Destinația zilei: Peştera Urşilor. EU Aleg România – 22 octombrie

Publicat de Lucian Bălănuţă, 21 octombrie 2014, 06:24 / actualizat: 22 octombrie 2014, 8:51

 „Cea mai frumoasă din toată ţara” îi auzi spunând pe turiştii cunoscători în ale peşterilor, la ieşirea din Peştera Urşilor. Aceasta e şi părerea unora dintre cei mai reputaţi speologi. Cum a început povestea Peşterii Urşilor aflăm din lucrarea publicată în anul 2014, sub egida Societăţii Române de Speologie, de Iosif Viehmann şi Ovidiu Guja.

În anii 70, locuitorii din Chişcău, un sat aflat la poalele Munţilor Bihorului, duceau o viaţă obişnuită. Ei îşi împărţeau preocupările între munca câmpului, practicarea meşteşugurilor tradiţionale şi munca la întreprinderea care făcea prospecţiuni miniere şi exploata piatra în cariere. Deschiderea carierei din dealul Măgura, care domină satul şi Valea Crăiasa, reprezenta o sursă nouă de venit.

Monotonia vieţii de zi cu zi a fost întreruptă în ziua de 17 septembrie 1975. În acea zi, minerul Traian Curta, care lovea roca cu un ciocan pneumatic, dizlocă o bucată de calcar care descoperă o gaură în stâncă, în care cad ciocanul şi minerul. După o cădere pe verticala de 9 metri, minerul aprinde bricheta şi vede cu groază în jurul lui o mulţime de oase şi un craniu hidos. În final, e scos din groapă şi dus la spital, de unde e eliberat dupa trei zile cu diagnosticul “sănătos”. Traian Curta tocmai descoperise Peştera Urşilor.

Profesorul Iosif Viehmann de la Institutul de Speologie “Emil Racoviţă” din Cluj a fost unul dintre primii cercetători ai peşterii de la Chişcău. După cinci ani de studii făcute aici de Institutul de Speologie, peştera e deschisă publicului în anul 1980.

“Peştera Urşilor e cea mai frumoasă peşteră a României” apreciază profesorul Iosif Viehmann, decanul de vârstă al speologilor din România, care adaugă că: „ea adăposteşte cel mai mare număr stalagmite pe metrul pătrat: 215”.

Cu o lungime de peste 1.500 de metri, peştera se compune din patru galerii principale. Prima, cea superioară, se împarte la rândul ei în trei galerii şi poate fi vizitată de turişti. Cea de-a doua, în care se ajunge printr-un puţ vertical de 30 de metri, e rezervată cercetărilor ştiinţifice.

Denumirea peşterii provine de la numeroasele urme şi oase de urs de cavernă (Ursus spelaeus) găsite aici. Scheletul reconstituit al unui exemplar poate fi văzut la capătul Galeriei Emil Racoviţă. Peştera era un loc de adăpost pentru aceste animale, dispărute acum 15.000 de ani.

Galeria Oaselor e secţiunea de la intrare. Vizitatorii au posibilitatea să vadă oasele de urs aşa cum au fost găsite. Aici se află şi crăpătura prin care a pătruns în interior, fără voia lui, primul vizitator al peşterii, minerul Traian Curta.

Galeria Emil Racoviţă e cea mai mare galerie din porţiunea amenajată a peşterii, botezată după marele speolog si cercetător. Formaţiunile calcaroase spectaculoase, stalactitele, stalagmitele, coloanele cu diferite forme lasă frâu liber imaginaţiei celui care le priveşte.

Galeria Lumânarilor şi-a primit numele după numeroasele stalagmite, unele dintre ele cu forme dintre cele mai bizare. Această galerie duce spre ieşire din peşteră, creată în mod artificial, astfel încât să nu distrugă bogăţia formaţiunilor calcaroase.

Peştera Ursilor poate fi vizitată într-un traseu mai lung prin Apuseni, care include atât nume vestite, cum e Peştera-gheţar de la Scărişoara, cât şi nume mai puţin cunoscute, cum e, nu departe de gheţar, Poarta lui Ionele. Astăzi, teritoriul pe care e situată Peştera Ursilor face parte din Parcul Natural Apuseni.

Muzeul etnografic “Horea şi Aurel Flutur” din Chişcău

Înainte de descoperirea Peşterii Urşilor, localitatea Chişcău era interesantă doar pentru turiştii pasionaţi de etnografie, care căutau casa soţilor Flutur. Aceştia începuseră, prin anii 1970, să adune obiectele cu care au pus bazele actualului muzeu etnografic “Horea şi Aurel Flutur”. Cu o colecţie de peste 2.000 de obiecte, muzeul e astăzi un punct major de interes pentru cei care vizitează zona. Din colecţie particulară, el a intrat în circuitul muzeal oficial în anul 2005, când a primit avizul de principiu pentru funcţionare.

Ioana Bindea