(UPDATE) A doua zi a Festivalului Magia Baloanelor de la Războieni – Iaşi
Publicat de , 7 mai 2016, 12:25 / actualizat: 7 mai 2016, 18:58
UPDATE ora 19:20 – La Războieni, au fost ridicate în zbor toate cele nouă baloane, datorită condiţiilor meteo favorabile.
La Razboieni, unde se desfăşoară prima ediţie a Festivalului „Magia Baloanelor”, au fost scoase baloanele şi sunt umflate.
Se aşteaptă încă decizia piloţilor, dacă vremea va permite ridicarea acestora.
Amintim că zborul de dimineaţă a fost anulat din cauza condiţiilor meteo.
Probleme au fost şi aseară, când din cele 9 baloane care s-au ridicat de la sol, doar 3 au parcurs traseul prestabilit. De asemenea, zborul de ieri dimineaţă a fost anulat tot din cauza vremii neprielnice – după cum ne-a informat reporterul nostru Raluca Diaconiuc.
(Radio Iasi/FOTO arhiva utilizator Facebook – Robert Mironeasa)