Palatul Culturii. Film documentar
Publicat de Iuliana Bubuianu, 23 august 2016, 11:07 / actualizat: 24 august 2016, 22:47
[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=nmHYu_n9FW0[/youtube]
Realizator: Nicolae Tomescu; operator imagine: Bogdan Zlei
Cine intră într-un muzeu, caută lucruri anume. Nu percepe, neapărat, discursul muzeal. Poate că omul vrea să vină şi să se confrunte, pur şi simplu, cu obiectele expuse. Unii trăiesc din curiozitatea de a le vedea (nu exclud performanţa artizanală[1]), își adâncesc așa-numita cultură vizuală. Pentru alții, gestul are o acoperire deplină nu atât în cronologie, cât în actul de credinţă; aceștia încearcă o emoţie profundă în faţa ideii de muzeu; le place faptul că sunt lucruri multe adunate la un loc.
Iașul a găsit mai mult… a creat, de fapt, un punct în raport cu care marile figuri se asociază în perechi simetrice: Palatul Culturii… Conceput în spiritul palatelor comunale din Europa de Vest, se înfățișează precum îmbinarea fericită a mai multor stiluri arhitecturale[2]. Construcție ridicată între anii 1906-1925, potrivit planurilor arhitectului I.D. Berindey, Palatul de Justiție și Administrație din Iași era considerat în epocă drept o clădire, monumentală, cu instalaţii şi echipamente tehnice moderne[3].
Expunerea trebuie să fie o carte de învăţătură… Am învățat, și de la gazdele noastre, faptul că o muzeografie organică urmăreşte rânduiala, nu ordinea.
*
Ne vom referi – mai întâi – la neogoticul Hol de onoare, care se finalizează printr-o boltă în ogivă decorată[4] cu vitralii. Schimbări imperceptibile au pregătit schimbări radicale. dinspre sobrietate și severitate, ornamentele s-au multiplicat, elementele decorative au fost influențate, semnificativ, de baroc[5]; a doua etapă, preferată de Berindey, ilustru arhitect al detaliilor, a reluat modelul specific unei catedrale gotice[6].
*
Complexul Muzeal Naţional Moldova-Iaşi are sediul central în Palatul Culturii din Iași, acolo unde funcţionează patru muzee renumite (precum și Centrul de Conservare-Restaurare a Patrimoniului Cultural).
Muzeul de Istorie întrevede dorinţa de aprofundare, privirea proaspătă asupra fenomenului[7].
*
De ce unora obiectele le spun doar frânturi de semnificație, iar altora foarte multe? Nu este numai o problemă de sensibilitate şi nivel intelectual; cred că cel mai greu cântărește numărul de conexiuni care se produc în momentul receptării unei imagini.
Muzeul de Artă, cu data nașterii 26 octombrie 1860 (din 1957, valorosul său patrimoniu se află în Palatul Culturii), în calitate de primă instituție de acest gen din România impresiona prin galeriile de: – artă românească modernă[8]; – artă contemporană românească[9]; – artă europeană[10]. Desigur, vizitatorii își pot da întâlnire cu fapte de mare însemnătate (evenimente) și expoziții în desfășurare[11]…
*
Alt mănunchi de calităţi specifice artei mari, de data aceasta în corpul modest al satului românesc, armonie, vivacitate, sensul profund al diversităţii şi al repetiţiei, toate acestea se regăsesc în Muzeul Etnografic al Moldovei. Omul tradiţional, descris şi analizat prin intermediul obiectelor care compun lumea lui, argumente în demonstraţii privind trăsăturile modelate de istoria locului, calmă şi bună exprimare a bucuriei de a exista – prin obiecte născute de civilizaţia tradiţională. Omul prezentului pare sărac în comparaţie cu strămoşii…
*
Un edificiu – pe lângă sensul de a-l intui, de a-l imagina, de a-i da duh, presupune datoria restaurării, a redimensionării într-o clădire care există şi cu un patrimoniu în cea mai mare parte strâns de înaintaşi; ne gândim la clădire, la locul ei în Iași, la sălile ei, descoperim obiecte, alt muzeu pe care ne-ar plăcea să-l (re)vedem: MUZEUL ȘTIINȚEI ȘI TEHNICII „ȘTEFAN PROCOPIU”.
În fond, modul de prezentare înseamnă o atitudine[12]. Obiectele trebuie să interacţioneze armonic. Ai nevoie de urechi bune pentru a auzi ce vorbeşte obiectul; pentru a-i înţelege limbajul trebuie să fi avut o lungă experienţă în domeniul vizualului, dar şi al istoriei şi spiritualităţii omului care s-a aflat în relaţie cu obiectul pe care vrei să-l evoci. Iar sistemul de relaţii care se creează între obiecte este mai aproape de zona muzicală decât am bănuit. Înregistrarea şi redarea sunetului[13] conservă patrimoniul său colecţia unică de automate muzicale (cutii şi ceasuri muzicale, simfonioane şi polifoane, piane mecanice, patefoane şi gramofoane), care se fac remarcate prin caracterul lor de mărturii[14].
*
Muzeologia operează cu reguli bazate pe constantele percepţiei şi pe modă. Auzisem, deseori, că Sala Voievozilor[15] este cea mai frumoasă, mai plină de monumentalitate încăpere a palatului[16], fiind ornamentată distinct de celelalte săli. Nu sunt impresii de circumstanță…
*
Cât privește intrarea în Sala „Henri Coandă”, aceasta este străjuită de două socluri (fără busturile inițiale[17]). În perioada în care edificiul din Iaşi a fost Palat de Justiţie şi Administraţie, sala era destinată Curții cu Juri. Amplasarea centrală și decoraţiunile speciale[18] subliniază însemnătatea încăperii.
*
La fiecare oră exactă, orologiul din turnul Palatului Culturii cântă „Hora Unirii”[19]. Dincolo de arhitectură, Ceasornicul Palatului[20] a contribuit la faima clădirii (moștenitoarea amintirii orologiului instalat în turnul portii Curții Domnești, la 1728, care a dăruit, multă vreme, ritmurile orașului).
*
Istoria unui loc este scrisă de timp și cu sufletul oamenilor (nu mai vorbesc despre priceperea lor), toate puse la temelie. Din ansamblu al Curții Domnești (atestată documentar începând cu 1434), devenit un palat impunător în stil neoclasic (1806-1812)/prințul Alexandru Moruzi), afectat de incendii, refăcut de prințul Mihail Sturdza (1841-1843), Palat Administrativ după Unirea din 1859 și mutarea capitalei la București, suportând mai multe incendii de la sfârșitul secolului al XIX-lea – de aici decizia demantelării (1904) și reconstrucției, în locul refacerii vechiului palat, în perimetrul fostei Curți Domnești medievale moldovenești, pe locul fostului Palat Domnesc, cu amânarea realizării finisajelor, pentru mai mulți ani/Primul Război Mondial și anii grei ce au urmat, cu inaugurarea oficială din 11 octombrie 1925[21], destinația clădirii fiind schimbată (1955) într-una culturală, Palatul Culturii este prezent în comunitate şi în societate.
Nu poate rămâne doar un depozitar de date, imagini, fără a fi agent de livrare popular. Ca traseu viu de iniţiere (ierarhic accesibilă în funcţie de interesul şi pregătirea vizitatorului), dezvoltă legături cu profundă justificare sau legături aparent întâmplătoare, alternări neaşteptate; inclusiv, un mod de prezentare care să rezulte din situaţia nouă a obiectului devenit piesă de muzeu…
Nicolae Tomescu, Redactor Șef
[1] Regretatul Horia Bernea: „În muzeele de etnografie îmi lipsea frumuseţea obiectului. Legăturile tainice ale lucrurilor, tainice ca şi producerea lor. În muzeul etnografic frumuseţea obiectului este programatic neglijată, de parcă ar fi ceva ruşinos. Mă îngrozeşte modul de expunere, obsesia pentru explicaţii, protecţia excesivă. Ele sfârşesc prin a anula obiectul. Şi, dacă se întâmplă ca frumuseţea să transpară, este pentru că obiectul a fost prea puternic.” /
[2] Neogotic, romantic, neobaroc…
[3] Achiziţionate din Germania, precum şi prin feroneria realizată de Casa Haug, de renumitele firme franceze Krieger, Mericier, Bagvès; mobilierul, în stil neogotic, a fost proiectat şi realizat în celebrele ateliere Albert Goumain din Paris, inclusiv de firma engleză Mappel.
[4] Decorațiunile au fost concepute în două etape diferite: epoca de început, numită epoca lui Carol I (1866-1914), respectiv epoca lui Ferdinand I (1914-1927). Epoca lui Carol este preponderent neoclasică, epoca lui Ferdinand este predominant barocă, îmbinată cu Art Nouveau.
[5] Capitelurile compozite, console în acoladă decorate cu elemente florale și vegetale sau console simple și elegante neoclasice, frize decorative cu elemente vegetale, florale sau zoomorfe și multe scuturi heraldice, multe cu semnificație istorică heraldică, multe doar decorative.
[6] Arcadele în arc frânt, ornamentate cu muluri, sunt realizate alături de arce în plin cintru, arce aplatizate (cu un cintru sau trei cintre, mâner de coș) ornamentate cu elemente artistice (fleuroni, mascaroni și blazoane). Balconul în consolă a fost conceput cu un parapet traforat cu baluştri în acoladă și ornamentat cu o friză cu elemente zoomorfe. Scutul heraldic este prezent în întreaga zonă şi se integrează desăvârşit în ansamblul ornamentelor între care apare aproape obsesiv simbolul mascheronului. Remarcabilă este şi compoziţia circulară realizată în mozaicul pardoselii; un Bestiarum gotic, în care sunt înfăţişate tot felul de animale fantastice – acvile bicefale, dragoni, grifoni, himere şi lei. Două rozete mai mici, identice, se află şi la extremităţile holului de la primul etaj. Mozaicul din holul central al Palatului este o reproducere fidelă a rozetei din biserica abaţiei Saint-Pierre-sur-Dives (1235-1245), din nordul Franţei (departamentul Calvados, regiunea Basse Normandie). Modelul din secolul XIII fusese realizat în plăci de teracotă şi nu în mozaic. Berindey a dorit să confere edificiului său o atmosferă de sacralitate. Scările monumentale simetrice sunt construite din marmură de Carrara, iar parapetul este realizat din baluştri în acoladă, decoraţi cu acvile cu scut, ce simbolizează deschiderea de drumuri. Marmura este albă, cu o venatură discretă, podestele sunt realizate din mozaic în model cu dale de şah, identice ca mărime cu cele de la etajul I, însă diferite la culoare (alb şi roz prăfuit). Dalele albe sunt realizate din marmură, cele colorate din stuco-marmură. Arcele în ogivă, specifice stilului neogotic, prezintă numeroase elemente decorative, în stil neobaroc, iar în câmp scuturi heraldice de dimensiuni mari. Bolta nervurată și bogat ornamentată este susținută de coloane simple şi canelate ale căror capiteluri compozite încântă privitorul cu elemente florale atent concepute.
[7] În clipa de față, din cauza reorganizării pe care o a indus-o restaurarea, deși colecțiile includ monede și tezaure monetare, totodată obiecte extrem de variate, documentând viața cotidiană, activitatea unora dintre marile personalități ale vieții politice și culturale ale României, marile momente politice care au marcat istoria ultimelor secole, ele sunt înlocuite prin expoziții cu caracter temporar/după cum rezultă și din film.
Pe unii oameni i-ar emoționa, mai ales, piesele arheologice plămădite cu mii de ani în urmă. Colecția „Arheologie” cuprinde atât piese provenite din vechiul patrimoniu al Muzeului de Antichități, cât și din cercetările sistematice desfășurate în situri de referință pentru toate epocile istorice din zona Moldovei și a Dobrogei. Cea mai veche piesă din patrimoniu, așchia clactoniană de la Valea Lupului (județul Iași) atestă locuirea umană în zona Moldovei, încă din paleoliticul inferior. Muzeul deține o impresionantă colecție Cucuteni – cu artefacte provenind din așezarea eponimă, dar și din situri de referință ca Trușești (jud. Botoșani), Scânteia, Ruginoasa și Valea Lupului (județul Iași) –, precum și piese provenite din siturile dacice și romane de la Lunca Ciurei și Dumbrava (județul Iași), Poiana și Barboși (județul Galați), din necropolele Sântana de Mureș-Cerneahov de la Erbiceni și Lețcani (județul Iași) /fusaiola cu inscripție runică/ sau din așezările medievale de tip urban de la Baia (județul Suceava) și Iași (inclusiv de la Curtea Domnească).
Colecția „Numismatică și Medalistică”, de referință pentru reconstituirea vieții economice și a schimburilor comerciale în spațiul nord-pontic, are ca elemnte demne de menționat:Tezaurul de la Vovriești (județul Vaslui) (cu monedă geto-dacică, bătută local), ca și cel mai mare tezaur monetar medieval din Moldova, Tezaurul de la Iași, care numără peste 14.000 de piese. Printre piesele de rezistență ale acestei colecții se află și câteva tezaure de obiecte de podoabă realizate din argint, incluzând și piese monetare (ca de exemplu, Tezaurul de la Răducăneni (județul Iași), datat în secolele IX-X). Pentru epocile recente, colecția include ordine și medalii emise în România sub diverse administrații sau primite de diferite personalități ale vieții noastre publice, dar și plachete aniversare și comemorative care jalonează marile momente din istoria și cultura locală și națională.
Colecția „Istorie” cuprinde câteva pergamente sigilate emise de Cancelaria Domnească în secolul al XVII-lea, contășul de jupâneasă (veșmânt de mătase cu fire de argint și aur) provenit din necropola bisericii Sfântul Sava din Iași, dar și obiecte aparținând familiilor unor oameni politici sau de cultură care au marcat istoria noastră în secolele XVIII-XX – Ghica, Sturdza, Mavrocordat, Kogălniceanu, Alecsandri, Gherghel, Petre Andrei, Victor Iamandi, G. T. Kirileanu, Ștefan Dimitrescu, Ștefan Procopiu). Printre obiectele cu mare valoare istorică trebuie amintite jilțul voievodului Alexandru Lăpușneanu de la Mănăstirea Slatina (județul Suceava); tronul domnilor Moldovei de la începutul secolului al XIX-lea; sabia atribuită prințului Alexandru Ipsilanti, conducătorul „Eteriei” (1821); sabia de vânătoare cu monograma împăratului Napoleon al III-lea, dăruită lui Alexandru Ioan Cuza; cufărul de campanie al colonelului Cristodulo Cerchez, comandantul armatei otomane de la Plevna (cel căruia i s-a predat Osman Paşa).
[8] Criteriul cronologic, începând cu sfârşitul secolului al XVIII-lea, până la perioada interbelică…
[9] În care un loc special a fost rezervat şcolii ieşene de arte plastice…
[10] Structurată pe şcoli naţionale: italiană, spaniolă, flamandă-olandeză, germană, austriacă, rusă, poloneză…
[11] Spre exemplu, la ora filmărilor, Maeştrii artei interbelice româneşti în colecţiile Muzeului de Artă Iaşi…
[12] Constituit în mare parte din donaţii şi achiziţii, Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu” şi-a dezvoltat şi diversificat patrimoniul, adăpostind peste 11.000 de obiecte, valori pentru istoria ştiinţei şi tehnicii, dintre care se remarcă piese de referinţă pentru evoluţia înregistrării şi redării sunetului, a istoriei tehnicii fotografice şi cinematografice, a evoluţiei comunicaţiilor (telegrafie, telefonie, radiotehnică, televiziune), a dezvoltării mijloacelor tehnicii de calcul (maşini de calcul şi calculatoare), dar şi obiecte cu valoare memorială (documente, cărţi de specialitate, fotografii, diplome, aparatură de laborator şi obiecte personale) care au aparţinut unor personalităţi ale ştiinţei şi învăţământului superior tehnic, precum: Ştefan Procopiu, Petru Poni, Dragomir Hurmuzescu, Paul Postelnicu ş.a.
[13] Deschisă, iniţial, în două camere, în anul 1966, şi apoi extinsă, în 1972, în cinci încăperi…
[14] Utilizate cu precădere în prima jumătate a secolului al XX-lea şi admirate pentru mecanismul muzical ingenios construit şi design, automatele muzicale concentrează viziunea perioadei de început a erei industriale asupra conceptului de entertainment. Multitudinea de modele şi suporturi de înregistrare (cilindri cu pini, discuri de carton sau metalice perforate, benzi perforate, discuri de ebonită, discuri de vinil) îşi (re)găsesc un binemeritat loc al expunerii tematice, în singurul muzeu de acest tip din România.
[15] Numele sălii se datorează unei celebre galerii de portrete ale domnilor Moldovei, pornind de la Decebal, Traian şi Aurelian, trecând apoi la întemeietorii statului medieval şi continuând seria conducătorilor acestui teritoriu până la regele Carol al II-lea. În zona de vest a sălii se află un şemineu de marmură, decorat cu un basorelief care reprezintă un „Arbore istoric”, împodobit cu portretele celor mai însemnaţi domni ai Moldovei, în vârful căruia tronează portretul regelui Ferdinand.
[16] În Sala Voievozilor găsindu-se și monograma Reginei Maria, o mare iubitoare de Art Nouveau…
[17] Păstrează încă inscripționate numele foștilor miniștri de justiție Matei B. Cantacuzino (1855-1926) şi Gheorghe Mârzescu (1834-1901). Cele două busturi erau puse în valoare de fundaluri fastuoase, realizate din „mozaic bizantin”. Acest element arată că, probabil, inițial, cele două socluri erau destinate unor busturi regale, idee la care s-a renunțat pe parcurs. În perioada comunistă cele două busturi au fost înlăturate, ambele personaje fiind indezirabile regimului. Bustul lui Matei Cantacuzino realizat de R. Hette, în 1925, se află astăzi în amfiteatrul ce îi poartă numele din cadrul Facultății de Drept din Iași. Bustul lui Gheorghe Mârzescu este considerat dispărut.
[18] Despre stucăturile din partea de sus a sălii se ştia că acestea sunt opera sculptorului Emil Wilhelm August Becker, sculptor al Casei regale. Se știe că arhitectul I. D. Berindey, care prezida Societatea Produselor Tehnice „H. Coandă” din Bucureşti, a cerut „găsirea” unui material mai ieftin care să imite textura şi sunetul lemnului de stejar. Acest material a fost inventat de Henri Coandă (numit bois-ciment de celebrul inventator) şi este întâlnit în mai multe săli din Palat. Totodată, de remarcat este şi faptul că sursa de inspiraţie în realizarea tavanului acestei săli a fost Westminster Hall din Londra, unde s-a născut Parlamentul Regatului Unit al Marii Britanii. Construcţia, realizată în anul 1512 ca reşedinţă a regilor Angliei, a fost refăcută ulterior, în anul 1834, după un incendiu devastator.
[19] Melodia, înregistrată pe un tambur cu diametrul de 35 cm, printr-un număr de 69 de știfturi, este redată de un sistem de opt clopote acordate, care alcătuiesc mecanismul carillonului, aflat la etajul al patrulea al turnului. Instalarea unui orologiu cu carillon este în sine o opțiune romantică, întrucât construirea acestui gen de mecanisme se afla în ultima fază de evoluție istorică. o idee retro, în acord cu spiritul clădirii…
[20] Un orologiu cu trei cadrane, având diametrul de 3,24 m. Acele ceasului măsoară 1,25m și respectiv 0,90 m. De la mecanismul central, mișcarea este transmisă prin axuri și grupuri de roți dințate conice, acelor celor trei cadrane ale ceasornicului. Mecanismul se încărca automat, la 12 ore, cu ajutorul unei greutăți de 120 kg, ce se ridica la o înălțime de 8 m. Printr-un sistem ingenios, ceasornicul din turn acționa în mod sincron 25 de ceasuri aflate în diverse săli ale Palatului; acestea au dispărut în timpul războiului. Vitraliile cadranelor ceasului erau decorate cu cele 12 zodii. Potrivit arhitectului I.D. Berindey, cei doi oșteni, pictați în frescă şi care străjuiesc ceasul, sunt plăieșii lui Dragoș Vodă, descălecătorul Moldovei…
[21] În prezența familiei regale, regele Ferdinand și regina Maria…
