Ascultă Radio România Iași Live

Dosar penal deschis de polițiștii nemțeni în urma concertului ‘Carla’s Dream’

Dosar penal deschis de polițiștii nemțeni în urma concertului ‘Carla’s Dream’

Publicat de andreeadaraban, 22 mai 2016, 13:20

Poliţiştii din Piatra Neamţ au deschis un dosar penal şi fac audieri în urma concertului ‘Carla’s Dream’ organizat de Galleria Mall din municipiu.

Potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei Neamţ, se efectuează cercetări privind săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi neluarea măsurilor legale privind securitatea şi sănătatea în muncă.

Reprezentanţii mall-ului au anunţat că intrarea la spectacol a fost liberă şi nu s-au aşteptat la un aflux atât de mare de spectatori. Ei au precizat că spectacolul a fost organizat în interiorul mall-ului, la etaj, cu ocazia deschiderii mai multor magazine şi au spus că au solicitat oficial prezenţa la eveniment a reprezentaţilor ISU, Jandarmeriei, Poliţiei şi Ambulanţei.

Potrivit reprezentanţilor complexului comercial, au fost deschise toate instalaţiile de aer condiţionat şi geamurile de la etaj, dar acestea nu au făcut faţă numărului mare de spectatori. Din cauza căldurii insuportabile, nouă persoane au leşinat, iar cinci dintre acestea au fost transportate cu ambulanţa la spital, dar nu au rămas internate. (Radio Iași/ FOTO vestea.net)

 

 

Etichete:
(AUDIO/FOTO) Toate bisericile din Dieceza Romano–Catolică din Iași organizează, în această perioadă, Sfinte Liturghii cu prohod în amintirea Papei Francisc
Prim plan marți, 22 aprilie 2025, 12:56

(AUDIO/FOTO) Toate bisericile din Dieceza Romano–Catolică din Iași organizează, în această perioadă, Sfinte Liturghii cu prohod în amintirea Papei Francisc

Toate bisericile din Dieceza Romano – Catolică din Iași organizează, în această perioadă, Sfinte Liturghii cu prohod în amintirea Papei...

(AUDIO/FOTO) Toate bisericile din Dieceza Romano–Catolică din Iași organizează, în această perioadă, Sfinte Liturghii cu prohod în amintirea Papei Francisc
Funeralii Papa Francisc/Sicriul va fi mutat de la capela Santa Marta la Bazilica Sfântul Petru miercuri la ora 9:00
Prim plan marți, 22 aprilie 2025, 11:38

Funeralii Papa Francisc/Sicriul va fi mutat de la capela Santa Marta la Bazilica Sfântul Petru miercuri la ora 9:00

Sicriul Papei Francisc va fi mutat de la capela Santa Marta la Bazilica Sfântul Petru miercuri la ora 9:00 (7:00 GMT), a anunţat Vaticanul....

Funeralii Papa Francisc/Sicriul va fi mutat de la capela Santa Marta la Bazilica Sfântul Petru miercuri la ora 9:00
Funeraliile Papei Francisc vor avea loc sâmbătă
Prim plan marți, 22 aprilie 2025, 11:21

Funeraliile Papei Francisc vor avea loc sâmbătă

Funeraliile Papei Francisc vor avea loc sâmbătă 26 aprilie la ora 10:00 a.m. (8:00 GMT), la Bazilica Sfântul Petru, a anunţat Vaticanul într-un...

Funeraliile Papei Francisc vor avea loc sâmbătă
Proiectul privind dezvoltatorii imobiliari și pensiile magistraților, în dezbaterea deputaților
Prim plan marți, 22 aprilie 2025, 10:30

Proiectul privind dezvoltatorii imobiliari și pensiile magistraților, în dezbaterea deputaților

Camera Deputaţilor va dezbate şi vota, săptămâna aceasta, ca for decizional, proiectul de lege care oferă protecţie financiară pentru...

Proiectul privind dezvoltatorii imobiliari și pensiile magistraților, în dezbaterea deputaților
Prim plan marți, 22 aprilie 2025, 10:28

DNSC: Parolele lungi nu garantează siguranţa online

Parolele lungi nu garantează siguranţa online, avertizează Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică. Instituţia spune că în loc să...

DNSC: Parolele lungi nu garantează siguranţa online
Prim plan marți, 22 aprilie 2025, 10:25

Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional

Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional, după ce plafonul de garantare aprobat de către Ministerul de Finanţe în valoare de 500 milioane...

Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional
Prim plan marți, 22 aprilie 2025, 10:07

METEO: Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în mai multe județe

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 22-04-2025 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 22 aprilie,...

METEO: Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în mai multe județe
Prim plan marți, 22 aprilie 2025, 09:44

Uniunea Artiștilor Plastici din România face noi propuneri de evenimente pentru perioada 21 – 27 aprilie 2025

Uniunea Artiștilor Plastici din România recomandă câteva evenimente din lumea artelor vizuale, care vor avea loc în săptămâna 21 -27 aprilie...

Uniunea Artiștilor Plastici din România face noi propuneri de evenimente pentru perioada 21 – 27 aprilie 2025