Ascultă Radio România Iași Live

(INTERVIU cu Matei Bejenaru, artist vizual) IAȘI: Bienala de Fotografie Contemporană şi Imagine Dinamică, CAMERA PLUS

(INTERVIU cu Matei Bejenaru, artist vizual) IAȘI: Bienala de Fotografie Contemporană şi Imagine Dinamică, CAMERA PLUS

Publicat de isoreanu, 15 mai 2016, 12:52

Săptămâna viitoare, la Iași, va avea loc un eveniment important în domeniul artelor vizuale, pentru public și pentru artiști deopotrivă. Filmul și sunetul vor creea împreună spectacole moderne, iar fotografia contemporană va fi prezentată în expoziții ale unor artiști vizuali români din toată țara, sau stabiliți în străinătate, din diverse generații. Mai multe despre acest eveniment, în interviul realizat de Ioana Soreanu:

Ioana Soreanu: Centrul de Fotografie Contemporană din Iaşi organizează începând de miercuri, 18 mai, ediţia pilot a Bienalei de Fotografie Contemporană şi Imagine Dinamică, CAMERA PLUS. Evenimentul va cuprinde expoziţii, o conferinţă, evenimente de performance audio-video, prezentări şi proiecţii de filme experimentale. De asemenea, va fi organizată şi o sesiune de recenzii de portofolii de fotografie contemporană. Invitatul meu este Matei Bejenaru, artist vizual și cadru didactic la Universitatea de Arte “George Enescu” din Iași, organizator al acestui eveniment, inițiator, autor al proiectului devenit realitate, Centrul de Fotografie Contemporană de la Iaşi. Dincolo de această prezentare generală pe care am făcut-o, domnule Matei Bejenaru, cu ce ne veți provoca, mai exact, în cadrul acestor manifestări?

Matei Bejenaru: Păi, cred că provocarea cea mai mare este de a vedea cât de multe lucruri putem să spunem cu ajutorul unei imagini fotografice. Această bienală este la prima ediție, o ediție de început, sperăm să crească la fel cum a crescut în trecut și Bineala de Artă Contemporană “Periferic”, pe care tot noi am organizat-o începând cu mijlocul anilor ’90, deja au trecut douăzeci de ani de atunci. Și asta este meseria noastră, suntem un grup de inițiativă în cadrul acestui centru de fotografie, majoritatea suntem profesori la Facultatea de Arte, predăm fotografie mulți dintre noi, deci, este domeniul nostru profesional în care activăm, este pasiunea noastră și vrem să extindem puțin, să ieșim din cadrul academic și să extindem puțin activitatea noastră și într-un context cultural mai larg, vrem să coagulăm o scenă de fotografie contemporană din România prin acest eveniment și șă încercăm să facem un dialog cu lumea întreagă.

Ioana Soreanu: Haideți să explicăm puțin conceptul acesta de artă vizuală.

Matei Bejenaru: Păi, arta vizuală este o artă care se face cu imagini. Înainte se numea artă plastică pentru că era artă făcută de plasticieni și era o accepțiune tradițională, adică erau picturi, erau gravuri, erau sculpturi, tapiserii. Odată, să zicem, cu secolul XX, fotografia și filmul au devenit și acestea niște medii artistice care au câștigat gradual interes în cadrul unei culturi a imaginii care a explodat în secolul XX. Știm cu toții, cultura secolului XX a fost dominată de civilizația ecranului, de la cel de cinema până la cel de calculator. Deci, artele vizuale includ artele plastice, alături de artele mediatice, alături de fotografie, alături de film (artele mediatice, cele care se fac cu ajutorul tehnologiei media, calculatoare, etc).

Ioana Soreanu: Arta contemporană, nu mă refer numai la artele vizuale, este poate mai greu accesibilă publicului, provoacă mai mult din punct de vedere intelectual față de artele tradiționale. Pe de altă parte, Iașul, aș spune eu, are un public destul de traditionalist. Cum reușiți să îl aduceți către dumneavoastră?

Matei Bejenaru: Nu este o misiune ușoară, încercăm, am încercat în trecut, continuăm și acum, și ați spus niște lucruri foarte adevărate. Arta care se face în ziua de azi este un vehicul pentru a transmite idei, moduri de gândire… Deci, atunci când ne uităm, în cazul nostru, la imagini, oricare ar fi acestea, ele nu ne trezesc doar satisfacții estetice ci poate, și satisfacții intelectuale. Și când discutăm de satisfacție intelectuală, gândim într-un anumit fel, asociem idei, concepte cu lucrări, și sunt niște aventuri de gândire, niște spații mentale pe care le creează artiștii pe care un public interesat ar trebui să le parcurgă. Acum, depinde de fiecare, sunt de acord că există un public orientat spre artele tradiționale, dar există și oameni interesați de formele noi artistice și pentru promovarea acestora trebuie să dezvoltăm instituții. Și chiar dumneavoastră mi-ați luat acum vreo doi-trei ani un interviu în care spuneam că am avut foarte mari așteptări, acum vreo douăzeci de ani, ca aceste instituții să apară, ele nu au apărut încă, sau foarte, foarte, foarte timid, pentru că muzee de artă contemporană avem doar la București, centre de artă contemporană care să reziste și care să nu fie doar organizate în jurul unor ONG-uri, care în general, au un statut precar în România, nu avem. Deci, ține de politicile noastre culturale la nivelul țării și la nivel local prin care să dezvoltăm tot felul de instituții care să problematizeze și să expună aceste forme de artă noi. Și vreau să vă spun că aceste forme artistice impun moduri de gândire care sunt preluate, adesea sunt preluate, de către limbajul din publicitate, de exemplu, în comunicarea mediatică. Și mi se pare mult mai interesant să luăm act de aceste forme artistice în primul rând de la surse și nu printr-o filieră publicitară, de exemplu, unde și acolo se operează cu sloganuri, cu texte, cu concepte, cu tot felul de lucruri de acest tip.

Ioana Soreanu: Revenind la evenimentul care va începe miercuri, 18 mai, Bienala de Fotografie Contemporană şi Imagine Dinamică, cine sunt artiștii care ne vor provoca?

Matei Bejenaru: Sunt mai mulți artiști, din mai multe generații. Această ediție fiind cu un buget limitat, am câștigat un proiect AFCN, Administrația Fondului Cultural Național din România, și avem un buget de bază prin care noi am putut să construim acest proiect, avem și parteneri de la Institutul Francez, British Council, Institutul German, Asociația “For Culture” din București, Universtitatea de Arte “George Enescu” din Iași, care este partenerul nostru tradițional la asemenea proiecte, Uniunea Artiștilor Plastici. Artiștii sunt din mai multe generații, sunt artiști români, sunt expoziții cu artiști consacrați care lucrează cu fotografia, tineri artiști care de-abia au terminat facultățile, și aș spune, nu pot să vă dau nume pentru că ar trebui să-i înșir pe toți, sau pe niciunul și nu am lista la mine, și trebuie să fim corecți, dar pot să vă spun că în general, când vorbim de practici fotografice contemporane, ne referim la acei artiști vizuali care le inserează în viziunea lor artistică și care vin din zona artelor vizuale. Sunt, în general, artiști care au făcut studii de arte vizuale în universități de arte din România și unii chiar și în străinătate, dar ei sunt toți români. Avem niște artiști români care trăiesc în străinătate și pe care i-am invitat. Deci, avem din mai multe generații: avem generații de tineri artiști, care încă sunt studenți sau de-abia au terminat facultatea, până la artiști consacrați.

Ioana Soreanu: Aș vrea să mai explicăm un concept pentru că vor fi prezentări și proiecții de filme, așa cum am spus, expoziții de fotografie, dar și evenimente de performance audio-video.

Matei Bejenaru: Este adevărat, o artistă din București, am să-i spun numele pentru că este singura care are acest tip de manifestare, se numește Diana Dulgheru, ea a făcut studiile la Iași acum vreo cincisprezece ani, dar trăiește de mai bine de zece ani la București. Ea este ceea ce numim noi un artist care produce sunete, în engleză se numește sound artist. Deci, ea face un sunet experimental cu ajutorul calculatoarelor și al altor dispozitive și ni-l arată ca o formă care se dezvoltă în timp, o formă sonoră care funcționează în tandem cu niște proiecții de imagini. Sunt niște forme de așa zisele perfomance-uri audio-video care sunt interesante și am văzut că este o artistă foarte originală și de talent. Și, în ziua vernisajelor, care va fi miercuri, pe 18 mai, începînd cu ora 17,00, la Galeria APARTE a Universității de Arte “George Enescu”, strada Sărărie 189, și pe această cale, îi invit pe toți cei interesați și care nu știu, încă, de noi, sunt bineveniți să vină să vadă ce se întâmplă acolo, seara, la ora 21, 00, în sala de sport a Universității de Arte, unde se joacă tenis, tot în același ansamblu, la Sărărie 189, ea va avea acest performance de aproximativ treizeci de minute. Și cu ocazia asta, am dat și câteva date de program. Vor fi și alte expoziții la Galeria Borderline, la Galeriile UAP din centrul orașului, Sala Cupola, Sala Pallady, conferința de care am spus va fi joi și vineri, respectiv, 19 și 20 mai, la Institutul Francez din Iași, și vor mai fi și sesiunile de portofolii cu tineri artiști care sunt la Secția de Foto-Video a Universității de Arte. Pentru toți cei interesați, pot afla toate detaliile pe pagina de Facebook a noastră, deci, Centrul de Fotografie Contemporană Iași, sau pe pagina de web a noastră care e www.c-f-c.ro.

Ioana Soreanu: În Iași, avem o universitate de arte, există o facultate de arte plastice care include și o secție de arte vizuale. Încetul cu încetul, apar și evenimente care să promoveze acest domeniu. Cu siguranță, vor avea succes. În Iași, există artiști vizuali foarte talentați. Credeți că poate deveni Iașul un centru important în România, în acest domeniu, al artelor vizuale?

Matei Bejenaru: Iașul cred că este un centru important, adică există, deja, o tradiție…

Ioana Soreanu: Cel mai important, atunci?

Matei Bejenaru: Nu pot să fac afirmații de acest tip. Ține de foarte mulți factori, adică avem această Universitate de Arte unde avem Secția de Foto-Video, dar avem și alte secții unde studenții învață practici artistice ale zilei de astăzi, contemporane. Cred că-i foarte important să apară niște instituții, instituții de profil, specializate, care să dezvolte programe culturale de medie și lungă durată, care să dezvolte programe educaționale. Deci, acest lucru este necesar. În București ele au început să apară, în București sunt mai mulți bani, și deja, sunt instituții, sunt centre de artă, și în jurul lor s-au coagulat și artiști. Doresc foarte mult acest lucru să se întâmple la Iași. În zona fotografiei, dacă în câțiva ani de zile reușim să stabilizăm acest Centru de Fotografie Contemporană și în zece ani de zile construim un spațiu nou, este o mare victorie pentru orașul și contextul nostru cultural.

Ioana Soreanu: Eu vă doresc mult succes, vă doresc succes și cu evenimentul care începe miercuri, repet, Bienala de Fotografie Contemporană și Imagine Dinamică, CAMERA PLUS, la Universitatea de Arte “George Enescu”, în strada Sărărie, începând cu ora 17,00, și de asemenea, vă doresc mult succes și în sensul acesta, de a promova Iașul în domeniul artelor vizuale. Vă mulțumesc foarte mult, domnule Matei Bejenaru, pentru că ați acceptat invitația Radio Iași și de data aceasta.

Matei Bejenaru: Mulțumesc și eu pentru invitație și vă aștept cu drag la deschidere.

(Ioana Soreanu/ FOTO Radio Iași)

Etichete:
#StareaEducației: (INTERVIU) Ioana Chicet Macoveiciuc: “Orice carte citită este un câștig. Înțelegerea a ceea ce citești este materie de examen în Olanda.”
Life duminică, 10 noiembrie 2024, 06:25

#StareaEducației: (INTERVIU) Ioana Chicet Macoveiciuc: “Orice carte citită este un câștig. Înțelegerea a ceea ce citești este materie de examen în Olanda.”

Ioana Chicet-Macoveiciuc, cunoscută și ca ”Prințesa Urbană”, s-a numărat, anul acesta, printre scriitorii invitați la cea de-a XII-a...

#StareaEducației: (INTERVIU) Ioana Chicet Macoveiciuc: “Orice carte citită este un câștig. Înțelegerea a ceea ce citești este materie de examen în Olanda.”
Prorectorul UNAGE Iași, Octavian Jighirgiu: FNST – „pepiniera viitoarelor idei importante din teatrul profesionist”
Life sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 08:30

Prorectorul UNAGE Iași, Octavian Jighirgiu: FNST – „pepiniera viitoarelor idei importante din teatrul profesionist”

După încheierea primei ediții a Festivalului Național al Școlilor de Teatru, de la Iași, este momentul primelor concluzii. Un interviu cu...

Prorectorul UNAGE Iași, Octavian Jighirgiu: FNST – „pepiniera viitoarelor idei importante din teatrul profesionist”
#InfoEconomic: Ioana Amăriuței Popa, fondator Story Seeker, specialistă în marketing digital: ”site-ul companiei este cel care convinge; de acolo își iau potențialii clienți încrederea în ceea ce facem ca business”
Life marți, 5 noiembrie 2024, 23:59

#InfoEconomic: Ioana Amăriuței Popa, fondator Story Seeker, specialistă în marketing digital: ”site-ul companiei este cel care convinge; de acolo își iau potențialii clienți încrederea în ceea ce facem ca business”

Marketingul digital este esențial în atragerea clienților, în creșterea unei afaceri. De altfel, o statistică prezentată la începutul acestui...

#InfoEconomic: Ioana Amăriuței Popa, fondator Story Seeker, specialistă în marketing digital: ”site-ul companiei este cel care convinge; de acolo își iau potențialii clienți încrederea în ceea ce facem ca business”
Vlad Grecu (Universitatea de Arte Târgu Mureș): Un mediu safe este un mediu în care ai certitudinea că orice ai face nu va fi văzut ca o greșeală, ci ca parte a unui proces în care creștem cu toții
Life marți, 5 noiembrie 2024, 11:50

Vlad Grecu (Universitatea de Arte Târgu Mureș): Un mediu safe este un mediu în care ai certitudinea că orice ai face nu va fi văzut ca o greșeală, ci ca parte a unui proces în care creștem cu toții

Prima ediție a Festivalului Național al Școlilor de Teatru, de la Iași, a ajuns la final. La inițiativa Facultății de Teatru, din cadrul...

Vlad Grecu (Universitatea de Arte Târgu Mureș): Un mediu safe este un mediu în care ai certitudinea că orice ai face nu va fi văzut ca o greșeală, ci ca parte a unui proces în care creștem cu toții
Life joi, 31 octombrie 2024, 18:53

Întâlnire a tinerilor artiști cu managerii de teatre, la FNST Iași: „Am terminat la Teatru! Ce fac acum?”

În Sala Studio a Facultății de Teatru din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, s-a desfășurat, miercuri,...

Întâlnire a tinerilor artiști cu managerii de teatre, la FNST Iași: „Am terminat la Teatru! Ce fac acum?”
Life marți, 29 octombrie 2024, 23:59

#InfoEconomic: Vasile Asandei, directorul ADR Nord-Est, despre fondurile europene aferente perioadei 2021-2027: ”din totalul de 1,75 miliarde de euro, circa 400 de milioane sunt dedicate direct mediului antreprenorial, cu o componentă importantă pe zona de cercetare, inovare, transfer tehnologic, digitalizare”

Regiunea  Nord- Est  beneficiază de o alocare totală de 1,75 de miliarde de euro prin Programul Regional Nord-Est aferent perioadei 2021-2027....

#InfoEconomic: Vasile Asandei, directorul ADR Nord-Est, despre fondurile europene aferente perioadei 2021-2027: ”din totalul de 1,75 miliarde de euro, circa 400 de milioane sunt dedicate direct mediului antreprenorial, cu o componentă importantă pe zona de cercetare, inovare, transfer tehnologic, digitalizare”
Life luni, 28 octombrie 2024, 18:43

Octavian Jighirgiu: Festivalul Național al Școlilor de Teatru, de la Iași, o platformă de dialog între proaspeții absolvenți ai facultăților de teatru din țară

Astăzi, a început, la Iași, prima ediție a Festivalului Național al Școlilor de Teatru organizat de Facultatea de Teatru a Universității...

Octavian Jighirgiu: Festivalul Național al Școlilor de Teatru, de la Iași, o platformă de dialog între proaspeții absolvenți ai facultăților de teatru din țară
Life vineri, 25 octombrie 2024, 16:04

#StareaEducației (INTERVIU) Cristina Lupu, director executiv al CJI: “Să faci distincția între informația veridică și cea falsă e ca un mușchi pe care ți-l antrenezi. Noi facem cursuri de educație media pentru adolescenți și profesori pentru că este nevoie să construiești viitorul public al jurnalismului.”

Trăim în epoca în care orice informație este la un click distanță, fapt care determină și surmontarea unor provocări legate de identificarea...

#StareaEducației (INTERVIU) Cristina Lupu, director executiv al CJI: “Să faci distincția între informația veridică și cea falsă e ca un mușchi pe care ți-l antrenezi. Noi facem cursuri de educație media pentru adolescenți și profesori pentru că este nevoie să construiești viitorul public al jurnalismului.”