Iași: Campania „Sprijinim educația! Ajută un copil să meargă la școala”, la ediția a II-a
Publicat de Lucian Bălănuţă, 2 septembrie 2016, 19:02
Clubul Interact Iași Copou derulează și în acest an campania „Sprijinim educația! Ajută un copil să meargă la școală”, prin care îşi propune să asigure necesarul de rechizite şcolare elevilor cu o situație financiară modestă.
Dacă anul trecut s-au strâns rechizite pentru 500 de copii, valoarea lor estimativă fiind 3300 euro, anul acesta cei de la Interact Iași Copou își propun să ajute 1000 de elevi în prag de abandon școlar.
Cu acest prilej, ieșenii sunt invitați să doneze rechizite la standurile special amenajate din cadrul hipermarketurilor Selgros și Auchan în perioada 1-10 septembrie.
(Radio Iași/ FOTO Interact Iași Copou)