Sălaj: Accident de circulaţie cu 13 victime; planul roşu de intervenţie activat
Publicat de Andreea Drilea, 5 iulie 2016, 08:15
UPDATE ora 9:30 – Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, începând cu ora 09:30, în județul Sălaj, traficul rutier pe DN1 Zalău – Şimleu Silvaniei a fost reluat în condiții normale (pe ambele sensuri) pe raza localităţii Vorşolt.
Un număr de 13 persoane au fost transportate la spital în urma unui grav accident de circulaţie în care au fost implicate un microbuz şi o autoutilitară, ce a avut loc marţi dimineaţa, pe DN1H Zalău – Şimleu Silvaniei, la ieşirea din localitatea Vârşolt spre Hereclean, traficul fiind actualmente blocat pe ambele sensuri de circulaţie.
Numărul mare de victime a dus la activarea planului roşu de intervenţie
‘Un grav accident de circulaţie a avut loc între localităţile Hereclean şi Vârşolţ, după ce o autoutilitară a intrat în coliziune cu un microbuz de transport persoane. Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului, s-a stabilit că şoferul autoutilitarei, într-o curbă la dreapta, din cauza neatenţiei, a pătruns pe contrasens, întrând în coliziune cu un microbuz. În urma impactului microbuzul s-a răsturnat în şanţ, 13 persoane fiind transportate la spital’, a declarat marţi, pentru AGERPRES, Maria Cristea, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj.
Potrivit sursei citate, traficul este blocat pe ambele sensuri de circulaţie, în cauză fiind întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
‘La faţa locului a intervenit un echipaj de descarcerare, ce a descarcerat şoferul microbuzului, alături de trei echipaje SMURD. Numărul mare de victime a dus la activarea planului roşu de intervenţie’, a precizat, pentru AGERPRES, Lucian Jacodi, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj.
La faţa locului au intervenit şi cinci ambulanţe, dintre care trei de la Zalău, una de la Jibou şi una de la Şimleu SIlvaniei.
(Agerpres/FOTO arhivă ziare.com)