(FOTO) Primul castel din lut, paie și piatră din România, promovat de BBC
Publicat de Lucian Bălănuţă, 21 iulie 2016, 07:49
În munții Făgăraș, la Porumbacu de Sus, într-o vale cu nume de poveste – Valea Zânelor – a fost ridicat primul castel din materiale 100% naturale: lut, paie și piatră. Înfățișarea lui pare desprinsă din basmele românești sau poate din cărțile fantasy cu hobbiți. Subiectul a fost promovat astăzi şi pe site-ul celor de la BBC.
Proprietarii castelului – Răzvan și Gabriela Vasile – au început construcția în 2014, cu ajutorul arhitectei Ileana Mavrodin.
Castelul va funcționa ca hotel, iar turiștii au auzit deja de el și vin să-i facă poze. Cele 10 camere ale viitorului hotel nu au finisaje moderne, nu s-au folosit vopsele industriale, nu există aer condiționat, iar pe timp de iarnă camerele vor fi încălzite cu lemne de foc.
Mai multe detalii şi imagini pe pagina de Facebook Castelul de Lut – Valea Zânelor
(Sursa ea.md/ FOTO Florin Vintilă, Răzvan Vitionescu, Castelul de Lut – Valea Zânelor Facebook)