Iaşi: Explozia de la blocul din Copou lasă locuitorii din două cartiere fără gaz metan
Publicat de gabrielarotaru, 5 august 2016, 08:22
E.ON Distribuţie România anunţă sistarea alimentării cu gaze naturale începând cu ora 12.00 pe mai multe străzi din municipiul Iaşi, astăzi, 5 august .
Sistarea alimentării este necesară pentru finalizarea unor lucrări la sistemul de distribuţie a gazelor naturale de pe strada Văscăuţeanu.
Se estimează reluarea alimentării cu gaze naturale în jurul orei 17.00.
Comunicat de presă E.ON
Astăzi, 05 august a.c., alimentarea cu gaze naturale va fi sistată pe mai multe străzi din municipiul Iaşi.
În vederea finalizării unor lucrări la sistemul de distribuţie a gazelor naturale de pe strada Văscăuţeanu din municipiul Iaşi, alimentarea cu gaze naturalev a fi sistată începând cu ora 12.00 pentru consumatori de pe străzile: Văscăuţeanu, Aurora, Victor Babeş, Macazului, Toma Cozma, Manolescu, Păcurari, Şcoalei, Belvedere, Abrahmfi, Pojărniciei, Titu Maiorescu, Aleea Copou, Lt. Ionescu, Turcu, b-dul Carol (parţial).
Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 17.00.
Compania noastră solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).
Departament Comunicare Corporatistă E.ON România