Iaşi: Prefectul a semnat ordinul de încetare a mandatului primarului din Şipote
Publicat de gabrielarotaru, 5 august 2016, 10:04
Prefectul judeţului Iaşi, Marian Grigoraş, a anunţat astăzi că a semnat ordinul prin care se constată încetarea mandatului primarului comunei Şipote, Dorin Mircea Malii, ca urmare a condamnării acestuia printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
Marian Grigoraş a explicat că ordinul de prefect privind încetarea de drept a mandatului înainte de expirarea duratei normale a fost emis în baza prevederilor din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare.
‘S-au analizat documentele avute la dispoziţie şi s-a stabilit că sunt întrunite toate condiţiile pentru a se lua această decizie. Există un referat al secretarului comunei Şipote privind încetarea mandatului, conform prevederilor legale. Avem şi o comunicare din partea Judecătoriei Hârlău precum că decizia de condamnare luată în cazul actualului primar este definitivă. Ca urmare, am semnat ordinul de prefect prin care se constată încetarea mandatului primarului‘, a declarat prefectul judeţului Iaşi.
Conform acestuia, o informare cu privire la această decizie a fost transmisă şi la nivelul Guvernului. Până la organizarea de alegeri, conducerea va fi asigurată de viceprimarul desemnat de Consiliul Local.
În septembrie 2012, procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a lui Dorin Mircea Malii, pe atunci viceprimar al comunei Şipote, sub acuzaţia de complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, înşelăciune, fals intelectual, săvârşit în realizarea scopului urmărit prin comiterea unei infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene. (agerpres/ FOTO romaniatv.net)