Ion Voinescu sau „Omul-Steaua” – cel mai valoros portar din istoria fotbalului
Publicat de Lucian Bălănuţă, 6 iunie 2016, 09:12
Ion Voinescu, considerat cel mai bun portar din istoria României a fost, este şi va fi o legendă a fotbalului. Timp de 13 ani, cifră care nu a fost deloc cu ghinion, a apărat poarta Stelei, echipă cu care a câştigat şase titluri naţionale şi cinci Cupe ale României. Ion Voinescu a cucerit titlul cu Steaua în anii 1951, 1952, 1953, 1956, 1960 şi 1961, precum şi Cupa României, în 1950, 1951, 1955 şi 1962.
Puţini sunt cei care ştiu că Omul-Steaua a început să joace fotbal la 8 ani ca mijlocaş, iar la roş-albaştri a ajuns obligat.
”Am fost obligat pentru că trebuia să-mi fac stagiul militar şi îmi convenea pentru că aveam avantajul de a juca în primul rând la o echipă care s-a dovedit a fi o echipă cu rezultate excepţionale. În al doilea rând făceam armată”, a spus Ion Voinescu.
Primele momente în care a atins mingea îi sunt şi acum extrem de actuale, deşi este vorba de anii ’37 – ’38.
”Am locuit într-un cartier în care era un stadion, stadionul Axxa se numea. Ca orice copil căutam să mergem pe la fotbal şi să jucăm chiar fotbal. Acolo au fost mai multe echipe cu tradiţie care atrăgeau tineretul, cum era Olimpia, Axxa şi încă multe… Ca orice tânăr în primul rând vroiam să ne mişcăm, să alergăm”, a povestit Voinescu.
Porecla de Ţop i se potriveşte de minune, date fiind plonjoanele pe care le făcea odată, dar Voinescu era strigat aşa încă din copilărie… Nu avea stare nici măcar în poartă, ţopăia dintr-o parte în alta, era ca arginutul viu.
Ion Voinescu a debutat la Olimpia Bucureşti în 1939, cu puțin timp înainte de al Doilea Război Mondial. Până să ajungă la Steaua, a jucat la mai multe echipe între care RATA Târgu-Mureş şi Metalul Bucureşti. În 1950 este transferat la Steaua Bucureşti, unde joacă până se retrage din activitatea competițională.