Ascultă Radio România Iași Live

Suceava: Şase persoane, dintre care patru copii, rănite într-un accident pe E85, la Dărmăneşti

Publicat de Gabriela Rotaru, 24 iulie 2016, 05:35

Şase persoane, dintre care patru copii, au ajuns la spital, în urma unui accident rutier produs pe drumul european E85, pe raza localităţii Dărmăneşti, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

O femeie aflată la volanul autoturismului care, cel mai probabil, a cauzat producerea accidentului a ieşit de pe un drum secundar în drumul european, fără să se asigure, fiind lovită de un alt autoturism.

Femeia şi cei patru copii ai săi, cu vârste cuprinse între 9 luni şi şase ani, care se aflau în maşină, au fost transportaţi de SMURD la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava.

Potrivit cadrelor medicale de la UPU Suceava, starea răniţilor nu este gravă.

La spital a ajuns şi o femeie rănită din celălalt autoturism.

Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili circumstanţele producerii accidentului. (agerpres/ FOTO desteptarea.ro)

Etichete:
USV Iași va primi peste 2,3 milioane lei din Fondul de Dezvoltare Instituțională al Ministerului Educației și Cercetării
Prim plan marți, 15 aprilie 2025, 10:12

USV Iași va primi peste 2,3 milioane lei din Fondul de Dezvoltare Instituțională al Ministerului Educației și Cercetării

Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” (USV) din Iași a câștigat finanțarea pentru toate cele opt proiecte depuse la...

USV Iași va primi peste 2,3 milioane lei din Fondul de Dezvoltare Instituțională al Ministerului Educației și Cercetării
Botoşani: Un bărbat blocat pe o insulă în mijlocul râului Prut, salvat de pompieri şi poliţiştii de frontieră
Prim plan marți, 15 aprilie 2025, 09:35

Botoşani: Un bărbat blocat pe o insulă în mijlocul râului Prut, salvat de pompieri şi poliţiştii de frontieră

Un bărbat care a rămas blocat pe o insulă în mijlocul râului Prut, în noaptea de luni spre marţi, a fost salvat de pompieri şi poliţiştii...

Botoşani: Un bărbat blocat pe o insulă în mijlocul râului Prut, salvat de pompieri şi poliţiştii de frontieră
UE anunţă un ajutor de 1,6 miliarde de euro pentru palestinieni
Prim plan marți, 15 aprilie 2025, 08:45

UE anunţă un ajutor de 1,6 miliarde de euro pentru palestinieni

Uniunea Europeană a anunţat luni un ajutor financiar de 1,6 miliarde de euro, eşalonat până în 2027, din care mai mult de jumătate este...

UE anunţă un ajutor de 1,6 miliarde de euro pentru palestinieni
Şoferii cu vârsta de 80 de ani şi peste vor fi obligaţi să facă examinarea medicală la fiecare doi ani, potrivit unei iniţiative legislative
Prim plan marți, 15 aprilie 2025, 06:28

Şoferii cu vârsta de 80 de ani şi peste vor fi obligaţi să facă examinarea medicală la fiecare doi ani, potrivit unei iniţiative legislative

Şoferii cu vârsta de 80 de ani şi peste vor fi obligaţi să facă examinarea medicală la fiecare doi ani, potrivit unei iniţiative legislative...

Şoferii cu vârsta de 80 de ani şi peste vor fi obligaţi să facă examinarea medicală la fiecare doi ani, potrivit unei iniţiative legislative
Prim plan marți, 15 aprilie 2025, 06:25

Uniunea Naţională a Barourilor din România avertizează cu privire la apariţia unei noi metode de înşelăciune

Uniunea Naţională a Barourilor din România avertizează cu privire la apariţia unei noi metode de înşelăciune care implică furtul de...

Uniunea Naţională a Barourilor din România avertizează cu privire la apariţia unei noi metode de înşelăciune
Prim plan luni, 14 aprilie 2025, 12:50

Particule de praf saharian vor traversa România în perioada 14 – 18 aprilie (meteorologi)

O masă de aer încărcată cu particule de praf saharian va traverse România, în perioada 14 – 18 aprilie, informează Administraţia...

Particule de praf saharian vor traversa România în perioada 14 – 18 aprilie (meteorologi)
Prim plan luni, 14 aprilie 2025, 12:38

(AUDIO) Iaşi: Femeie adusă la spital în stare gravă după ce fostul soţ a lovit-o şi a incendiat-o

O femeie din Iași a suferit răni multiple, fiind agresată, astăzi dimineață, în fața blocului în care locuia de către fostul soț,...

(AUDIO) Iaşi: Femeie adusă la spital în stare gravă după ce fostul soţ a lovit-o şi a incendiat-o
Prim plan luni, 14 aprilie 2025, 11:03

(AUDIO) Tinerii sunt încurajaţi să-şi înfiinţeze afaceri prin programul Start-Up Nation

Tinerii sunt încurajaţi să-şi înfiinţeze afaceri prin programul Start-Up Nation, care va beneficia de aproximativ 450 de milioane de euro în...

(AUDIO) Tinerii sunt încurajaţi să-şi înfiinţeze afaceri prin programul Start-Up Nation