Ministrul Sănătăţii a decis amânarea aplicării Ordinului 75 pentru a asigura accesul pacienţilor la medicamente
Publicat de Andreea Drilea, 24 iunie 2016, 17:16
Ministerul Sănătăţii a precizat vineri, într-un comunicat de presă, că s-a decis amânarea aplicării ordinului privind recalcularea preţurilor la medicamentele de bază până la 1 noiembrie pentru a nu periclita accesul pacienţilor la tratament.
‘România trebuie să recalculeze preţurile medicamentelor pe bază anuală, conform Ordinului 75/2009. Din cauza unor întârzieri anterioare mandatului său şi pentru a nu periclita accesul pacienţilor la tratament, ministrul Sănătăţii a decis amânarea aplicării acestui ordin până la 1 noiembrie. În prezent, catalogul de preţuri ale medicamentelor eliberate cu prescripţie medicală în România (CANAMED) cuprinde 5.430 de medicamente. La 1 ianuarie 2015, acelaşi catalog cuprindea 6.114 produse. În contextul actualului ordin, numărul de dosare de preţ pentru medicamente depuse la Ministerul Sănătăţii este, în prezent, de 4.400. Această situaţie coroborată cu faptul că la Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale a fost depus, în 2015 şi 2016, un număr de 1.718 de notificări de retragere de pe piaţă a unor medicamente a dus la decizia de amânare a ordinului de către ministrul Vlad Voiculescu cu scopul de nu periclita siguranţa pacienţilor şi accesul acestora la tratament’, se arată în comunicatul transmis AGERPRES.
MS este de părere că posibila retragere de pe piaţă a mai multor medicamente cu largă utilizare ar putea provoca probleme de aprovizionare, respectiv ar împiedica accesul la tratament al pacienţilor.
Referitor la obligaţia de a recalcula preţurile medicamentelor, în 2015, aceasta a durat circa 3 luni şi a fost efectuată cu efortul a 30 de oameni, precizează sursa citată.
‘La preluarea mandatului de către ministrul Vlad Voiculescu, pe data de 20 mai, recalcularea preţurilor nu începuse. Conform aceluiaşi Ordin 75, recalcularea preţurilor şi introducerea lor în sistemul electronic de decontare al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nu poate dura mai puţin de 60 de zile. Din motivele enumerate, ministrul Vlad Voiculescu a decis amânarea aplicării ordinului pentru a nu periclita siguranţa pacienţilor şi accesul acestora la tratament’, afirmă MS.
Totodată, Ministerul Sănătăţii anunţă că va demara un proces de revizuire a politicii medicamentului, ce va avea în vedere o consultare reală a actorilor implicaţi, întărirea controlului şi a autorităţilor statului, în special a ANMDM şi a Direcţiei pentru Politica Medicamentului din cadrul MS, cu implicarea unor experţi internaţionali independenţi.
(Agerpres/FOTO arhivă ziare.com)