Premierul Dacian Cioloş începe o vizită de lucru în Statele Unite
Publicat de Andreea Drilea, 22 mai 2016, 04:28 / actualizat: 22 mai 2016, 5:31
Premierul Dacian Cioloş începe astăzi o vizită de lucru în Statele Unite, al cărei concept este construit în jurul sintagmei „de la securitate comună la prosperitate comună”.
Pe parcursul vizitei, premierul se va întâlni cu mai mulţi oficiali americani din domeniile energiei, comerţului şi agriculturii, pentru a prezenta potenţialul de dezvoltare al României şi pentru a-i încuraja pe investitorii americani să vină în ţara noastră.
Însă, de departe, cel mai important moment al vizitei îl reprezintă întâlnirea cu cel de-al 47-lea vicepreşedinte al SUA, Joseph Biden.
Un alt moment special din cadrul vizitei îl va constitui şi întâlnirea cu membrii comunităţii româneşti din zona Washington.
(Rador/FOTO arhivă jurnalul.ro)