Sandra Izbaşa, eleganţă şi performanţă
Publicat de Lucian Bălănuţă, 9 iulie 2016, 07:26
2008 a fost anul în care numele Sandrei Izbaşa s-a făcut auzit în competiţia supremă. La numai 18 ani, adolescenta cu alură de fotomodel a scris istorie la Jocurile Olimpice de la Beijing. A intrat ultima în finala de sol şi a făcut un exerciţiu perfect. A obţinut aurul olimpic la sol şi visul ei a devenit realitate, chiar în îndepărtata Chină.
Sandra Izbaşa s-a născut în Bucureşti într-o zi de 18 iunie şi a împlinit 26 de ani. În sala de gimnastică a ajuns la 4 ani, la clubul Steaua.
În 2002, Sandra a fost remarcată de antrenorii lotului naţional şi s-a mutat la Oneşti. Şi-a confirmat talentul la Europenele de juniori din 2004, competiţie la care s-a clasat pe locul 2 la sol.
În primul său an la senioare, în 2006, Izbaşa a reuşit să obţină titlul european la sol, alături de argintul pe echipe şi bronzul de la bârnă. Aceste performanţe i-au asigurat un loc în lotul naţional pentru Campionatele Mondiale de la Aarhus. Sandra a fost singura gimnastă care a obţinut medalii în Danemarca, bronz la individual şi argint la bârnă.
În anul următor s-a confirmat ca lider al noii generaţii din gimnastica feminină românească, obţinând două medalii de argint la Campionatele Europene de la Amsterdam şi una de bronz la Mondialele desfăşurate la Stuttgart.
Sandra Izbaşa a cucerit aurul olimpic atât la Londra, în 2012, cât şi la Beijing, în 2008, fiind una dintre cele mai valoroase gimnaste din istoria României. Despre obţinerea primei medalii la competiţia supremă Sandra a declarat:
”Am avut emoţii, dar în acelaşi timp ştiam că trebuie să dau tot ce este mai bun din mine. Toţi anii în care am muncit au contat atunci. Acolo era apogeul sportului pe care-l practicam”.
”Idolul meu am fost eu”, afirmă Sandra Izbaşa, care şi-a adjudecat în total 300 de medalii, dintre care 19 în competiţiile importante:
”Au fost generaţii şi generaţii înaintea mea. Le admir performanţele şi îmi doream şi eu să fiu la fel ca şi ele. Eu nu am avut niciodată un idol. Idolul meu am fost eu. Şi asta am spus-o de mică”.
Deşi s-a antrenat doar doi ani cu Mariana Bitang şi Octavian Bellu, Sandra are tot respectul pentru aceştia şi le datorează o parte din reuşitele sale:
”Nu pot să spun că Mariana Bitang şi Octavian Bellu sunt antrenori duri. Sunt stricţi şi nu pot să spun severi. Se impun în faţa noastră pentru că trebuie să scoată tot ce avem noi mai bun”.
