Un nou caz de transfuzie greșită. Eroarea medicală, confirmată de Ministerul Sănătății
Publicat de andreeadaraban, 30 iulie 2016, 15:24
Ministerul Sănătăţii a anunţat primele măsuri luate în urma semnalării unui nou caz de eroare la transfuzia sanguină, despre care s-a aflat ieri, când soţul unei paciente a vorbit despre faptul că soţia lui a primit sânge dintr-o grupă nepotrivită.
Spitalul CF2 din Bucureşti, unde s-a produs greşeala, a fost amendat şi are un termen foarte scurt în care trebuie să-şi remedieze situaţia unităţii de transfuzii, în prezent neautorizată.
În data de 26 iulie, o pacientă în vârstă de 39 de ani a fost operată la Spitalul Clinic CF2 din capitală, cu diagnosticul de cancer col uterin. În timpul operaţiei, pacientei i s-a efectuat o transfuzie, iar la aproximativ o oră şi jumătate după intervenţia chirurgicală s-au instalat primele semne de şoc hemoragic. Documentele puse la dispoziţia inspectorilor sanitari atestă că proba de sânge pentru testul efectuat înainte de transfuzia sanguină a fost prelevată de o asistentă medicală de la o pacientă cu grupa AB IV Pozitiv şi etichetată cu numele pacientei de 39 de ani, care avea grupa de sânge 0 I Pozitiv, administrându-i-se, astfel, o unitate de sânge necorespunzătoare.
În urma verificărilor, Spitalul CF2 a fost amendat cu 30.000 de lei. Inspectorii sanitari au dispus, de asemenea, urgentarea măsurilor de autorizare a unităţii de transfuzii în termen de 15 zile, urmând ca la expirarea termenului, inspectorii să efectueze o nouă verificare. În ceea ce priveşte măsurile de sancţionare a personalului, procedurile sunt în derulare. Cazul rămâne în continuare în atenţia Ministerului Sănătăţii, care, împreună cu Ministerul Transporturilor, autoritate în subordinea căreia se află spitalul, vor continua investigaţiile în perioada următoare.
Un reprezentant al Spitalului Universitar de Urgenţă din Bucureşti, unde a fost transferată ieri pacienta, a declarat pentru RRA că, la acest moment, starea ei este stabilă, fără risc vital imediat şi cu o uşoară ameliorare faţă de ziua anterioară. Reporterul Marilena Frâncu aminteşte că, luna trecută, o confuzie similară privind grupele de sânge a fost raportată la Spitalul de Arsuri din Bucureşti, unde, de asemenea, unitatea de tranfuzii nu era autorizată.(Radio România Actualități/ FOTO observator.tv)