Suceava: Patru studente de la USV au câştigat argintul la Ecotrophelia, cu TopIce, îngheţata cu o legumă
Publicat de Andreea Drilea, 21 octombrie 2014, 19:03
Echipajul Facultăţii de Inginerie Alimentară a Universităţii ”Ştefan cel Mare” Suceava (USV) a câştigat medalia de argint la ”Ecotrophelia”, desfăşurat la Paris, în perioada 19-20 octombrie, concurs cunoscut drept Champions League al produselor alimentare inovative. ”TopIce”, prima îngheţată eco din lume ce conţine în compoziţie o legumă, a fost prezentată de patru studente ale facultăţii sucevene.
Cele patru studente din Suceava – Anca Isidor, Ionela Nechifor, Simona Sticleţ şi Ionica Verniceanu – au convins juriul cu cu îngheţata cu topinambur, cătină şi lapte din sâmburi de caisă.
Echipajul care a reprezentat România la ”Ecotrophelia” a primit şi un premiu de 4.000 de euro.
Anca Isidor a spus că îngheţata ”TopIce” cu aromă de cătină şi topinambur nu conţine adaos de zahăr, conservanţi sau E-uri, iar pentru a elabora acest produs inovator a fost nevoie de multă muncă, cercetare şi documentare. Ea a spus că proiectul nu se va încheia odată cu finala concursului, iar în curând sucevenii vor putea cumpăra îngheţata chiar din magazinele proprii TopIce.
”Se va înfiinţa o companie TopIce şi în curând veţi vedea în Suceava magazine proprii. Treaba este foarte serioasă. Suntem pe cale să obţinem un brevet de invenţie pentru acest produs, iar în maximum doi ani, vom vinde îngheţata”, a spus Sidor.
Ea a explicat că îngheţata TopIce este obţinută printr-un proces special de congelare, având ca ingrediente principale topinamburul, o legumă, şi cătina.
Echipa USV a concurat alături de alte 15, din Serbia, Belgia, Slovenia, Spania, Olanda, Italia, Danemarca, Croaţia, Anglia, Grecia, Franţa, Islanda, Ungaria, Germania şi Elveţia, juriul competiţiei fiind asigurat de 30 de specialişti din industria alimentară. (Agerpres/FOTO newsbucovina.ro)