Ascultă Radio România Iași Live

(NEWS ALERT) Dosar penal în legătură cu transfuzia de sânge greșită de la Spitalul Clinic CF2

Publicat de Gabriela Rotaru, 1 august 2016, 13:47

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a deschis, luni, un dosar penal in rem, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cu privire la incidentul din 26 iulie de la Spitalul Clinic CF2 din București, când unei paciente i s-a efectuat o transfuzie de sânge greșită.

Potrivit unui comunicat al Parchetului, după ce a fost supusă unei intervenții chirurgicale ginecologice, unei femei i-a fost transfuzată o altă grupă de sânge decât cea pe care o avea în fapt. În prezent, femeia a fost detubată de medici de la Spitalul Universitar, dar se află în continuare într-o stare destul de gravă.

Conform Ministerului Sănătății, o pacientă în vârstă de 39 de ani a fost operată la Spitalul Clinic CF2 din București în data de 26 iulie.

Diagnosticul la internare a fost cancer col uterin, mai precis neoplasm de col uterin în stadiu incipient. În timpul operației a existat o sângerare în limitele normale ale procedurii aplicate de echipa de chirurgi (operația Wertheim), iar pacientei i s-a efectuat o transfuzie.

Documentele puse la dispoziția inspectorilor sanitari din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) București atestă că proba de sânge pentru testul pretransfuzional a fost prelevată de o asistentă medicală de la o pacientă cu grupa AB4 pozitiv și etichetată cu numele pacientei de 39 de ani — transferată între timp la Spitalul Clinic Universitar de Urgență București — care are grupa de sânge O I pozitiv.

Astfel, pacientei i-a fost administrată o unitate de sânge (masă eritrocitară) AB4 pozitiv, deși grupa acesteia de sânge este O I pozitiv. La aproximativ o oră și jumătate după intervenția chirurgicală, s-au instalat primele semne de șoc hemoragic și hematurie.

Pacienta a fost transportată la reanimare unde a primit tratament de echilibrare și a fost făcută recomandarea unei noi transfuzii. Femeia era conștientă la acel moment și a indicat ea însăși faptul că are grupa sanguină O I pozitiv. Atunci a fost realizată eroarea de la testul pretransfuzional, analiza repetată indicând ulterior grupa corectă. Echipa de chirurgi și ginecologi a fost nevoită să intervină chirurgical din nou pentru a opri sângerările masive ale pacientei.

Ancheta inspectorilor sanitari arată existența unei erori de etichetare a testelor pretransfuzionale și există semne paraclinice evidente care indică un diagnostic de hemoliză severă în urma administrării unei unități de sânge dintr-o grupă greșită.

Totodată, inspectorii sanitari au mai probat că unitatea de transfuzii a spitalului (UTS) nu este autorizată conform normelor legale în vigoare și că nu există o procedură de testare a grupei sanguine la patul pacientului, respectiv în sala de operații, iar registrele și evidențele referitoare la testele pretransfuzionale nu sunt complete.

În urma verificărilor, spitalul a fost amendat cu 30.000 de lei. Inspectorii au dispus, de asemenea, urgentarea măsurilor de autorizare a unității de transfuzii — în termen de 15 zile. (agerpres/ FOTO romaniatv.net)

Etichete:
Poşta Română: Pensiile şi prestaţiile sociale aferente lunii mai vor fi distribuite începând cu data de 2 mai
Naţional miercuri, 23 aprilie 2025, 06:18

Poşta Română: Pensiile şi prestaţiile sociale aferente lunii mai vor fi distribuite începând cu data de 2 mai

Pensiile şi prestaţiile sociale aferente lunii mai 2025 vor fi distribuite începând cu data de 2 mai, a anunţat marţi Compania Naţională...

Poşta Română: Pensiile şi prestaţiile sociale aferente lunii mai vor fi distribuite începând cu data de 2 mai
Peste 1 milion de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Gheorghe
Naţional miercuri, 23 aprilie 2025, 06:10

Peste 1 milion de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Gheorghe

Peste 1 milion de români îşi sărbătoresc miercuri onomastica de Sfântul Mucenic Gheorghe. Potrivit Direcţiei Generale de Evidenţa...

Peste 1 milion de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Gheorghe
MF: România se va încadra în ţinta de deficit asumată prin Planul Bugetar – Structural Naţional pe Termen Mediu
Naţional miercuri, 23 aprilie 2025, 06:00

MF: România se va încadra în ţinta de deficit asumată prin Planul Bugetar – Structural Naţional pe Termen Mediu

România îşi reafirmă angajamentul de a se încadra în deficitul de 7% din PIB în 2025 şi, totodată, va continua această traiectorie şi în...

MF: România se va încadra în ţinta de deficit asumată prin Planul Bugetar – Structural Naţional pe Termen Mediu
DNSC atenţionează asupra unui scenariu de fraudă în care sunt folosite numele Poliţiei Române şi BNR
Naţional miercuri, 23 aprilie 2025, 05:21

DNSC atenţionează asupra unui scenariu de fraudă în care sunt folosite numele Poliţiei Române şi BNR

Directoratul Naţional pentru Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui tip de fraudă în creştere, în care sunt folosite apeluri...

DNSC atenţionează asupra unui scenariu de fraudă în care sunt folosite numele Poliţiei Române şi BNR
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 11:30

Ecotichetul se majorează de la 5.100 la 7.500 euro

În bugetele programelor derulate prin Administrația Fondului pentru Mediu, este prevăzută majorarea valorii ecotichetului pentru cumpărarea unei...

Ecotichetul se majorează de la 5.100 la 7.500 euro
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 10:37

Culturile, grav afectate de valul de frig de la începutul lunii aprilie

România se confruntă cu pagube însemnate în sectorul horticol, întrucât culturile au fost grav afectate de valul de frig de la începutul lunii...

Culturile, grav afectate de valul de frig de la începutul lunii aprilie
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 10:30

Proiectul privind dezvoltatorii imobiliari și pensiile magistraților, în dezbaterea deputaților

Camera Deputaţilor va dezbate şi vota, săptămâna aceasta, ca for decizional, proiectul de lege care oferă protecţie financiară pentru...

Proiectul privind dezvoltatorii imobiliari și pensiile magistraților, în dezbaterea deputaților
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 10:28

DNSC: Parolele lungi nu garantează siguranţa online

Parolele lungi nu garantează siguranţa online, avertizează Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică. Instituţia spune că în loc să...

DNSC: Parolele lungi nu garantează siguranţa online