Tenis: Simona Halep s-a calificat în sferturi la Montreal
Publicat de gabrielarotaru, 29 iulie 2016, 06:34
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul cinci mondial, s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Montreal, dotat cu premii totale de 2.413.663 dolari, după ce a dispus cu 6-3, 6-3 de Karolina Pliskova (Cehia).
Halep, finalista de anul trecut a turneului, s-a impus într-o oră și 7 minute.
Simona Halep a început în forță și a condus cu 3-0, dar apoi Pliskova reușit să revină în joc și cele două au mers cu serviciul, românca încheind setul cu 6-3.
În manșa secundă, Pliskova a condus cu 1-0 și 2-1, dar Halep a egalat de fiecare dată, iar apoi a reușit break-ul și s-a desprins la 4-2. Halep a condus cu 5-3 și a reușit să încheie meciul pe serviciul adversarei.
Pliskova a avut 5 ași, dar și 5 duble greșeli, în timp ce Simona a realizat 3 ași și a comis o dublă greșeală. Românca a avut procentaje excelente, 78% la punctele cu primul serviciu și 75% la al doilea, precum și 67% pe returul la al doilea serviciu.
Simona Halep (24 ani), a treia favorită a turneului, după retragerile Serenei Williams și spaniolei Garbine Muguruza, o conduce cu 4-1 pe Pliskova (24 ani, 17 WTA). Halep a câștigat cu 6-4, 7-6 (4) în finala de anul trecut de la Dubai, cu 6-4, 6-4 în optimi la Indian Wells, tot în 2015, și 6-4, 7-5 anul acesta, în sferturi, la Sydney. Singura victorie a cehoaicei s-a consemnat anul acesta, la Cluj-Napoca, în Fed Cup, cu 6-7 (4), 6-4, 6-2.
Simona și-a asigurat un cec de 57.690 dolari și 190 puncte WTA, iar în sferturi ar putea întâlni o altă reprezentantă a Cehiei, Petra Kvitova, dacă aceasta va trece de rusoaica Svetlana Kuznețova. (agerpres/ FOTO dcnews.ro)