(VIDEO) Simona Halep a câștigat finala turneului WTA de la Madrid
Publicat de Lucian Bălănuţă, 8 mai 2016, 04:47
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul șapte mondial, a câștigat turneul WTA de la Madrid, dotat cu premii totale de 4.771.360 dolari, sâmbătă, după ce a dispus în finală de Dominika Cibulkova (Slovacia) cu scorul de 6-2, 6-4.
Halep (24 ani), a șasea favorită a turneului patronat de Ion Țiriac, s-a impus după o oră și 20 de minute, trecându-și în palmares primul său titlu din acest an. Halep a mai jucat finala turneului de la Madrid în 2014, când a fost învinsă de Maria Șarapova în trei seturi.
Românca a dominat meciul cu Cibulkova și s-a impus meritat, confirmând ascensiunea din ultima perioadă. În primul set, Halep s-a desprins repede la 5-1, încheind setul după doar 30 de minute, cu 6-2. Setul secund a început cu dreptul pentru Halep, care a reușit breakul, apoi s-a desprins la 2-0 și și-a păstrat avantajul până la final, impunându-se cu 6-4.
(Agerpres/ FOTO captură VIDEO)