Procurorii DIICOT au făcut prima reținere în cazul reportajului Sky News
Publicat de Andreea Drilea, 11 august 2016, 18:59 / actualizat: 12 august 2016, 6:38
Atilla Szaba Pantics, unul dintre bărbații care apar în reportajul realizat de televiziunea britanică Sky News, a fost reținut joi de procurorii DIICOT.
Trei dintre bărbații care apar în reportajul realizat de Sky News, Aurelian Szanto (cel care a jucat rolul de intermediar), Levente Pantics și Atilla Szaba Pantics, au fost chemați joi la DIICOT, unde li s-a adus la cunoștință că sunt urmăriți penal pentru complicitate la infracțiunea de comunicare de informații false, constituirea de grup infracțional organizat și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Ulterior, procurorii au decis să-l rețină pe Attilla Szaba Pantics pentru 24 de ore, anunțul fiind făcut de avocatul acestuia, Marcel Vrabie.
„Au fost reaudiați toți inculpații, iar față de clientul meu, Pantics Atilla Szaba, s-a luat măsura reținerii, urmând ca mâine dimineață să se decidă dacă se va sesiza și instanța de judecată. Deocamdată, e singurul reținut din acest dosar, dar bănuiesc că și ceilalți vor fi reținuți. Sunt trei acuzații: constituire de grup infracțional organizat, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și comunicarea de informații false”, a spus avocatul la ieșirea din sediul DIICOT.
Ceilalți doi bărbați sunt audiați în continuare la DIICOT.
Tot joi, surse judiciare au declarat, pentru AGERPRES, că procurorii DIICOT iau în calcul să extindă acuzațiile și pentru jurnaliștii britanici de la Sky News.
De asemenea, procurorii vor merge pe o nouă acuzație, respectiv infracțiuni contra securității naționale prin comunicarea de informații false, prevăzută la art. 404 din Codul penal.
Articolul 404 prevede următoarele: „Comunicarea de informații false. Comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de știri, date sau informații false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea națională, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani”.
Procurorii DIICOT au efectuat miercuri șapte percheziții în locații din Târgu Mureș și Bistrița-Năsăud în dosarul deschis în urma reportajului Sky News.
Din primele cercetări rezultă că armele erau deținute legal pentru vânătoare și aparțineau unuia dintre bărbații mascați. Reportajul a fost „aranjat” de jurnaliștii britanici, care le-au indicat presupușilor traficanți ce să spună la filmare, în schimbul a aproximativ 2.000 de euro.
(Agerpres/FOTO arhivă ziare.com)