Ascultă Radio România Iași Live

Aşa grăit-a Zarathustra de Richard Strauss, la Sala Radio

Aşa grăit-a Zarathustra de Richard Strauss, la Sala Radio

Publicat de Iuliana Bubuianu, 7 iunie 2016, 17:46

Vineri, 10 iunie (ora 19:00), Orchestra Naţională Radio şi Cristian Măcelaru, dirijor asociat al Filarmonicii din Philadelphia, vă invită la Sala Radio la un concert în care veţi asculta celebra partitură Aşa grăit-a Zarathustra, semnată de compozitorul german Richard Strauss. Poemul simfonic este inspirat de tratatul filozofic cu acelaşi nume al lui Friedrich Nietzsche, ce tratează problema divinităţii într-un mod inedit pentru epoca respectivă, cuprinzând şi cunoscuta formulare „Dumnezeu a murit”. Premiera absolută a lucrării a avut loc la Frankfurt, în 1896, chiar sub conducerea dirijorală a compozitorului. Partea de început, intitulată Răsăritul, a devenit foarte cunoscută şi datorită includerii sale în banda sonoră a filmului Odiseea Spaţială, al regizorului Stanley Kubrick.

În acelaşi eveniment o veţi aprecia şi pe tânăra violonistă Ioana Cristina Goicea, distinsă, în 2013, la doar 20 de ani, cu premiul I la prestigioasa competiţie internaţională Johannes Brahms (Pörtschach, Austria), care este invitată să cânte Concertul în re major pentru vioară şi orchestră de Brahms, alături de Orchestra Naţională Radio. În urma concursului organizat în 2013 de Fundaţia Deutsche Stiftung Musikleben din Hamburg, violonista a câştigat dreptul de a cânta pe vioara Giambattista Guadagnini, realizată în 1761, la Parma. În prezent, artista urmează cursurile de Master ale Universităţii de Muzică din Hanovra.

Cu o activitate dirijorală în plină ascensiune, Cristian Măcelaru şi-a început cariera alături de Philadelphia Orchestra, în stagiunea 2010-2011 a fost numit dirijor asistent al aceleiaşi orchestre, fiind distins cu Sir Georg Solti Emerging Conductor Award pentru merite deosebite. A studiat la Universitatea Rice şi a obţinut diploma de master pentru dirijat. Având şi formaţie de violonist, Cristian Măcelaru a fost concertmaestru al Orchestrei Simfonice din Miami, debutând la Carnegie Hall cu aceeaşi orchestră. A fost invitat să dirijeze Orchestra Simfonică din Chicago pentru a-l înlocui pe Pierre Boulez. De asemenea, Cristian Măcelaru a debutat cu succes alături de Orchestra Simfonică din Göteborg, Suedia.

Ioana Cristina Goicea s-a născut în Bucureşti, în 1992, într-o familie de muzicieni. Mama sa, Cristina Anghelescu, violonistă de renume internaţional şi câştigătoare a concursului Sibelius în 1991, cât şi bunicul său, pedagog şi membru al Operei Naţionale Bucureşti, i-au îndrumat paşii de la vârsta de 4 ani. Violonista este, de asemenea, laureată a prestigioaselor concursuri  Fritz Kreisler (Viena), Michael Hill (Noua Zeelandă), ACM Trio di Trieste Chamber Music Competition (duo vioară – pian împreună cu pianistul Andrei Banciu), precum şi câştigătoare a concursurilor Andrea Postacchini şi Kloster Schönthal. Violonista Ioana Cristina Goicea a concertat ca solistă cu numeroase orchestre: Südwestdeutsche Philharmonie, Filarmonica George Enescu, Orchestra Naţională şi Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Naţională de Tineret, Norddeutsche Philarmonie, I Virtuosi Italiani, Kunitachi Symphoniker, Ansamblul Concertino, Filarmonica de Stat Chişinău, precum şi cu toate orchestrele simfonice din România. Tânăra violonistă a susţinut concerte şi recitaluri solo în săli de renume precum: Ateneul Român, Wiener Konzerthaus, St. Martin-in-The-Fields, Hamburger Rathaus şi Palais Esplanade Hamburg, Heidelberger Stadthalle.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio. Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro sauwww.orchestreradio.com.

Etichete:
Uniunea Artiștilor Plastici din România vă propune noi evenimente din lumea artelor vizuale, care vor debuta în perioada 14 – 20 octombrie
Evenimente RRA luni, 14 octombrie 2024, 17:35

Uniunea Artiștilor Plastici din România vă propune noi evenimente din lumea artelor vizuale, care vor debuta în perioada 14 – 20 octombrie

Uniunea Artiștilor Plastici din România vă propune noi evenimente din lumea artelor vizuale, care vor debuta în perioada 14 – 20 octombrie:...

Uniunea Artiștilor Plastici din România vă propune noi evenimente din lumea artelor vizuale, care vor debuta în perioada 14 – 20 octombrie
RADOR Radio România a primit premiul Francofoniei pentru fact-checking
Evenimente RRA marți, 8 octombrie 2024, 18:44

RADOR Radio România a primit premiul Francofoniei pentru fact-checking

Agenția de presă RADOR Radio România, care a înființat la începutul anului 2024 grupul de verificare a informațiilor false Romania Check, a...

RADOR Radio România a primit premiul Francofoniei pentru fact-checking
Uniunea Artiștilor Plastici din România vă propune noi evenimente din lumea artelor vizuale, care vor debuta în perioada 7 – 13 octombrie
Evenimente RRA luni, 7 octombrie 2024, 08:42

Uniunea Artiștilor Plastici din România vă propune noi evenimente din lumea artelor vizuale, care vor debuta în perioada 7 – 13 octombrie

Uniunea Artiștilor Plastici din România vă propune noi evenimente din lumea artelor vizuale, care vor debuta în perioada 7 – 13 octombrie:...

Uniunea Artiștilor Plastici din România vă propune noi evenimente din lumea artelor vizuale, care vor debuta în perioada 7 – 13 octombrie
Radio România invită elevii şi studenţii la simpozionul “Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio”
Evenimente RRA sâmbătă, 5 octombrie 2024, 09:13

Radio România invită elevii şi studenţii la simpozionul “Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio”

Radio România invită elevii şi studenţii din domeniile jurnalism, științele comunicării și alte domenii de studiu asociate – filologie,...

Radio România invită elevii şi studenţii la simpozionul “Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio”
Evenimente RRA luni, 30 septembrie 2024, 18:59

Proiectul „Ascultă cinci minute de muzică clasică” derulează o nouă ediţie

Proiectul „Ascultă cinci minute de muzică clasică”, iniţiat de Radio România Muzical şi desfăşurat fără întrerupere începând...

Proiectul „Ascultă cinci minute de muzică clasică” derulează o nouă ediţie
Evenimente RRA marți, 24 septembrie 2024, 09:07

Comunicat al Preşedintelui Director General al Societăţii Române de Radiodifuziune

Întrucât în spaţiul public au apărut unele informaţii legate de funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), vreau să vă...

Comunicat al Preşedintelui Director General al Societăţii Române de Radiodifuziune
Evenimente RRA luni, 23 septembrie 2024, 10:01

La Iaşi s-a încheiat a patra ediție a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România

La Iaşi s-a încheiat a patra ediție a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România. Timp de cinci zile, publicul a avut posibilitatea de a vizita...

La Iaşi s-a încheiat a patra ediție a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România
Evenimente RRA vineri, 30 august 2024, 06:14

Începe cea de a XIX-a ediție a Concursului Internațional George Enescu

Sâmbătă, 31 august 2024, ora 18:00, va debuta la București unui dintre cele mai importante evenimente culturale ale țării: Concursul...

Începe cea de a XIX-a ediție a Concursului Internațional George Enescu