(UPDATE/NEWS ALERT) Patronul HEXI PHARMA, Dan Condrea, a murit într-un accident rutier
Publicat de hdaraban, 22 mai 2016, 21:04 / actualizat: 23 mai 2016, 8:21
UPDATE, ora 22:50 – Un martor în cazul accidentului în care ar fi murit patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, a fost audiat duminică de polițiști, urmând ca în cursul serii să fie audiată încă o persoană, a declarat Claudia Burada, purtător de cuvânt al IPJ Ilfov.
Potrivit acesteia, mașina implicată în accident a fost sigilată și urmează să fie supusă unei expertize. Ea a susținut că accidentul s-a produs pe drumul dinspre Corbeanca spre Buftea. Șoferul a pierdut controlul volanului și a ieșit în afara părții carosabile, iar pe șosea oamenii legii nu au găsit urme de frânare.
”Luăm în calcul orice ipoteză. Autoturismul a fost sigilat. Este vorba de un bărbat de 39 de ani, conform documentelor găsite în afara autoturismului. Nu putem confirma identitatea acestuia, urmează proba ADN. Șoferul era decedat când au ajuns polițiștii la fața locului. O femeie a venit pentru a-l identifica. Există doi martori, un biciclist și un șofer care a fost depășit de victimă. A fost audiată o persoană, urmează cealaltă persoană. Evenimentul a fost sesizat la 18,47. S-a efectuat cercetarea la fața locului. Expertiza auto urmează să stabilească viteza cu care rula și alte detalii care ar putea duce la cauza accidentului. Luăm în calcul și varianta sinuciderii”, a adăugat oficialul IPJ Ilfov.
UPDATE: 22:30 – O persoană apropiată patronului Hexi Pharma, persoană care a sosit la locul accidentului rutier mortal produs duminică seara în comuna Corbeanca, l-ar fi recunoscut pe Dan Condrea după hainele cu care acesta era îmbrăcat, au declarat surse din Poliție.
Potrivit acestora, pe șosea, la locul unde a avut loc accidentul, oamenii legii nu au găsit urme de frânare. Urmează să se facă o expertiză a mașinii.
Medicii legiști vor face un test ADN pentru a confirma identitatea celui mort în accident.
UPDATE 21:50 – Oficiali din Poliția Ilfov au precizat că în mașină s-au găsit actele lui Condrea.
Directorul SABIF, Alis Grasu, a afirmat, pentru AGERPRES, că în jurul orei 18,58 a fost înregistrat un apel privind un accident rutier grav în comuna Corbeanca.
”Am primit un apel în jurul orei 18,58, în urma unui accident foarte grav în comuna Corbeanca. În mașină se afla un bărbat, singur, în jur de 40 de ani. Echipajul SABIF a ajuns în 10 minute. Bărbatul prezenta leziuni extrem de grave. La scurt timp a ajuns la fața locului și o altă mașina de tip C. S-au făcut manevre salvatoare de viață, dar, din păcate, leziunile foarte grave erau incompatibile cu viața”, a precizat Alis Grasu.
Patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, a murit duminică seară într-un accident rutier în judeţul Ilfov, produs între Buftea şi Corbeanca, transmite TVR. Dan Condrea era implicat în scandalul dezinfectanţilor din spitale.
Afacerea Hexi Pharma a început pe cheltuiala Spitalului Universitar. Firma a functionat mai bine de 10 ani într-un spaţiu primit gratuit în incinta farmaciei spitalului.
Înainte de a deveni Hexi Pharma, societatea s-a numit Universitar Farma şi a fost înfiinţată de tatăl lui Dan Alexandru Condrea, farmacist şef la Spitalul Universitar. Între 1994 şi 2005, perioada în care Sorin Oprescu conducea spitalul, Universitar Farma a primit un spaţiu pentru activitatea de producere de medicamente. Spitalul plătea facturile pentru utilităţi şi acoperea 20% din cheltuielile de producţie. Spitalul a primit de la Universitar Farma 20 la sută din profit. După 2005, firma s-a transformat în Hexi Pharma şi a fost preluată de fiul lui Virgil Condrea. De atunci au început să curgă şi contractele cu spitale din toata ţara.
Aproape 300 de unităţi sanitare au primit dezinfectanţii Hexi Pharma. Nimic nu părea să strice afacerea, până la dezvăluirile despre antisepticii diluaţi.
Au ieşit apoi la lumina contracte prin atribuire directă, acuzaţii despre licitaţii trucate şi umflarea profitului cu ajutorul firmelor off-shore. (stiri.tvr.ro, agerpres.ro/ FOTO tolo.ro)