor care lucrează pe ambulanţe şi documentele întocmite în urma intervenţiilor la cazurile de urgenţă şi de consultaţii la domiciliu, inclusiv cele care se fac în baza protocolului cu Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov şi în baza contractului cu Casa de Asigurări.
(Agerpres/FOTO arhiva click.ro)