Situaţie gravă în Moldova, în urma intemperiilor din ultimele două zile
Publicat de , 20 iunie 2016, 08:11
Ploile, grindina şi furtunile din ultimele două zile au distrus case, gospodării, culturi agricole, dar şi drumuri şi autoturisme.
O situaţie gravă continuă să se înregistreze în judeţul Suceava.
Amănunte avem de la purtătorul de cuvânt al ISU, Alin Găleată:
În judeţul Iaşi cele mai afectate localităţi au fost Popricani, Victoria, Tg Frumos şi Ion Neculce. Aproximativ 3.000 de hectare de teren agricol și acoperișurile a 220 de case au fost distruse de grindină.
De asemenea, au fost afectaţi 25 de kilometri de drum comunal şi judeţean – potrivit unei prime estimări realizate de Prefectura Iaşi.
În Neamţ, cel puţin 30 de gospodării din opt comune au fost afectate de inundaţii şi grindină. În municipiul Piatra Neamţ, sute de maşini au fost avariate de gheaţa de mari dimensiuni.
Probleme s-au înregistrat şi în judeţele Vrancea şi Bacău.
(radio iasi/ FOTO utilizator Facebook Adelin Constantin)