Academia Română marchează astăzi 35 de ani de la primul zbor în spaţiul cosmic al unui român
Publicat de Andreea Drilea, 16 mai 2016, 07:00
Academia Română organizează luni sesiunea aniversară ’35 de ani de la primul zbor în spaţiul cosmic al unui român’, dedicată cosmonautului Dumitru-Dorin Prunariu, membru de onoare al acestui for ştiinţific.
Potrivit unui comunicat al Academiei Române transmis AGERPRES, la eveniment participă 11 astronauţi şi cosmonauţi din Bulgaria, Franţa, Germania, Marea Britanie, Olanda, Polonia, SUA şi Ungaria.
În deschiderea sesiunii vor vorbi preşedintele Academiei Române, Ionel-Valentin Vlad, şi vicepreşedintele Secţiei de Ştiinţe Tehnice a Academiei Române, Alexandru Mihail Morega.
Dumitru Prunariu: “Nu a fost atât de cordială privirea lui Nicolae Ceauşescu când s-a uitat în pieptul meu şi lângă Steaua dată de sovietici, mi-a prins Steaua dată de el”. – INTERVIU
În cadrul sesiunii vor susţine prelegeri prof. dr. Dumitru Haşegan, preşedintele Consiliului Ştiinţific al Institutului de Ştiinţe Spaţiale Bucureşti, prof. dr. Marius-Ioan Piso, preşedintele Agenţiei Spaţiale Române, dr. fiz. Sorin Zgură, directorul Institutului de Ştiinţe Spaţiale Bucureşti, dr. ing. Cornel Oprişiu, director New Business Development, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială ”Elie Carafoli” – INCAS, dr. ing. Florin Şerban, directorul TerraSigna, şi specialişti din cadrul Grupului Goliat – Centrul de competenţă pentru nanosateliţi.
La eveniment vor participa reprezentanţi ai corpului diplomatic, membrii Academiei Române, personalităţi ale lumii culturale şi ştiinţifice.
În urmă cu 35 de ani, în perioada 14 – 22 mai 1981, cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu a devenit primul român care a realizat un zbor în spaţiul cosmic. Misiunea spaţială s-a desfăşurat la bordul navei cosmice sovietice Soyuz-40 şi al staţiei orbitale de cercetare ştiinţifică Salyut-6. Alături de colegul său de echipaj, cosmonautul Leonid Popov, şi de echipajul staţiei orbitale, format din cosmonauţii Vladimir Kovalionok şi Viktor Savinîh, a efectuat o serie de cercetări ştiinţifice, tehnologice, biomedicale, astrofizice şi psihologice.
În anul 2011, Academia Română l-a ales pe Dumitru-Dorin Prunariu membru de onoare, drept recunoaştere a extraordinarei sale performanţe.
INTERVIU – Dumitru Prunariu – singurul român care a zburat vreodată în spațiul cosmic
(Agerpres/FOTO arhivă rfi.ro)