Ascultă Radio România Iași Live

VASLUI: Criză de medici de familie şi asistenţă medicală primară precară în judeţ

VASLUI: Criză de medici de familie şi asistenţă medicală primară precară în judeţ

Publicat de Andreea Drilea, 27 iulie 2016, 17:58

Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui a prezentat un raport privind situaţia cabinetelor de medicină de familie din judeţ din care reiese că asigurarea asistenţei primare este una precară.

Directorul DSP Vaslui, Mihaela Vlada, a atras atenţia cu privire la lipsa medicilor de familie, mai ales din mediul rural.

Criză se va acutiza în timp, deoarece mulţi specialiști se vor pensiona, iar alţii aleg să plece în străinătate, a mai precizat Mihaela Vlada:


„La o populaţie de peste 410.000 de locuitori avem un număr de 173 de medici de familie, iar media de vârstă a acestora este de 50 de ani. O parte se vor pensiona, alţii au migrat în străinătate. Avem un dezechilibru în mediul rural, dar în câţiva ani, vor fi probleme şi în mediul urban. La ora actuală, avem patru comune, cu aproximativ 9.000 de persoane, în care nu avem medic de familie. Aceşti indicatori reflectă o asistenţă medicală precară la nivelul judeţului.”

Directorul DSP Vaslui, Mihaela Vlada, a mai spus că majoritatea cabinetelor de medicină de familie funcţionează în spaţii închiriate sau concesionate de la primării:


„Sunt cabinete care funcţionează în spaţii improprii, construite chiar la începutul secolului XX şi care necesită reparaţii interioare şi exterioare. Am identificat un rol important al autorităţilor locale. Starea precară a spaţiilor este o preocupare pentru medici, dar neavând în proprietate spaţiile respective, doctorii nu pot face investiţii masive. Din păcate, unele autorităţi consideră că medicina de familie este o chestiune privată şi nu se preocupă de modernizarea spaţiilor în care funcţionează cabinetele.”

Mihaela Vlada a subliniat că pentru atragerea medicilor în judeţul Vaslui, primarii ar trebui să le acorde o serie de facilităţi celor care vor să profeseze în mediul rural, cum ar fi: reducerea de taxe şi impozite locale, locuinţă de serviciu sau decontarea navetei.


(Vasile Geles, corespondent Radio Iaşi/FOTO arhivă fortcapitalresources.com)
Etichete:
Proiectul privind dezvoltatorii imobiliari și pensiile magistraților, în dezbaterea deputaților
Prim plan marți, 22 aprilie 2025, 10:30

Proiectul privind dezvoltatorii imobiliari și pensiile magistraților, în dezbaterea deputaților

Camera Deputaţilor va dezbate şi vota, săptămâna aceasta, ca for decizional, proiectul de lege care oferă protecţie financiară pentru...

Proiectul privind dezvoltatorii imobiliari și pensiile magistraților, în dezbaterea deputaților
DNSC: Parolele lungi nu garantează siguranţa online
Prim plan marți, 22 aprilie 2025, 10:28

DNSC: Parolele lungi nu garantează siguranţa online

Parolele lungi nu garantează siguranţa online, avertizează Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică. Instituţia spune că în loc să...

DNSC: Parolele lungi nu garantează siguranţa online
Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional
Prim plan marți, 22 aprilie 2025, 10:25

Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional

Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional, după ce plafonul de garantare aprobat de către Ministerul de Finanţe în valoare de 500 milioane...

Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional
METEO: Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în mai multe județe
Prim plan marți, 22 aprilie 2025, 10:07

METEO: Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în mai multe județe

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 22-04-2025 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 22 aprilie,...

METEO: Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în mai multe județe
Prim plan marți, 22 aprilie 2025, 09:44

Uniunea Artiștilor Plastici din România face noi propuneri de evenimente pentru perioada 21 – 27 aprilie 2025

Uniunea Artiștilor Plastici din România recomandă câteva evenimente din lumea artelor vizuale, care vor avea loc în săptămâna 21 -27 aprilie...

Uniunea Artiștilor Plastici din România face noi propuneri de evenimente pentru perioada 21 – 27 aprilie 2025
Prim plan marți, 22 aprilie 2025, 09:43

Pompierii botoșăneni au fost la datorie și în perioada 18 – 21 aprilie 2025

Pompierii botoșăneni au fost la datorie și în perioada 18 – 21 aprilie a.c., pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și...

Pompierii botoșăneni au fost la datorie și în perioada 18 – 21 aprilie 2025
Prim plan marți, 22 aprilie 2025, 06:43

Papa Francisc a fost al doilea Suveran Pontif care a vizitat România, după Ioan Paul al II-lea

Papa Francisc a fost al doilea Suveran Pontif care a vizitat România, după Ioan Paul al II-lea. Între 31 mai şi 2 iunie 2019, el s-a aflat în...

Papa Francisc a fost al doilea Suveran Pontif care a vizitat România, după Ioan Paul al II-lea
Prim plan marți, 22 aprilie 2025, 06:27

Cutremur cu magnitudinea de 3.9 în zona seismică Vrancea

Patru cutremure, cu magnitudini între 2,8 şi 3,9, au avut loc, în cursul nopţii, în zona seismică Vrancea-Buzău, fiind resimţite uşor în...

Cutremur cu magnitudinea de 3.9 în zona seismică Vrancea