COD GALBEN de FURTUNI pentru județele Suceava și Botoșani
Publicat de Andreea Drilea, 17 iunie 2016, 09:47
Serviciul Regional de Prognoză a Vremii din Bacău a emis o atenţionare meteorologică COD GALBEN de instabilitate atmosferică accentuată valabilă pentru judeţele Suceava şi Botoşani.
Potrivit acesteia, de astăzi de la ora 16 până mâine dimineaţă la ora 9 se vor semnala frecvente descărcări electrice, intensificări de vânt ce va luat aspect de vijelie, vor fi condiţii de grindină, iar aversele vor fi izolat, importante cantitativ.
Disconfortul termic va fi accentuat şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge local pragul critic de 80 de unităţi în sudul și estul Moldovei.
La noapte (În noaptea de vineri spre sâmbătă, 17/18 iunie), temperaturile minime vor fi, în sudul Moldovei de peste 20 de grade, caracterizând o noapte tropicală.
Precipitaţiile prognozate pot antrena spre sol particulele de praf saharian, dar în concentraţii reduse.
(Radio Iași/FOTO meteoromania.ro)